Stiri Juniori U17 Masculin

Interviu. Toma Lungoci: „Dacă ai succes în baschet, poți să ai succes și la școală”

Interviu. Toma Lungoci: „Dacă ai succes în baschet, poți să ai succes și la școală”

Student athlete este o sintagmă folosită de americani care nu se referă la un sportiv care pune accent pe educație și nici la un student care practică sportul, ci la o persoană care reușește să găsească echilibrul între cele două componente și să aibă rezultate deosebite în ambele domenii.

În țara noastră, mentalitatea este foarte diferită, cei mai mulți considerând că un interes deosebit față de sport exclude șansa de a avea o educație solidă. Totuși, în fiecare an, există sportivi care demontează acest mit și care demonstrează că, prin seriozitate și perseverență, pot excela atât pe teren, cât și în sala de clasă.

Un astfel de exemplu este Toma Lungoci, baschetbalist la U-BT Cluj-Napoca și proaspăt absolvent al Colegiului Național „Emil Racoviță”, unul dintre cele mai bune licee din România. Tânărul sportiv a evoluat la U18, în Liga I și în Liga Națională și a reușit să aibă media 9,76 la examenul de bacalaureat.

 

Se poate! 🤩 Suntem foarte mândri de tine, Toma Lungoci! 👏🏻👏🏻👏🏻 #AcademiaUBT #EducatiePrinBaschet

Posted by U-BT Cluj-Napoca on Tuesday, June 30, 2020

Toma nu se consideră vreun caz special, nu crede că face parte dintr-o categorie superioară, ci este convins că oricine are voință, poate să atingă rezultatele sale. Într-un interviu acordat site-ului nostru, acesta ne-a vorbit despre copilăria sa, despre mentalitatea care l-a ajutat să nu renunțe atunci când era foarte greu și despre importanța pe care o are impunerea unor obiective înalte.

Toma Lungoci s-a născut în Cluj-Napoca, la data de 10 mai 2002, și încă de când era mic, îl însoțea pe tatăl său la baschet. S-a îndrăgostit rapid de acest sport și din acel moment posibilitatea practicării unui alt sport a dispărut. Din când în când mai juca fotbal în curtea școlii sau mai mergea la alte sporturi, însă scopul principal era ca acestea să îi dezvolte anumite calități necesare pentru baschet.

În urmă cu mai bine de zece ani, Toma a început să meargă la antrenamentele de baschet ale echipei Viitorul și apoi, în 2017, s-a mutat la U-BT. Părinții i-au încurajat această pasiune, dar i-au spus să nu ignore școala, ci să facă eforturi pentru a excela și în acel domeniu.

Și mama, și tata mi-au spus dintotdeauna că trebuie să le fac pe ambele. Eu sunt de părere că inteligența se manifestă și în sport, sunt multe aspecte care necesită această trăsătură. Eu sunt ferm convins că cei mai buni sportivi din lume sunt extrem de inteligenți. În orice domeniu cei mai performanți oameni sunt extrem de inteligenți. Ideea asta am avut-o în cap: POȚI și TREBUIE să le faci pe ambele. Din păcate, am întâlnit și profesori care ziceau că nu poți. Mi s-a spus că trebuie să aleg. De ce nu poți să le faci în clasa a 7-a pe ambele? Sunt o grămadă de copii care joacă baschet și au avut rezultate bune la evaluarea națională. Bine, în clasa a 11-a sau a 12-a devine mai complicată treaba, dar când ești mic, de ce nu?

Pe măsură ce creștea tot mai mult, Toma a început să identifice elemente din baschet care i-au fost de folos în pregătirea pentru școală și lecții învățate în sala de clasă care l-au ajutat pe teren.

Eu cred că dacă ai succes în baschet, poți să ai succes și la școală pentru că elementele de bază sunt aceleași: seriozitate, muncă, perseverență. În primul rând, să fii serios și să fii sincer cu tine însuți. Dacă faci numai sport poți să te păcălești, să încerci să mai tragi chiulul fiindcă te gândești că mai ai timp. Dar dacă le faci pe ambele, nu prea poți să tragi chiulul. Trebuie să îți urmărești destul de atent și organizat pașii. E extrem de important să fii serios și să muncești. Dacă solicitarea e mai mare, atunci automat vei tinde să lucrezi mai mult. Cum e vorba: Cui are i se va mai da, cui n-are i se va lua.

