Stiri Juniori U19 Feminin

CST BC Alexandria primește vizita formației din Iași

Radu Bărăian

Radu Bărăian
26.11.2016

CST BC Alexandria și Politehnica Național Iași își dau întâlnire duminică în cadrul unui meci din etapa a 9-a a Ligii Naționale de Baschet Feminin. Confruntarea se va disputa în Sala „Dimitrie Ghica” din Alexandria, începând cu ora 19:00.

Înaintea duelului direct de duminică seara, Alexandria și Iași sunt vecine în jumătatea de jos a clasamentului, pe locurile 8 și 9, ambele având la activ un singur meci câștigat și 7 pierdute, cu un total de 9 puncte acumulate. 

Ambele combatante au cedat jocurile disputate în runda precedentă, teleormănencele fiind învinse la Brașov de Olimpia, 67-78, în timp ce moldovencele au cedat în propriul fief lupta cu Sirius Târgu Mureș, 55-70.

Alexandria și Iași s-au întâlnit până în prezent de 13 ori, timp în care gazdele de mâine și-au adjudecat absolut toate confruntările. Totuși, ultima partidă directă dintre cele două grupări a avut loc în 21 ianuarie 2012, Alexandria câștigând în Moldova cu 63-41. 

Disputa va fi condusă de o brigadă de arbitri formată din Andrei Bădilă, Bogdan Badea și Claudia Telcian, în timp ce comisar din partea Federației Române de Baschet va fi Tiberiu Rist. 

*Foto: Crow Security

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!