U-BT Cluj-Napoca a început ca din tun meciul cu BAXI Manresa din etapa a 16-a din EuroCup, dar a pierdut dramatic pe final, după ce a cedat un avantaj de 16 lungimi construit în primul sfert. Ibericii s-au impus cu 101-99, la capătul unui final de meci în care arbitrii au avut un cuvânt important de spus. Aceștia ajung la un bilanț de 10-6, în timp ce campioana României se află la 8-8 și tremură serios pentru calificarea în play-off.
Campioana României a început seara cu Daron Russell, Trey Woodbury, Karel Guzman, Mitch Creek și Dusan Miletic. Titularii ibericilor au fost Eli Brooks, Gerard Fernandez, Alejandro Reyes, Marcis Steinbergs și Kaodirichi Akobundu-Ehiogu.
Studenții au avut un start lansat de meci și s-au distanțat rapid la 11-2, toate punctele fiind trecute în conturile lui Creek și Woodbury. Oriola a calmat apele pentru moment cu un coș de afară, iar Olinde a redus deficitul la două posesii, 7-12. Din acel moment, Clujul a reușit un run de 12-0, cu Russell în prim-plan, acesta fiind oprit de Knudsen. Defensiva oaspeților și-a păstrat nivelul ridicat, iar primul sfert s-a încheiat cu un deficit de 13 lungimi pentru gazde: 17-30.
Olinde și-a apropiat echipa prin cinci puncte marcate la primele posesii ale sfertului secund. Miletic a adus următoarele patru puncte pentru clujeni, urmat de Richard, tot din interior. După reușita căpitanului, U-BT a căzut inexplicabil și s-a văzut egalată la 41, lovitura de grație fiind tripla marcată de către Obasohan. Guzman și Creek au strâns rândurile, dar același Obasohan a avut de fiecare dată replica pregătită. La pauza mare, cele două echipe se anihilaseră reciproc, scorul fiind 52-52.
Creek a marcat primele puncte ale reprizei secunde, din interior, iar apoi l-a servit excelent pe Guzman pentru o triplă. Brooks a răspuns pe măsură și a marcat din 45 de grade, înaintea unui and-one al lui Russell. Catalanii au reușit să țină aproape, în ciuda entuziasmului din ofensiva adversă. Kulvietis a ratat două triple mari, iar Obasohan nu a iertat și a marcat pe urmărire. Creek a oprit run-ul adversarilor. Mihai Silvășan a trecut la o linie cu doi pivoți, iar în puținul timp în care aceasta a fost folosită, Manresa a revenit în avantaj. Richard a adus o gură de aer nesperată pentru echipa sa. Russell a marcat o triplă imensă, datorită căreia U-BT conducea la două posesii înainte de sfertul patru: 74-79.
După două minute de secetă, Miletic a spart gheața în sfertul patru cu un poster peste doi apărători. Obasohan a răspuns cu un coș cu fault. Reyes a reușit și el un and-one, peste Russell. Fatts s-a revanșat și a marcat de la mare distanță. Manresa a întors din nou meciul, continuând să domine recuperările ofensive. Miletic s-a revanșat și a marcat un dunk pe urmărire. Ibericii au trecut la două posesii prin tripla din zero grade a lui Reyes. Miletic a fost motorul lui U-BT și motivul pentru care reprezentanta României a rămas în joc. Obasohan a înfipt pumnalul cu un stop-șut de trei extrem de important. Creek a reaprins speranțele cu un and-one imens, iar Russell a aruncat în aer meciul cu două libere transformate, prin care U-BT trecea la conducere la două puncte distanță. Miletic a fost eliminat, după ce a fost sancționat cu un anti-sportiv extrem de discutabil, iar catalanii au revenit la conducere după trei puncte marcate în posesia rezultată. Russell a aratat tripla ce putea aduce victoria, iar Manresa s-a impus cu 101-99.
Retin Obasohan a fost MVP-ul partidei, cu 29 de puncte, 3 recuperări și 4 pase decisive. Louis Olinde a avut 18 puncte și 8 recuperări. Pentru U-BT, Mitch Creek s-a evidențiat cu 27 de puncte, 7 recuperări și 4 assist-uri. Daron Russell a avut 22 de puncte, 6 recuperări și 5 assist-uri. Dusan Miletic a fost aproape de double-double, cu 19 puncte și 8 recuperări.