Cu siguranță, orice performanță cere sacrificii, iar Toma a trebuit să renunțe la o mulțime de activități întâlnite foarte des în cazul adolescenților. Totuși faptul că a considerat echipa de baschet drept o familie l-a ajutat să se meargă cu mult chef la antrenamente.

Chestia asta ajunge să nu te deranjeze foarte mult pentru că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le faci prin sport e că îți creezi prietenii. Oamenii de la baschet ajung să îți fie ca o familie. Uneori mai degrabă ai vrea să mergi la antrenament să stai cu prietenii, cu familia ta pe care o vezi mai des decât pe părinți. Ajungi să îți dorești mai mult să mergi la antrenament, să fii în competiție cu ei, să trăiești cu ei decât să vrei să ieși cu colegii. Bine, normal că vrei să mai petreci timp și cu colegii și rareori îți găsești timp să o și faci. Cred că familia pe care o ai la baschet, în echipă, te ajută să îți dorești mai mult. Devii extrem de apropiat de colegii de la baschet.

Păstrând această metaforă a familiei, dacă jucătorii dintr-o echipă sunt ca niște frați, atunci antrenorul este ca un tată pentru aceștia. Toma a avut parte de mulți antrenori și fiecare a contribuit într-un fel la dezvoltarea lui.

Au avut un rol exponențial. Fiecare m-a ajutat într-un fel sau altul, de la fiecare am învățat ceva, o altă idee despre baschet, despre sport și despre cum să educi niște oameni. Am avut bucuria și să am o relație bună cu toți antrenorii. Toți m-au ajutat extrem de mult și vreau să le mulțumesc pentru asta. Când am venit la U, mă așteptam să îmi fie mai greu, să mă integrez într-un timp mai lung. A fost bine, toți m-au apreciat și m-au ajutat. Nu numai pe mine, ci și pe restul colegilor.

În același timp, nu doar dascălii de pe terenul de baschet au avut impact asupra lui Toma, ci și profesorii de la școală. Sportivul de 18 ani a mărturisit că dirigintele pe care l-a avut în liceu a fost mai mult decât un profesor – a fost un mentor.

Sincer, am avut mare noroc cu școala la care am fost. Știu multe cazuri de școli unde li s-a zis sportivilor că dacă vor să continue în acest domeniu trebuie să meargă la Liceul Sportiv. Eu am încercat încă din primii ani de liceu să le arăt profesorilor că sunt serios, că îmi văd de treabă și că sunt dispus să recuperez ceea ce pierd atunci când plec la un turneu. O chestie pe care am întâlnit-o la unii e că folosesc baschetul drept scuză. Niciodată nu m-am dus la un profesor să-i spun că n-am putut învăța pentru că a fost greu ieri la antrenament. Dacă n-am reușit să învăț, mi-am asumat și mi-am propus ca data viitoare să învăț mai mult. Trebuie să fii serios și să le demonstrezi profesorilor că îți pasă, că vrei și că ești dispus să lucrezi și să faci eforturi în plus. Eu am avut noroc că m-au respectat profesorii, au înțeles treaba asta și nu am avut probleme. M-au lăsat să plec, am dat teze separat în mai mulți ani. Am avut o perioadă în care am fost accidentat și am avut timp să învăț mai mult. Notele mele au fost mari în perioada aia și a fost îmbucurător pentru mine fiindcă mi-am dovedit încă o dată că se poate. Dacă n-aș fi făcut baschet, probabil că aș fi reușit și mai multe la școală. Cred că e important să menții un echilibru, o balanță, să știi când să tragi și când să te mai oprești, când trebuie să înveți sau să te antrenezi mai tare.

La câțiva ani după primul antrenament al lui Toma, rezultatele muncii sale au început să se vadă, juniorul fiind convocat la lotul național al României. Între timp, Toma nu a mai ratat lotul național la nicio categorie de vârstă, iar cantonamentele petrecute alături de baschetbaliști din toată țara au devenit niște momente așteptate cu nerăbdare de jucătorul clujean.

