Kyle Shiloh (foto, în galben), noul fundaș al lui Gaz Metan Mediaș, a vorbit pentru cititorii TotalBaschet despre legitimarea sa. El a dezvăluit că are mai multe cunoștințe în Liga Națională și de asemenea, a spus că are vaste cunoștințe despre unul dintre adversarii ardelenilor în faza a doua din grupele EuroChallenge
Ce părere ai despre Gaz Metan Mediaș?
Din câte am auzit Gaz Metan Mediaș este o echipă respectabilă și cu rezultate foarte bune în actuala ediție EuroChallenge, unde s-a calificat între cele mai bune 16 echipe.
Ce ai auzit despre baschetul românesc? Cunoști jucători care evoluează în acest campionat?
Sunt câțiva jucători din România pe care îi cunosc. Marcel Jones (BCM U Pitești) - am jucat împotriva lui la nivel de colegiu, Alex Johnson (Timba Timișoara) - un prieten bun, aproape ca un frate pentru mine, Brandon Fields (ex-Energia Rovinari) - fost coleg în colegiu și actualmente legitimat în Cehia), respectiv Chad Bell (ex-CSU Sibiu) - fost coleg în colegiu. Alex, Brandon și Chad mi-au spus lucruri frumoase despre liga din România.
Cât de important a fost faptul că Mediaș joacă în EuroChallenge atunci când ai decis să accepți oferta?
Participarea echipei în EuroChallenge și faptul că s-a calificat în faza a doua a contat foarte mult în decizia mea. Sunt conștient de expunerea pe care ți-o oferă participarea într-o astfel de competiție. În plus, vorbim despre o întrecere foarte valoroasă.
Ce așteptări ai în EuroChallenge și în campionatul României?
Referitor la EuroChallenge îmi propun să ajut echipa să ajungă cât de departe se poate. Chiar cunosc unul dintre adversarii echipei în faza a doua, Kataja. Am mucat pentru antrenorul lor și cunosc câțiva dintre jucătorii actuali ai acestei echipe. Sper să pot ajuta și prin cunoștințele mele despre această echipă. În ceea ce privește campionatul, în mod normal, ca orice jucător, îmi doresc să câștig campionatul.
1 comentariu la aceasta stire:
Hargrove
cu 12 ani în urmă (27.12.2012) RaspundeStie cineva care e situatia lui Darius Hargrove? Stiam ca a semnat si ca astazi trebuie sa se prezinte la echipa, insa am vazut ca e taiat din lista transferurilor
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!