Pentru a patra oară în ultimele cinci sezoane, U-BT Cluj-Napoca a ratat șansa de a se califica în semifinalele unei competiții europene majore. Studenții au cedat în Turcia, cu Bahceșehir Koleji, cu scorul de 75-72.
La meciul de marți, campioana României a fost mai aproape ca niciodată să obțină biletele în careul de ași, după cele două eliminări consecutive în sferturile EuroCup și cea din 2022 din sferturile Basketball Champions League.
Există mai mulți numitori comuni între începutul acestei perioade și ziua în care ne aflăm. Putem vorbi despre Mihai Silvășan, antrenor și atunci și acum sau poate chiar de Karel Guzman, care a rămas o prezență constantă în lot.
Dacă vrem totuși să vorbim despre numitori comuni, nu putem să o facem fără să începem chiar cu căpitanul echipei, Patrick Richard. În 2022, el încă era cel mai bun jucător al echipei de pe Someș, însă rolul și responsabilitățile sale s-au modificat gradual.
Odată cu ascensiunea Șepcilor Roșii în elita baschetului european, din ce în ce mai mulți jucători de valoare s-au perindat pe la Cluj, iar pozițiile de fundași nu au făcut excepție.
Petrică, aflat mai degrabă în apropierea apusului carierei sale, a fost astfel nevoit să facă tranziția către un rol mai mic pe teren, în spatele unor jucători precum Bryce Jones, DJ Seeley, Zavier Simpson sau, cel mai recent, Fatts Russell și Iverson Molinar.
Chiar dacă a „retrogradat” înspre finalul rotației, Pat și-a păstrat statutul de căpitan. Motivul este lesne de înțeles: importanța sa se măsoară dincolo de terenul de baschet.
Maturitatea lui Pat se reflectă în videoclipul de promovare postat de U-BT Cluj pentru meciul cu Bahceșehir: „Pas cu pas, venim mai aproape. Am mai fost aici. Și vrem mai mult”, narează acesta.
Chiar și la 36 de ani, Richard a rămas o opțiune solidă pentru Mihai Silvășan, chiar și într-un asemenea meci, cu o asemenea putere din EuroCup. La prima impresie, fanii echipei pot rămâne cu un gust amar după cele întâmplate în finalul de joc, dar până să ajungem la acele momente și să le putem înțelege, trebuie să privim contextul.
Patrick era incert înaintea acestui meci din cauza unei răceli serioase. Oaspeții nu au apelat la serviciile sale după un start foarte bun de meci, dar „telefonul” său a început să explodeze în primul moment dificil al serii pentru campioana României.
Bahceșehir și-a creat o diferență de opt puncte pe parcursul sfertului secund, iar ofensiva lui U-BT era într-o groapă care se adâncea cu fiecare secundă scursă de pe cronometrul de joc. Cele 24 de secunde deveneau din ce în ce mai scurte, iar presiunea apărării adverse bloca orice gură de aer ce putea intra în casa clujenilor.
În scenă intră Pat. La prima sa posesie pe teren, primește mingea în preajma logo-ului și cere blocajul lui Mitch Creek. Româno-americanul s-a ascuns în spatele paravanului creat de colegul său, dar nu s-a ascuns și de momentul uriaș.
Căpitanul și-a asumat aruncarea și la prima urmă de spațiu găsită a apăsat pe trăgaci și a scuturat plasa coșului advers. Și pentru a continua să cităm din vocea acestui meci, Cosmin Petrescu: „O fi fierbinte temperatura lui Patrick Richard, dar pare că este fierbinte și în aruncări”.
Patrick a rămas pe teren până aproape de finalul reprizei și, chiar dacă nu a mai marcat, reușita sa a deblocat avântul necesar studenților. De asemenea, prezența lui pe teren l-a motivat la maxim și pe Fatts, care a încheiat cu piciorul pe accelerație acest sfert.
Ca un adevărat lider, Richard și-a împins echipa de la spate într-un moment cheie, care se putea sfârși rău pentru U-BT, în cazul în care coșurile nu ar fi început să vină și de această parte a tabelei.
Acesta și-a cunoscut limitele impuse de sănătate și de stadiul în care se află în carieră și nu a reacționat în vreun fel după ce nu a fost folosit deloc de antrenorul său în sfertul al treilea.
