Stiri Juniori U17 Masculin

Programul complet și echipele participante la Memorialul Antonio Alexe

Programul complet și echipele participante la Memorialul Antonio Alexe

CSM CSU Oradea își va prezenta lotul cu care va ataca titlul LNBM în sezonul 2025/26, cu ocazia Memorialului Antonio Alexe. Ediția cu numărul 12 va avea loc în perioada 13–15 septembrie, în Oradea Arena.

La turneul de la Oradea vor participa trei echipe: CS Vâlcea 1924, medaliata cu bronz în LNBM, Borac Cacak, echipă ce evoluează în Liga ABA, și, desigur, organizatoarea competiției, CSM Oradea, care a anunțat în cursul zilei de luni, 8 septembrie, programul turneului amical.

Ziua inaugurală, sâmbătă, 13 septembrie, le va pune față în față pe CSM Oradea și Borac Cacak, de la ora 18:30. Ulterior, duminică, CS Vâlcea va intra și ea în acțiune, de la ora 18:00, împotriva echipei din Serbia.

Ultimul meci al Memorialului Antonio Alexe se va disputa luni, 15 septembrie, de la ora 18:00, între vicecampioana României și „lupii negri”. Nu în ultimul rând, intrarea va fi liberă la toate cele trei dueluri.

Până la startul turneului amical, CSM Oradea o va întâlni marți, 9 septembrie, de la ora 18:00, pe campioana en-titre a Ungariei, Szolnoki Olajbányász, în deplasare.

*Foto:Facebook/CSM Oradea

 

37 comentarii la aceasta stire:
  • alinalex67 :

    Faceți un lucru frumos
    O să aveți SPECTATORI la meciuri că de SUPORTERI nu este cazul. Măcar puteți copia exemplul bun de UBt 👋

    cu 3 zile în urmă (09.09.2025) Raspunde
  • gabriel.eftimie :

    @alinalex67
    Nu va puteti abtine, asa-i? Nu putem copia "exemplul bun" al Clujului pt ca nu avem milioanele de euro ale BT-ului in spate. Nu toate echipele au "norocul" asta!
    Stiu, o sa spuneti ca pe noi ce ne impiedica sa aducem un astfel de sponsor? Ne impiedica faptul ca traim in Romania si nu e loc de mai multe banci romanesti de calibrul BT-ului, iar o banca straina nu va baga atatia bani.

    cu 3 zile în urmă (09.09.2025)
    • U BT Cluj-Napoca rdnd28:

      Puteți să nu fiți de acord...
      ...dar acel noroc de care spui ni l-am făcut singuri. Tu spui că o bancă străină nu ar băga mulți bani, te asigur că nici BT-ul nu ar avea implicarea pe care o are dacă nu aveam rezultate pe măsură. Dacă eram încă în postura de a încerca să trecem de preliminarii BCL (dar ia aici și alți factori, gen marketing-ul foarte bun), am fi fost acum pe picior de egalitate cu voi ca și bugete. Implicarea "sentimentala" a BT-ului ar fi rămas la a continua în continuare să bage niște bani la echipa, dar mult mai putini...și clar nu să devină proprietara echipei.

      Te asigur că Raiffeisen nu dă doi bani pe faptul că sunteți din România. Pentru ei baschetul este o piață virgină pe care încearcă să pătrundă pentru a căpăta vizibilitate. Și din implicarile Raiffeisen la nivel de baschet european, Oradea e cel mai bine poziționata să ajungă sus (pentru moment). Dacă performanți un sezon în BCL, bugetul de la sponsor va crește. Dacă faceți asta constant an de an, va crește și bugetul an de an. Proporțional cu rezultatele și perspectivele de viitor ale echipei.
      Așa îți faci norocul, it is as simple as that

      cu 2 zile în urmă (09.09.2025)
    Raspunde
  • 'mpepo :

