Stiri Juniori U17 Masculin

Juniori II(U16) masculin - Turneul Final - Fără surprize după prima etapă

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
30.03.2011

Primul turneu final din ediția 2010/2011 a Campionatelor Naționale de Juniori a debutat miercuri dimineață la Brașov, cu meciuri atât la feminin cât și la masculin. La masculin, în prima zi, nu s-au înregistrat surprize, favoritele impunându-se în fiecare partidă, cu mici emoții pentru U Mobitelco și LPS Pitești.

După jocurile disputate miercuri, ecuația calificării în Final Four s-a simplificat foarte mult, în ambele grupe. În Seria A, CSȘ Bega Timișoara s-a impus fără nicio problemă în fața bucureștenilor de la Magic Champions, 66-49, în timp ce LPS Pitești s-a impus cu greu, pe final, în confruntarea cu gazdele turneului, CSU Cuadripol, scor 55-52. Astfel, obiectivul propus de brașoveni înaintea începerii turneului devine greu de atins, încă din prima etapă, formația de la poalele Tâmpei având nevoie de victorii în următoarele două partide pentru a spera la primele două locuri.

Seria B s-a dovedit a fi mult mai echilibrată decât cealaltă, CSȘ Viitorul Cluj-Napoca și Phoenix Galați s-au impus cu greu în fața grupărilor CSȘ Ploiești, 62-60, respectiv BC Mureș Târgu Mure, 64-56. Tehnicianul ploieștean a forțat trimițându-l pe Ștefan Neagu în formula de start, însă acesta nerecuperat total după accidentarea suferită la turneul final U18, nu a rezistat decât două minute pe parchet. În urma rezultatelor înregistrate, U Mobitelco și Phoenix Galați au luat prima opțiune în vederea ocupării locurilor ce asigură prezența în Final Four-ul competiției.

Clasament General - Etapa I - Seria A

 

                                                   Puncte MJ MC MP F          C         
#1 CSȘ Bega Timișoara 2 1 1 0 0 66 - 49
#2 LPS CSU Pitesti 2 1 1 0 0 55 - 52
#3 CSU Cuadripol Brașov 1 1 0 1 0 52 - 55
#4 Magic Champions 1 1 0 1 0 49 - 66

 

Clasament General - Etapa I - Seria B

 

                                                   Puncte MJ MC MP F          C         
#1 CSȘ Viitorul U-Mobitelco 2 1 1 0 0 62 - 60
#2 Phoenix Galați 2 1 1 0 0 64 - 56
#3 CSȘ Ploiești 1 1 0 1 0 60 - 62
#4 BC Mureș Târgu Mureș 1 1 0 1 0 56 - 64

Programul întreg al turneului îl puteți accesa aici.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!