Pentru mine era un vis să fiu la lotul național. Să joci la balcaniadă și să ai echipament cu România era un vis și eram extrem de mândru când mergeam la lot în primele dăți. La lot e ca o familie. Cum trec anii, începi să joci cu aceiași oameni și atmosfera pe care o ai când stai vara două luni în cantonament, chiar dacă antrenamentele sunt grele, e foarte frumoasă. Nu faci altceva decât să joci baschet, să te recuperezi și să te pregătești pentru meciuri, însă e extraordinar. Prietenii de la lot nu sunt doar cei mai buni prieteni ai mei, ci sunt o familie. Întotdeauna vorbesc cu ei, îi întreb ce mai fac și ne înțelegem foarte bine. Deci, e o plăcere să fii în atmosfera aceea de la lotul național.

Mai târziu, Toma Lungoci s-a mutat la U-BT Cluj-Napoca și a reușit să cucerească două medalii de aur, la U16 și U18. Astfel, i s-a îndeplinit unul dintre visurile pe care le avea de când a început să practice baschetul, însă, spre surprinderea lui, euforia de după câștigarea campionatului a dispărut foarte repede.

E o senzație extrem de plăcută. De când ești mic și joci la minibaschet îți dorești să câștigi campionatul. Când, în final, ajungi să îl câștigi e extraordinar. E un sentiment de răsplată, de mulțumire și de fericire extrem de mare. E unul din singurele momente în care poți să te culci pe o ureche o zi. O zi poți să petreci, să fii fericit și să nu te mai gândești la nimic altceva. După îți dai seama că și la anul mai este un campionat tot la fel de important. Cam așa e în sport.

După participarea la lotul național și câștigarea campionatelor, un alt pas important din cariera lui Toma a fost convocarea la echipa de seniori a lui U-BT. Acolo a avut ocazia să joace alături de baschetbaliști pe care îi admira de ani buni și a înțeles mai bine ce înseamnă să fii profesionist.

Prima oară când am început să mă duc la seniori la antrenamente era atunci când unii jucători erau accidentați. Cred că la U16 am fost primele dăți. La început era extrem de ciudat să te gândești că joci cu jucători pe care îi priveai când erai mic. De exemplu, Kyndall care juca la U și în primul meci la care am fost eu. Să ajungi să fii coleg cu el e ceva extraordinar. E o senzație ciudată, dar plăcută – să ajungi din fanul lor, coechipierul lor. Pe vremea aia nu puteam fi foarte competitivi, nu eram la nivelul lor nici pe departe. Toți voiau să ne ajute, erau niște caractere excepționale. În primii ani în care mergeam la seniori mă simțeam foarte bine cu ei. Te tratau ca și cum ai fi copilul lor sau frățiorul mai mic. Îți voiau binele și te ajutau.

Cred că de când ești mic îți dorești să joci la nivel profesionist. Când mai crești și începi să îi vezi și să îi cunoști pe jucătorii de la echipa de seniori, să vezi cum e mediul de la seniori, cred că atunci îți dai seama cel mai mult ce înseamnă să fii profesionist în baschet. Cred că prima oară am realizat ce înseamnă să fii profesionist când am venit la echipa de seniori și am văzut cu ochii mei și am simțit pe pielea mea ce înseamnă să te antrenezi, cum își desfășoară viața unii oameni care au avut succes în baschet.

Așadar, experiența antrenamentelor alături de seniori i-a deschis ochii lui Toma, care a înțeles cât de mult e de muncă pentru a ajunge acolo unde își dorește. Subiectul acesta ne-a dus înspre o altă temă importantă și anume: e bine ca un copil să viseze la NBA sau e mai important să îl faci să privească realist situația și, astfel, să își pună obiective mai apropiate? Răspunsul lui Toma seamănă cu un citat al lui Michelangelo care spunea că „problema pe care o au oamenii nu este că țintesc prea sus și eșuează, ci că țintesc prea jos și reușesc prea ușor”.