Pe U-BT Cluj-Napoca o așteaptă două meciuri de foc. Sâmbătă, 31 ianuarie, studenții joacă în deplasare cu Partizan Belgrad. Tot în deplasare, campioana României va juca miercuri, 4 februarie, cu Hapoel Ierusalim.
*foto: euroleaguebasketball.net
8 comentarii la aceasta stire:
Acum e clar, ne-am liniștit
cu 12 ore în urmă (29.01.2026) RaspundeGroaznic jocul nostru defensiv, de mult nu am mai fost atat se slabi la recuperare ca anul asta. Parca anul asta toti au sapun in loc de maini… e nepermis sa se intample nu doar odata ci de nenumărate ori sa avem 3 oameni la recuperare, adversarii doar unul si tot ei sa recupereze.
Anul asta parca nu s-ar fi antrenat deloc apararea si jocul la recuperare… iar un meci pe care daca il jucam organizat in aparare il castigam fara probleme..
Daca pe vremuri eram echipa revenirilor, anul asta adversarii reusesc asta impotriva noastra.. am avut prim planul, +17 in primul sfert, dupa care ne-am inmuiat complet. Ceaser e groaznic, Molinar nu mai joaca nimic, Guzman foarte slab azi, Kulvietis evident ca daca nu e jucat mai deloc e iesit complet din mana.. jucam CONSTANT in 3-4 oameni, si din pacate tot aceeași … asa n-ai cum sa ai pretenții
Azi arbitrii au fluierat mult prea usor, aproape orice, se vede si dupa numarul imens de greseli personale date de ambele parti. Foarte slab arbitraj, la final ala nu a fost veci antisportiv, dar in fine, nu asta a decis jocul, ci lipsa noastra de atitudine, luciditate si intuitie la recuperare..
Nici nu ne-a prea intrat de la 3, prea mule ratari. La final nu inteleg ce o fost cu aruncarea aia a lui Russel, parca am luat pe degeaba timeout-ul ala… nu mai stim nici gestiona finalurile de meciuri.
Asta e, un sezon sub ultimele 2 in Eurocup… avem “echipa mai buna” dar rezultate mai slabe. Avem cativa jucatori foarte buni si restul dezechilibrati fata de ei. Lotul nu a fost alcatuit astfel incat sa existe un echilibru bun in echipa. Pe langa asta mi se pare ca anul asta nu s-a imprimat spiritul de lupta din anii trecuti. Chiar si anul trecut eram mult mai luptatori..
La cum jucam am emoții si pentru locul 6 acum cu Aris.
Se vrea mai mult? Aduceti un alt maestru…
Ar putea fi spuse atatea....
cu 5 ore în urmă (29.01.2026)... Ma rezum la a preciza ca Manresa e una din cele mai slabute echipe din grupa!!!!
-
BăimăreanuL:
RaspundeNu prea cred.
cu 4 ore în urmă (29.01.2026)Nu știu de ce ai impresia că e cea mai slabă echipă. Într-adevăr avem un colaps parcă acum. Dar totuși, e greu să ții în frâu atâtea orgolii. Dacă îi intră la Russel acuma îl lăudați. Așa este. Eu înțeleg într-un fel. Sunt 2 competiții tari, și cu un lot așa mic, nu cred că poți face minuni. Oricum este anul de încercare. Se va face și mai mult cu siguranță la anul. Până atunci, am văzut baschet bun și vom vedea, și vom lua și campionatul, poate mai greu sau mai ușor. Rămâne de văzut.
Meci
cu 4 ore în urmă (29.01.2026)foarte intens pe care, imi pare rau sa o spun, in final l-am pierdut pe ceea ce eu o numesc "schema sau abordarea Achim": ai nevoie de 2 puncte si atacul, ai jucatori (pe teren) care au stat chiar bine de la libere cel putin aseara si adversarii in penalizare, ai jucatori de patrundere si alegi sa arunci de 3 contestat (si, "bonus", in conditiile in care adversarii au stat mult mai bine la recuperare).
