Stiri Juniori U17 Masculin

Gheorghe Mandache: ”Principalul obiectiv este să ne menținem în Divizia A”

Valentin Bâlă

Valentin Bâlă
19.01.2011

Antrenorul echipei naționale feminine Under 18, Gheorghe Mandache, este de părere că grupa României, la Campionatul European rezervat acestei categorii de vârstă, este una foarte grea. Selecționerul a mai spus despre adversarele tricolorelor, Turcia, Suedia și Rusia, că sunt reprezentative foarte greu de învins, însă ”dacă vom ieși din serie se va putea întâmpla orice”.

Referitor la forța celor trei echipe din grupa țării noastre, Mandache a spus pentru frbaschet.ro: ”Adversarele noastre sunt foarte puternice, astfel că principalul pas este să ne menținem în Divizia A. Îmi doresc din tot sufletul să fim între primele opt selecționate participante la turneul final al Campionatului European feminin Under 18”, a completat tehnicianul.

Gheorghe Mandache a precizat că România va avea și avantajul terenului propriu, deoarece partidele se vor desfășura la Oradea. ”Cred că sprijinul suporterilor va fi determinant pentru a ne atinge obiectivele. Nu degeaba se spune în baschet ca publicul este al șaselea jucător”, a spus selecționerelul pentru sursa citată.

Tehnicianul țării noastre a mai spus că va miza pe toate fetele din lot, multe dintre ele având experiență competițională internațională. ”Sunt, totuși, patru jucătoare care au peste 50 de meciuri internaționale, care au evoluat în competiții europene și voi construi în jurul acestui nucleu o echipă. Ma aștept foarte mult ca ele să le mobilizeze și pe celelalte”, a adăugat Mandache.

Referitor la programul echipei, selecționerul a completat: ”Am stabilit deja, cu antrenorul federal Alina Moanță, strategia de pregătire. Îmi doresc foarte mult jocuri de verificare, cu adversari cât mai puternici, pentru a le obișnui pe fete cu presiunea unui turneu”.

Turneul final al Campionatului European feminin Under 18 va avea loc la Oradea, în perioada 4-14 august.

sursa foto: fibaeurope.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!