    U-BT Cluj-Napoca
    Banca Transilvania a fost creată de niște clujeni inteligenți și curajoși. Aceeași clujeni inteligenți și curajoși au dus banca la nivelul celei mai importante bănci din România. Bancă românească. Această bancă românească se implică constant în dezvoltarea sportului românesc. Tradiția baschetului clujean le-a oferit posibilitatea să sponsorizeze și să dezvolte treptat și inteligent echipa "U". Grupare ce a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit în baschetul românesc. O echipă cunoscută în Europa, cu rezultate din ce în ce mai apreciate. O echipă care reprezintă baschetul românesc. Și totul construit temeinic, în ani, așa cum a fost construită și Banca Transilvania. Ăsta e " norocul" lui U-BT Cluj-Napoca.

    cu 2 zile în urmă (09.09.2025)
    • CSM CSU Oradea b4:

      Echipa băncii
      Atenție, banca este proprietarul clubului. Nu sponsor.

      cu 2 zile în urmă (09.09.2025)
    • WIzzu:

      BT, proprietar al U-BT?
      ati putea, va rog, sa dezvoltati putin aceasta informatie? sunt suporter al acestei echipe si traiam cu convingerea ca activitatea clubului de desfasoara sub egida Asociatiei Club Sportiv U-BT. gresesc, de fapt, iar echipa este a unei societati comerciale in care Banca Transilvania are calitatea de unic actionar sau actionar majoritar? va multumesc anticipat pentru raspuns!

      cu 2 zile în urmă (09.09.2025)
    • CSM CSU Oradea b4:

      Echipa băncii
      Sigur, cu drag, WIzzu. A.C.S.U-BT Cluj-Napoca (fosta C.S. U-MOBITELCO Cluj-Napoca) există din 2016, când a fost schimbat numele fostei asociații în paranteză amintite.

      Membru fondator și președinte a fost Mircea Cristescu. Acum trei ani, parcă, Cristescu a fost de acord să vândă această asociație către BT.

      Acum, că, în acte nu e trecută banca și e o persoană fizică e foarte posibil. Nu știu cine apare acum ca președinte cu drepturi depline la asociație. Dar e clar că acum Asociația este controlată (deținută) de reprezentanții BT.

      În acest moment, BT Cluj-Napoca nu are nici o legătură din punct de vedere organizatoric sau structural cu CS Universitatea Cluj sau cu Primăria Cluj-Napoca. Există acel parteneriat în baza căruia pot folosi simbolul "U", dar acesta e încheiat cu FC Universitatea Cluj, nu cu CS Universitatea Cluj. De aceea, din punct de vedere sportiv, U Cluj evoluează la baschet masculin în eșalonul secund, în timp ce BT Cluj joacă în ABA.

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • alupigus:

      @b4
      Mai bine ti-ai vedea de raiffaisenu tau si de pregatirea escului din BCL, pentru echipa cu cel mai mare buget din lnbm dupa U.

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • alupigus:

      @b4
      Mai bine ti-ai vedea de raiffaisenu tau si de pregatirea escului din BCL, pentru echipa cu cel mai mare buget din lnbm dupa U.

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • gabriel.eftimie:

      nedumerire
      Este un articol despre Oradea si observ ca, desi nu ii intereseaza, cei mai nervosi de aici sunt clujenii. Oare de ce? Chiar asa de rau va supara Oradea? Doar pt ca a fost la un singur cos sa castige titlul in fata celei mai bune echipe, cu cel mai bine pregatit antrenor si cu cei mai tari suporteri? Era sa va bata o echipa cu un antrenor expirat, cu spectatori in loc de suporteri si cu jucatori care nu fac fata presiunii. Si vorbeati de frustrare....

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • U BT Cluj-Napoca zol21:

      :))
      Oare cine a castigat ultimele 5 titluri? Frustratilor

      cu 1 zi în urmă (11.09.2025)
    Raspunde
  • 'mpepo :

    Da
    Așa este.

    cu 2 zile în urmă (09.09.2025) Raspunde
  • alupigus :

    Alinalex
    Nu va mai certati ca un prost aprinde un fitil.

    cu 2 zile în urmă (09.09.2025) Raspunde
  • Florian56 :

