Stiri Juniori U17 Masculin

Doi jucători de la Știința București, în echipele EYBL U17

Doi jucători de la Știința București, în echipele EYBL U17

CSU Știința Slam București a adunat 7 victorii și o înfrângere în sezonul 2021/2022 al European Youth Basketball League la categoria U17, câteva prestații individuale ale sportivilor români fiind remarcate de organizatorii întrecerii.

EYBL a publicat zilele trecute echipele ideale în stagiunea 2021/2022 în EYBL South, printre cei scoși în evidență fiind și doi sportivi de la Știința București.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by EYBL (@eybl_official)

Andrei Oinaru a prins prima echipă, având cel mai mare indice al eficienței în medie dintre cei aleși, cu 28.6 unități. De asemenea, el a contribuit cu 18.8 puncte, 13.9 recuperări și 1.9 capace, pe lângă 61.2% procentaj din interiorul arcului de cerc, la toate capitolele menționate fiind liderul bucureștenilor în EYBL.

Rareș Nicolae s-a regăsit în a doua echipă a sezonului, cu medii de 15.6 puncte, 6.5 recuperări, 3.1 pase decisive, 2.8 intercepții și 40.4% procentaj la aruncările de trei puncte. Atât Nicolae, cât și Oinaru au fost titulari în jocurile Științei din EYBL.

Mențiune specială a primit Alexandru Pîrjolescu, el adunând 10.0 puncte, 8.6 recuperări și 3.9 pase decisive în medie, cu 15.8 unități la eficiență.

Pe lângă sportivii Științei, în echipele ideale au prins loc și câte doi jucători de la Varese Basketball Academy, USK Praga, Next Step Academy, respectiv câte unul de la Italian Prep-Academy și Kouros Napoli.

*foto: EYBL

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!