Ba din contră, Pat a revenit pe teren în actul decisiv, cu o cu totul altă mentalitate și stil de joc decât cea pe care o cunoaștem din anii petrecuți în baschetul românesc.
El a fost taxat rapid cu două faulturi la Homesley și Ponitka și s-a transformat dintr-un jucător de finețe într-un adevărat războinic. Chiar dacă nu este avantajat de statură, intensitatea sa a mai rezolvat și din problemele la recuperare pe care le-au avut toată seara Șepcile Roșii.
Cu aproximativ trei minute rămase din meci. Bahceșehir prelua avantajul cu cinci puncte la rând, iar oaspeții se vedeau nevoiți să ceară un timeout pentru a calma apele. O aruncare ușoară era imperios necesară după acest timp de odihnă.
Richard a încercat pentru prima oară să marcheze în acest sfert, chiar dacă a fost aproape sufocat de defensiva lui Homesley. Mingea nu și-a atins ținta din păcate. O posesie mai târziu, Molinar și-a găsit căpitanul deschis pe semicerc, dar acesta a ratat din nou și a fost ulterior scos de pe teren.
În acele momente, U-BT Cluj avea nevoie de un erou. Patrick Richard a încercat să fie el eroul, dar departe gândul că acesta ar fi forțat aceste încercări pentru a își asuma la final meritele sau pentru a fi purtătorul de pelerină în acest final de meci.
Richard a fost alături de U-BT Cluj încă de când echipa evolua în FIBA Europe Cup și, ulterior, rata calificarea în faza principală a unei competiții europenee. Tot alături de el, echipa a simțit gustul primei campanii europene de succes, când a jucat sferturile BCL.
Tot sub îndrumarea lui Pat, U-BT a debutat în EuroCup, a doua competiție continentală inter-cluburi. Și tot în surdina glasului său din vestiar și a „fusurilor” datorate coșurilor înscrise de el, Clujul a jucat două sferturi consecutive în această competiție, în care, ce-i drept, nu a sperat la calificarea mai departe.
După toate aceste aventuri, Richard a văzut luminița de la capătul tunelului și pare că a simțit că este cel mai bun moment să îi dea echipei sale ultimele grame de energie pe care le are în rezervor.
Nu a fost să fie și ne întoarcem la gustul amar despre care vorbeam în începutul acestui articol. Poate cineva să considere că deciziile lui Richard în finalul de meci au fost greșite? Din punct de vedere baschetbalistic, desigur.
Dar baschetul nu înseamnă doar mingi aruncate în coș, blocaje dure, faulturi tactice și scheme desenate pe tăblițe. Baschetul înseamnă pasiune, suflet și dăruire. Fără aceste trei elemente, orice calitate atletică sau tactică este inutilă, iar Patrick Richard este cel mai bun exemplu pentru această afirmație.
S-a văzut în primul sfert că o triplă marcată de Petrică valorează mai mult decât cele trei puncte de pe tabelă. Căpitanul dă tonul, iar tripla duce la mai mult decât o ofensivă eficientă. Duce la un boost de moral care contează enorm în momentele cheie.
Vorbim despre un jucător care și-a petrecut apogeul carierei alături de această echipă și care nu a părăsit-o, deși poate a avut suficiente momente în care putea face un pas în față în carieră.
Niciun fel de calcul matematic sau analiză tactică nu poate convinge că Pat a greșit în acele două momente din finalul de meci. Și nimeni nu poate judeca un căpitan care a dorit să îndeplinească cel mai mare vis al clubului pe care îl iubește cu atâta patos.
Cea mai reprezentativă imagine pentru caracterul lui Patrick Richard și modul în care își acceptă rolul actual de la U-BT vine de la chiar ultima posesie a sfertului cu Bahceșehir Koleji.
Scriam anterior pe site-ul nostru despre inspirația schemei de atac din acea fază și alte instanțe în care a fost folosită de U-BT. În ambele cazuri amintite, fazele au fost desenate pentru Richard. De această dată, el a rămas în umbră, în spatele liniei de repunere.
Și de asta, Patrick Richard este cu adevărat eroul calificării care nu a mai fost. În baschet, eroul nu este nevoit neapărat să marcheze 25 de puncte și mai apoi coșul victoriei pe sirenă. Un erou poate dăinui și prin glasul și acțiunile lui, în multe cazuri mai valoroase decât orice plus, minus, indice de eficiență sau orice alt număr de pe foaia de statistică.
*foto: u-bt.basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!