    Cluj
    Ce este atât de nemaiîntâlnit in baschetul românesc la această echipă deținută de banca clujeană? Este a patra echipă ca palmares intern din Romania. Iar pe plan european a fost o altă echipă românească ce a atins o fază superioară a cupei campionilor europeni, denumirea inițială a actualei Euroligi. Performanțele Clujului din prezent nu sunt de o veșnicie, au însă legătură cu existența unei tradiții mai vechi a baschetului la Cluj , ceva mai mult a celui feminin, iar strict în conexiune cu rezultatele din prezent, cu existența unui buget pe măsură. În ce privește cat de cunoscuta e echipa in Europa, din câte știu în septembrie 2025 in clasamentul Eurobasket al cluburilor este pe locul 74. Să părăsești campionatul românesc pentru a juca în Europa în aceste condiții și având un deținător, finanțator românesc important, sună destul de ciudat.
    https://www.eurobasket.com/service/basketball-ranking.aspx

    cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • 7Bet-Lietkabelis Panevezys RlCARDO:

      Ha Ha Ha
      Clujul nu face performanță domnu' Florian? Las' că face Vâlcea că doar de aia ați semnat toți jucătoriii bunicei din Romania, pe sume exorbitante, că doar vă permiteți din bugetul ăla imens de la buget. Ha Ha Ha

      Ați avut un turneu cu 2 echipe importante din Europa și voi n-ați fost în stare, nu să umpleți sala aia, dar să fiți măcar acolo 2-300 de oameni. Păi nu e tradiție domnule, degeaba arzi etapele și cheltui milioane de euro fără nici un discernământ pentru că nu i-ai câștigat, îți vin moka, dacă nu ai și pentru cine. O să mai treacă multă apă pe Olt până o să ajungeți și voi la nasul Clujului așa că mai lasă-ne cu comentariile despre cât de insignifiantă e U-BT în baschetul european.

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • Florian56:

      Valcea
      Domnule Ricardo dragă, eu nu am spus că nu ar face Clujul performanță. Și nu am comparat cu Vâlcea. Dumneavoastră știți să citiți? M am referit la ce reprezintă Clujul in Europa. Și în România că palmares. Concret, pe date. Și eu respect Clujul, să știți, nu doar ca baschet. Ceea ce nu faceți dvs cu Vâlcea. Mai lăsați o cu bugetul că este o chestiune ce va depășește. Bugetul consiliului județean Vâlcea pe anul 2025 este mai mare decât al consiliilor județene Timiș, Brașov, județe cu populație dublă. Aveți idee cum se construiește un asemenea buget? Dumneavoastră că sport ați auzit doar de baschet? Clubul Vâlcea 1924 e in dezvoltare, are 9 secții sportive deja. Doua dintre ele au performante net superioare baschetului acum. Atletismul și boxul. De aceea a mai crescut bugetul clubului. Știti cine a pus mingea în joc la începutul partidei Vâlcea - Cluj de duminică?
      Va asigur că avem tradiție în baschet dar dumneavoastră nu o cunoașteți.
      Iar public a fost destul de mult în sala la meciurile acestea, cu excepția meciului de luni ați numărat dvs. 300? Unde? În somn? . Vâlcea, conform statisticilor oficiale ale federației, a avut sezonul trecut al patrulea cel mai numeros public din campionat. Rm Vâlcea nu este un oraș mare, e o treime că populație fată de Cluj și jumătate față de Oradea, de ex.
      Nu mai împroșcați atâta cu aiureli. Și le repetați obsesiv.

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • 7Bet-Lietkabelis Panevezys RlCARDO:

      HA HA HA - din nou
      1. Vă citez: "Ce este atât de nemaiîntâlnit in baschetul românesc la această echipă deținută de banca clujeană? Este a patra echipă ca palmares intern din Romania. Iar pe plan european a fost o altă echipă românească ce a atins o fază superioară a cupei campionilor europeni, denumirea inițială a actualei Euroligi" - păi ce ai vrut să spui aici domnule? Că face U-BT performanță sau nu. Că noi e mai înceți aicia în Ardeal și pricepem greu.

      2. Mai lăsați-o baltă cu secțiile clubului CS Vâlcea 1392 (sic) care fac performanță. Alea s-au înființat ca să mai spoliem niște bani publici. Dacă tot sunteți la curent cu bugetul clubului din Vâlcea de ce nu ne spuneți câți bani cheltuie secția de baschet și câți celelalte? Pentru că pot să pariez 1000 lei contra un cui ruginit că procentul e undeva la 90% / 10% în favoarea primei.

