Stiri Juniori U17 Masculin

TF U17 F - Dan Dacian București a cucerit titlul

TF U17 F - Dan Dacian București a cucerit titlul

Campionatul Național U17 Feminin a ajuns la final duminică, 28 mai, cu ultimele meciuri de la Sfântu Gheorghe, acolo unde în ultimul act s-au duelat Dan Dacian București și CSM Ploiești. Gruparea bucureșteană a reușit să câștige cu 58 la 55.

Finala a găsit formația bucureșteană în avantaj la capătul sfertului inaugural, 17-11, după care la pauză din acel ecart a rămas o singură lungime, 29-28.

Sfertul al treilea a adus echilibru pe tabelă și Dan Dacian București a reușit să se mențină la conducere (41-40), iar apoi după o desprindere la trei posesii în ultimul sfert, gruparea bucureșteană s-a menținut în față până la încheierea finalei și s-a impus cu 58-55.

Ilinca Belegante a adunat 22 de puncte, 7 recuperări, 4 intercepții și 2 capace, iar Iris Barbu a avut 10 puncte, 13 recuperări și 5 intercepții. Agnes Zane s-a evidențiat cu 13 puncte și 10 recuperări pentru CSM Ploiești, iar Daria Tănase a urmat-o cu 12 puncte și 6 recuperări.

Dan Dacian București a încheiat sezonul la U17 Feminin cu 14 victorii în tot atâtea jocuri.

În finala mică s-au întâlnit Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe și CS Olimpia București, covăsnencele ieșind învingătoare cu 49 la 46 (12-15, 19-4, 3-19, 15-8). Lana Mikes a adunat 19 puncte, 7 recuperări și 5 pase decisive, iar din tabăra Olimpiei s-a evidențiat Anisia Constantinescu cu 15 puncte, 6 intercepții, 5 recuperări și 3 capace.

Clasamentul la finalul sezonului:

  1. Dan Dacian București
  2. CSM Ploiești
  3. Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe
  4. CS Olimpia București
  5. NBS Cluj-Napoca
  6. Sportul Studențesc București
  7. CSȘ Nr. 4 București
  8. Leii București

*foto: Facebook Sepsi-SIC

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!