Sincer, la copii nu cred că e o problemă să îți dorești să ajungi în NBA. Cred că e un vis pe care toată lumea care joacă baschet îl are. N-ai de ce să renunți la el. Normal că pe măsură ce crești în vârstă îți dai seama că opțiunile se restrâng. Îți dai seama care e nivelul baschetului românesc și începi să îți pui întrebări. Totuși cred că ar trebui să încerci și să visezi la Euroligă, să zicem, nu la NBA. Poate încerci să ajungi în Euroligă și ajungi în Liga Națională.

Obiectivele mele ar fi să încerc să joc cât mai bine în Liga Națională, în primul rând, să fiu printre jucătorii români cei mai buni. După ar fi un vis să ajungi, ca român, să joci în Euroligă sau în străinătate. Întotdeauna ai o voce în cap care îți zice că nu poți să ajungi acolo, dar dacă reușești să o combați și să îți faci idealuri mai înalte, de ce nu?

În sezonul trecut, Toma a făcut un pas important în direcția obiectivelor sale. La vârsta de 18 ani, acesta a făcut parte din lotul pregătit de Dusko Vujosevic și Mihai Silvășan, antrenându-se alături de jucători precum Patrick Richard sau Darko Planinic.

Fiind și în clasa a 12-a, experiența a fost foarte dificilă, iar programul a fost extrem de încărcat. În fiecare zi, Toma se ducea la școală pe ora 8, ieșea în jurul orei 14 și apoi mergea la bibliotecă să învețe. Mai târziu, urma antrenamentul de seară și uneori mai rămânea și după la aruncări suplimentare. Între orele 21-23 ajungea acasă și orice activitate pe care și-ar fi dorit să o mai facă era împiedicată din cauza oboselii.

A fost destul de greu. Eram și clasa a 12-a, a fost primul an la seniori și mi-a fost destul de greu. Am avut momente în care simțeam că nu mai merge, că îmi trebuie o pauză. Dar nu multă lume are ocazia să lucreze cu Dusko. De când am auzit că vine mi s-a părut o oportunitate extrem de mare, numai să-l cunoști și să vezi ce idei are. Să înveți de la el, de la Silvă și de la ceilalți e un proces de lungă durată, nu se poate întâmpla într-un sigur an. Cred că am reușit să trec pragul de juniori, adică am încercat să fiu cât mai competitiv la antrenamentele cu ei. Situația mea a fost destul de complicată pentru că nu puteam să mă duc dimineața la antrenamente. Chestiile astea, în general, sunt greu de acceptat la seniori, dar m-au înțeles și am reușit să trec cu brio.

Datorită pandemiei, Toma a avut mai mult timp pentru a se pregăti pentru bacalaureat și pentru admiterea la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. După scoaterea examenului de admitere, s-a concentrat doar pe „examenul maturității”, unde a obținut rezultate foarte bune: 10 la română, 9,5 la matematică și 9,8 la biologie. Cu o medie de 9,76, Toma este ca și admis la facultate și, în ciuda dificultății pentru care „Poli” este recunoscută, sportivul lui U-BT plănuiește să continue să facă și baschet, și educație.

Am avut noroc cu pandemia pentru că a fost o perioadă liberă în care am putut să învăț și am reușit să iau note destul de bune. Dacă aș fi avut antrenamente, sigur nu aș fi avut timp să învăț atât. Nu știu care ar fi fost situația, dar tot m-aș fi pregătit. Încă nu știu foarte bine cum funcționează facultatea, deci nu știu la ce să mă aștept. Voi încerca să le fac cât pot de mult pe ambele. Cred că la facultate voi putea și să învăț destul de mult pe cont propriu și atunci probabil o să am mai mult timp de baschet. Nu știu cum vor fi programul meu și viața mea, dar sper să mă descurc. Vreau să continui și cu sportul și cu educația, fiindcă nu cred că merită să renunț la una sau la alta încă.

Lui Toma nu îi pare rău pentru că nu s-a concentrat doar pe baschet, însă plănuiește ca în această vară să se pregătească foarte serios pentru următorul sezon. Până la urmă, de-a lungul vieții sale, această atenție specială acordată ambelor domenii s-a dovedit a fi „varianta câștigătoare”. Datorită pasiunii, disciplinei și seriozității sale, Toma Lungoci a devenit un exemplu pentru colegii lui mai mici.

*foto: Manases Sandor/u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!