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • Florian56:

      Valcea
      Eu când am spus ce ați citat acum am dat o replică cuiva ce a scris mai înainte că echipa aceasta a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit in Romania și că e o echipa cunoscuta in Europa. Am dat date concrete privind ce reprezintă echipa in Romania și Europa. Că nu e ceva nemaiîntâlnit adică. Nu am spus că nu are performante. Asta e altceva. Dar poți măsură performanță. Da, e echipa momentului, foarte buna și cel mai bine clasată acum in Europa dintre echipele românești. Jos pălăria. Dar au al patrulea palmares in Romania și sunt exact acum pe locul 74 in Europa. Cu siguranță de a lungul timpului au fost echipe românești cu cota mai ridicată. Și apropo de nivel de performanță, echipa de handbal feminin de la Vâlcea este cea mai titrata că palmares din Romania, având tradiție. Sau Clujul se măsoară doar in baschet cu alții?
      În ce privește sportul vâlcean și secțiile unui club sau altul care produc performante de top european, mondial, recorduri, dacă pe dumneavoastră va duce mintea cu agresivitate să spuneți că se spoliază bani de fapt cu acele sporturi, vă arătați limita. Incercati sa vă vedeți de treabă domnule. Ați reușit să numărați spectatorii la turneul amical de la Vâlcea? De ce credeți că a venit AEK Atena și Clujul la acest turneu, dacă nu avem tradiție și spoliem bani? Anul trecut a fost Vâlcea la meciuri amicale în Grecia.
      Și de ce Silvasan, Petricevic vorbesc frumos despre echipă de la Vâlcea? Îi cunoașteți?
      Ați fost la meciul Vâlcea - Cluj de duminică? Câți spectatori au fost? Ați aflat cine a aruncat mingea la începerea meciului, stimate domn?

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • SCM "U" Craiova sebi12:

      clasament
      Asta cu locul 74 in Europa e total irelevanta.Sunt peste multe echipe din fata lor, U e singura echipa care face perfromanta din Romania de multi ani de zile.Inteleg ca esti suporter Valcea si te deranjeaza toate ironiile legate de finantarea echipei si de faptul ca o sa dispara dintr o data(ceea ce se poate intampla),dar o dai in penibil deja

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Topuri
      Nu vad relevanta unor discuții / clasamente all time (da, Dinamo e cel mai titrat club in Romania, și? La ce contează asta?)

      Exista o multitudine de clasamente - unele mai aiurea, altele mai ok, și depind de modul de calcul.

      Cele mai relevante sunt cele care țin cont de ultimii 3 ani (inclusiv Fiba are un astfel de clasament https://bcl-access-list.fiba.webpont.com/clubrankings)
      Aici e un clasament dar doar al cluburilor din EL+ EC
      https://en.m.wikipedia.org/wiki/European_professional_basketball_club_rankings
      Aici un clasament f aiurea (Partizan de ex e dat sub U, sau Murcia pe 20, deși nici nu a prins Play-off-ul in Spania!!
      https://www.eurotopteam.com/basketball/EN/club.php

      Fiecare clasament are anumite principii, nu am găsit unul cumulat pe toate competițiile europene (divergente între operatorii) că sa avem o imagine de ansamblu. Aici poți avea o idee (o analiză neoficiala, interpretabila) asupra ligilor din Europa https://germanbasketballanalytics.substack.com/p/ranking-all-major-european-basketball

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • Florian56:

      Valcea
      Nu scriu neapărat ca suporter al Vâlcii. Ci mai degrabă că sportiv de performanta din România.
      Nu mă deranjează absolut nimic , din ce spuneți, nici atât. Fiecare cu nivelul lui. A spune că spoliezi un buget și că o echipa se desființează nu e o ironie. Dacă asta sună ironie atunci cum ar suna realitatea? E ironie că se desființează și realitate tot că se desființează? În afară de faptul că aveți asemenea idei care le repetați cu abstinenta ce altceva mai știți, mai puteți spune?
      Eu sunt vesel tot timpul când va citesc mesajele previzibile.