Din nou (prea) putini jucatori sa intareasca (mai ales la pozitiile mari desi il putem adauga si pe Molinar la dezamagiri care tind sa devina regula pentru ca nu mai tin minte ultimul meci chiar bun al sau) si sa ajute nucleul constant valoros al echipei. Si locul 6 pare deja in pericol daca baietii (care conteaza ) isi vor pierde suflul in urma celor 2 meciuri urmatoare. (Bine, putem sa facem act de prezenta, sa odihnim ce se poate...)
Poate fi si sezonul asta o lectie de tinut cont pentru viitor: poti sa ai 2 jucatori in topul de marcatori ai competitiei si tot degeaba daca nu iti castigi meciurile care trebuie castigate si daca nu reusesti sa iti rezolvi problemele vizibile din avion inca de la primele meciuri.
Altfel, poate imi explica cineva de ce a luat Guzman acel tehnic. Multumesc
-
dyp20:
RaspundeTehnic Guzman
cu 1 oră în urmă (29.01.2026)a luat pentru ca "a tras cu arcul" spre galeria adversa, dupa ce i-a intrat aruncarea de 3...arbitrul a considerat ca a provocat
un arbitraj execrabil
cu 3 ore în urmă (29.01.2026) Raspundesi o astmosfera ostila care ne-a complesit din nou. acasa sunt zmei, in deplasare mielusei.
alfel, sunt cativa baieti seriosi si cativa miserupisti. si silvasan cu limitele lui.
frustrant meciul de aseara si o perioada foarte slaba. poate la anul se gandeste mai bine lotul si se aduc mai putine maini moarte.
dezamagitor
cu 2 ore în urmă (29.01.2026) RaspundeAm pierdut pe mana lui Russel, care a vrut sa fie vedeta si sa faca show, sa incheiem cu o aruncare de 3, in loc sa patrundem spre cos sa scoatem un fault in cel mai rau caz, timp mai era.
Molinar de o vreme buna incoace NU EXISTA in meciuri. Nu mai face absolut nimic. Ceaser a avut un meci dezastruos. Pentru mine, Molinar, ramane cea mai mare dezamagire in momentul de fata.
Nu avem deloc spirit de luptatori, sa vezi dorinta aia de a castiga. Deja pe cuvant, m-am saturat ca aprope fiecare meci sa-l pierdem. Degeaba sunt buni jucatorii individual, daca pot face asemenea meci ca echipa...
Sincer n-am cuvinte. Nu stiu unde e greseala. Chiar am merita sa fim batuti de orice echipa la ce joc penibil putem avea. Nu avem 1 % motivatie. Au devenit deja niste meciuri greu de privit. O sa ne punem abonamentele in cui si aia e
Meci pierdut de "U"
cu 2 ore în urmă (29.01.2026) RaspundeNu câștigat de Manresa. Echipa este tot mai obosită. Fizic și de aici decurge și oboseala mentală. Altfel nu se poate explica decizia luată la ultima fază. De către Silvășan sau de către Russell. O forțare de pătrundere a lui Creek ar fi rezolvat partida. Fault sau coș. Conduci tot meciul și pierzi pe final. Pentru că ești epuizat. Cumva ne puteam aștepta la o evoluție descendentă în timp având în vedere lotul insuficient numeric cu care s-au atacat două competiții europene grele. La care adăugăm Cupa României și campionatul României. Deși valoarea primilor 7-8 jucători mi se pare peste ce am avut anii trecuți, nu se poate rezista un sezon întreg jucând practic doar cu ei. Oricum este o experiență, vedem care vor fi rezultatele la final de sezon. Cred că drumul pe care s-a pornit în acest sezon este bun, atât pentru echipă, cât și pentru spectatori. Și mai cred că țintele vor fi atinse: play-off-ul în cele două competiții europene, câștigarea celor două competiții naționale. Să-l luăm acest sezon ca pe unul experimental din care se vor trage învățăminte, pentru ca la anul să mai urcăm o treaptă, pas cu pas, așa cum s-a întâmplat de când Banca Transilvania a preluat echipa. Să ne bucurăm de ceea ce această echipă ne oferă. Haide "U"!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!