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • SCM "U" Craiova sebi12:

      florian
      Pentru tine e mai important ,un clasament care nici macar nu e actualizat(tu ai vazut acolo ce iti doreai si ai zis sa il arunci aici) sau ca nu au cel mai mare palmares din romania ,Bun,ce e mai important?Sa ai cele mai multe campionate castigate acum zeci de ani sau sa fii la un nivel f ridicat in momentul de fata? Asa ca nu isi are rost discutia ,ramai in bula ta si continua sa ti exprimi aceleasi idei penibile provenite din frustrare.Zi buna.

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • U BT Cluj-Napoca meea:

      În titlu e vorba doar de Oradea
      În acest articol la care comentați este vorba despre Oradea și un memorial al unui mare jucător. Nu văd deloc relevanța comentariilor voastre, și ce caută U în discuție. Cert este că din varii motive la acest moment U este mai bună, echipa momentului, și puțin ne pasă tuturor de părerile și nemulțumirile voastre! În legătură cu orice subiect legat de U! Vedeți-vă e oile voastre! HAIDE U!

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    Raspunde
  • WIzzu :

    @b4 - Echipa bancii
    Mersi mult, Vad ca mi-ai confirmat ce stiam, activitatea e girata de o asociatie sportiva. Cred ca a creat confuzie folosirea termenului de proprietar, care nu se poate aplica la asociatii/fundatii, ce nu pot fi detinute de persoane, ele avand doar calitatea de asociat. Cu siguranta, Mircea Cristescu nu a infiintat asociatia de unul singur, deci si daca locul sau a fost preluat - oneros sau nu - de catre un reprezentant al bancii, tot au mai ramas asociati, Deci cred ca e impropriu spus ca echipa e "detinuta" de banca sau ca asociatia "a fost vanduta". De altfel, mai importanta decat simpla prezenta pe lista asociatilor este implicarea financiara a bancii, pe care totusi cred ca o face in baza unui contract de sponsorizare, la fel ca si ceilalti peste 10 sponsori ai echipei. Nu ar fi de folos cu nimic sa aiba un reprezentant printre asociati dar sa nu sponsorizeze :))
    Altfel, cu relatia dintre ACS U BT si CS U cred ca e lamurita (aproape) toata lumea, pacat ca presedintele Vasu de la CS U a incalcat partea sa de protocol (atat de la momentul la care echipa de baschet masculin s-a desprins din club cat si pe cel din 2009, la aniversarea a 90 de ani de la infiintarea U, cand echipa s-a intors la clubul sportiv) si dupa o pauza de cativa ani a reinfiintat sectia de baschet masculin a CS U, generand pentru ceva vreme putina confuzie si indepartand din nou echipa de la clubul sportiv.
    Cu Primaria e si mai simplu, sustine financiar asociatia.
    Numai bine!

    cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • CSM CSU Oradea b4:

      Asociație
      Ai nuanțat și, oarecum, corectat ce am spus eu. BT nu este, propriu-zis, proprietara echipei. Nu în termen juridici. Dar, practic, BT controlează clubul, nu este doar un sponsor, fie el și cel mai potent.

      Așa cum ai subliniat și tu, actuala echipă, "girată" de Asociație, nu are legătură cu echipa de baschet a Universității Cluj. Nu e nimic rău în asta. E o alegere echipa pe care o susții. Dar BT Cluj-Napoca nu e Universitatea.

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • U BT Cluj-Napoca meea:

      U
      U Bt Cluj Napoca este echipa pe care o iubim și o susținem, noi suporterii. În rest, numai de bine!

      cu 2 zile în urmă (10.09.2025)
    • WIzzu:

      U BT vs CS U
      pe mine, ca unul care urmareste echipa de cateva decenii, ma supara putin, pentru ca la momentul desprinderii ei de clubul sportiv, tocmai asta s-a dorit, sa ramana o singura echipa cu acest nume si aceste culori, dar care avand un management privat si finantare proprie - nu o fractiune din ceea ce avea clubul sportiv pentru toate sectiile sale - sa poata aspira la performante mai mari. mai mult de atat, palmaresul urma sa fie comun, idee reiterata si cu ocazia protocolului din 2009 - https://www.u-bt.ro/seniori/stiri/u-cu-ghilimele - pacat ca, asa cum spuneam si in comentariul anterior, presedintele Vasu nu si-a respectat partea de protocol si a rezultat desprinderea ce a dus la 2 echipe U, cu aceleasi culori si cu palmaresul impartit in consecinta. cat despre nume/culori, actuala U BT le-a avut dintotdeauna, parteneriatul cu echipa de fotbal din 2017 fiind facut doar pentru logo-ul/brandul comun FC Universitatea, pe model FC Barcelona, dupa cum se declara la acel moment de cei implicati.

      cu 1 zi în urmă (10.09.2025)
    • U BT Cluj-Napoca rdnd28:

      @meea
      Corect ai pus punctul pe i. La urma urmei, sportul e despre suporterii care apreciază fenomenul și aleg să susțină un simbol. Ei au ales să susțină U-BT ca parte a acestui simbol al orașului. Și susținerea lor este singura legitimitate care contează. Nu Vasu decide pentru suporterii Clujeni pe cine ar trebui să numească U, și pe cine nu. E decizia lor (pe care au luat-o).

      Nu, din punct de vedere juridic U-BT nu este Universitatea. Dar are legitimitatea dată de fanii acestui simbol, iar istoria ei este una și aceeași cu cea a echipei Universitatea de dinaintea separării echipei de clubul sportiv. Pentru că fără Universitatea, nu exista U-BT.

      cu 1 zi în urmă (10.09.2025)
    • CSM CSU Oradea b4:

      Completare
      WIzzu, mă văd nevoit să te corectez. BT Cluj-Napoca nu a avut dintotdeauna numele și culorile. La înființare, echipa s-a numit Poli Carbochim Cluj.

      Oricum, treaba asta cu protocoale peste protocoale e o invenție la limita credibilului. O echipă are performanțe sportive pentru ea, nu pentru ea și pentru încă o echipă cu care are protocol semnat.

      Prin absurd, dacă Sibiul semnează un protocol cu Fenerbahce se poate lăuda cu titlul în Euroligă și cu câștigarea campionatului în Turcia?

      E o situație asemănătoare cu falimentul. O echipă care a intrat în faliment, aia e, s-a terminat povestea. Nu merge că înființezi o altă asociație peste doi ani și îi spui CSM Oradea Urmașii și tot aia e echipa. Da, poți spune că duce mai departe tradiția, dar palmaresul începe de la zero.

      cu 1 zi în urmă (11.09.2025)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      @b4
      si exact de aia palmareusl echipei UBT difera de cel al Universitatii Cluj. U BT are 7 titluri, 6 cupe, Universitatea Cluj are 10 titluri 7 cupe (singura ciudatenie e clubul lui Vasu, care, incalcand protocolul, isi face o echipa de baschet - fara rezultate notabile - dar isi si "aloca" rezultatele celeilalte!!!.
      Dar astea sunt discutii ... tehnice / puerile / irelevante. Conteaza ce faci acum (sau ca sa ramanem la clasamente in ultimii 3 ani)

      cu 1 zi în urmă (11.09.2025)
    • WIzzu:

      @b4 - Completare
      revin si eu dupa corectura ta, pentru a clarifica doua aspecte. primul, echipa nu s-a infiintat la acel moment (2001), ci doar s-a desprins de clubul sportiv, lucru care s-a consemnat intr-un protocol, nimic gresit dupa mine. printre altele, partile au agreat continuarea folosirii numelui si a culorilor, urmand ca palmaresul sa fie unul comun, adunand performantele ante-2001 cu cele care urmau sa vina. al doilea aspect e legat de nume, care a inclus intotdeauna litera U. astfel, imediat dupa desprindere echipa s-a numit BU Poli Carbochim, apoi din 2005 BU Poli Mobitelco Carbochim, din 2006 U-Mobitelco, din 2009 odata cu semnarea noului protocol cu clubul sportiv "U" Mobitelco, un an mai tarziu "U" Mobitelco BT, iar din 2014 U-BT.
      Pe vechiul site al clubului sportiv - https://old.u-cluj.ro/club/istoric/ - se gaseste foarte clar explicatia desprinderii de club si a reinfiintarii echipei clubului sportiv in campionatul 2013-2014.
      Citez: "În vara anului 2001, după un sezon în care pe banca tehnică a fost readus Horia Rotaru, echipa masculină de baschet a Universităţii a trecut în mediul privat, secţia părăsind clubul-mamă. S-a numit pe rând BU Poli Carbochim, BU Poli Mobitelco sau U-Mobitelco, reuşind să ajungă de două ori în finala campionatului (2006 şi 2008) şi cucerind o medalie de bronz (2007) si o medalie de aur în 2010.
      Începând cu campionatul 2013-2014 a fost reînființată secția de baschet masculin, echipa fiind înscrisă în liga a doua a Campionatului Național"
      Aici un exemplu de articol care poate a alimentat confuzia privind denumirea - https://adevarul.ro/sport/poli-carbochim-se-retrage-din-play-off-1300387.html - unde in titlu se vorbeste de Poli Carbochim, dar in text se specifica BU Poli Mobitelco Carbochim.
      sper ca ne-am lamurit cu totii, numai bine!

      cu 1 zi în urmă (11.09.2025)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    Corect
    Sunt 2 echipe
    U BT Cluj-Napoca
    Universitatea Cluj-Napoca
    E alegerea noastră cu cine ținem. Nu văd care e problema celorlalți! Plictiseala, mintea hodinită, chestii de babe...!!!

    cu 2 zile în urmă (10.09.2025) Raspunde
  • Silvois :

    Maestre Florian
    in contextul luarii dumitale de pozitie, se foloseste cuvantul "obstinatie", nu "abstinenta", sensul celor doua cuvinte este complet diferit. Asta asa, pentru promovarea corectitudinii in exprimare. O fi acesta un forum de comentarii despre baschet, dar ...

    cu 1 zi în urmă (10.09.2025)
    • Florian56:

      Ok
      Am notat observația. Sigur că cuvântul corect este obstinație, nu abstinenta. El s a reprodus din neatenție, neobservand că intră o sugestie a tastaturii. Probabil vi se mai întâmplă și dvs asta. Deci, rămânând cuvântul obstinație, rămâne și ideea lui.
      Tot respectul pt Cluj, Oradea și oricare alta echipă, oraș, sport. Nu vă faceți probleme, că eu nu privesc decât pozitiv și cu fair play pe oricine.
      Dar nu e deloc potrivit, demn, civilizat să atunci cu noroi pe alții. Că spoliază bugete, că partide politice, că nu e tradiție, că se desființează echipa, că nu e public, etc. Și să repeți cu obstinație asta. Ce demonstrezi cu asta? Că ești mai bun, că meriți mai mult? Cine e valoros e pt că are valoare, nu pt că n are concurență. Din contra, ai mai multa concurenta, ești și mai bun. Și cine e valoros are și educație, respect, nu?

      cu 1 zi în urmă (11.09.2025)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    Turneul
    Putem vedea meciurile undeva?

    cu 16 ore în urmă (12.09.2025) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca fritisor :

    baschet bugetar
    Se pare ca echipele din Constanta masculin si feminin(cat tam tam a fost cu ele) nu vor fi inscrise in competiile de seniori, nu sunt galbeni. Cu toate investiiile din sezoanele trecute a ramas un mare fas. Nu stiu exact cati spectatori au avut echipele in meciurile de acasa dar nu cred ca au rupt statisticile. Iubitorii de baschet de la malul marii poti sa ii numeri pe degete. Dar poate ca s-a atins suma care trebuia sifonata si acum se cauta o alta supapa.

    cu 6 ore în urmă (12.09.2025)
    • Soare:

      Bugetari
      Cam asta o să se întâmple cu toate echipele mufate la bani publici, ăia de la C-ta doar au deschis balul, să vezi tăieri pe bandă rulantă începând din toamnă. Și până la urmă baschetul e sport profesionist, cine nu poate să-l susțină măcar 50% din privat o să dispară sau o să reducă pretențiile, nu trebuie să fie în Liga Națională (de aici sau aiurea) nici o echipă sponsorizată pe criterii politice (cum vedem la noi acum; n-are rost să dau exemple pentru că sunt notorii)

      cu 5 ore în urmă (12.09.2025)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!