La încheierea anului calendaristic 2012, campioana în exercițiu a României, CSU Asesoft Ploiești, ocupă locul al 5-lea în ierarhi ala zi a Ligii Naționale de baschet masculin.

Formația pregătită de către Vladimir Arnautovic va escalada fie trei poziții în eventualitatea unei victorii în restanța cu BC Timișoara de pe 7 ianuarie, fie una în cazul unei înfrângeri în respectiva confruntare. Altfel spus, în momentul în care toate echipele vor avea 15 jocuri disputate CSU Asesoft Ploiești va ocupa locul 2 sau locul 4.

După un sezon 2011/12 în care multipla campioană a României a renăscut de abia de pe la sfârșitul lunii ianuarie, alb-albaștrii au izbutit o primă jumătate mult mai bună. Desigur, pentru o echipă de asemenea calibru era de-a dreptul incredibil să se consemneze o situație similară cu cea din urmă cu exact un an. Cu atât mai mult cu cât Asesoftul a început acest sezon mizând pe un nucleu de jucători similar celui cu care a cucerit al 8-lea titlu național din istorie.

Practic, față de echipa care a pierdut un singur meci de la 1 februarie 2012 și până la încheirerea sezonului, CSU Ploiești s-a despărțit de cinci jucători: Andrei Căpușan, Drasko Albijanic, Arvydas Cepulis, Rade Dzambic și Angel Santana. Fiecare dintre ei un un rol bine definit, însă nu unul extrem de important. Nu într-o echipă cu Burlacu, Tica, Vlahovic (cel din partea a doua a sezonului 2011/12), Hargrove sau Szijarto.

În plus, ținând cont și de intenția de a reveni în cupele europene, CSU Ploiești s-a întărit cu Virgil Stănescu - cel mai important jucător român în baschetul respectat din Europa în ultimul deceniu, respectiv Adrian Tudor - un fundaș rutinat, cu aruncare de la semidistanță. De asemenea, profitând de schimarea de regulament, CSU Ploiești a înregimentat trei jucători străini în condițiile în care s-a despărțit tot de atâția. Este vorba despre veteranul Vukasin Mandic, debutantul Robert Nyakundi și lunetistul Ivars Timermanis.

Ținând cont în special de tridentul de jucători mari, respectiv de impresia extraordinară lăsată de fundașul Vlahovic în playoff, respectiv despre valoarea incontestabilă a lui Hargrove, CSU Ploiești pornea drept mare favorită la tot ce înseamnă întrecere internă sau trofeu pus la bătaie în baschetul românesc.

Bine-nțeles acest lucru trebuie și demonstrat. Care s-a întâmplat cu vârf și îndesat din anul 2004 și până în prezent. Dar în teren CV-urile jucătorilor sau palmaresul unui club nu sunt cele mai importante lucruri. Ci mai degrabă ce poți să faci cu ele și cum poți să te menții acolo. Un alt aspect de care Asesoftul, spre deosebire de orice altă echipă din România, trebuie să se țină. Nu ai ce să faci.

Atunci când domini o competiție în maniera în care a făcut-o CSU Ploiești trebuie să înveți să trăiești cu presiunea și cu gândul că toată lumea vrea să te bată și fiecare adversar joacă mai motivat împotriva locului 1 în general și a forței dominante în special. Până la urmă de asta echipele mari sunt cu adevărat mari. Joacă și câștigă în condițiile unei presiuni constante. Rezultatul contează mai mult decât orice. 

Însă, sezonul nu a demarat prea fericit pentru prahoveni. Împotriva tuturor așteptărilor, sau în orice caz a majorității, BCM U Pitești a depășit clar pe CSU Ploiești în SuperCupă și astfel a subtilizat primul trofeu pus în joc în sezonul competițional 2012/13.

Lucrurile au mers în continuare relativ modest pentru campioni. Aceștia au pierdut trei din primele șase meciuri din actuala ediție de campionat. De asemenea, participarea în EuroChallenge s-a desfășurat sub nivelul așteptărilor într-o grupă cu două echipe de nivel aproximativ apropiat al prahovenilor. Totuși, CSU Ploiești a bifat o singură victorie în această competiție. Una în care jucătorii de bază și-au primit minutele, dar problemele clasice ale acestei echipe au ieșit la iveală mai pregnant decât în competiția internă. Lipsa unui joc colectiv și în același timp întârzierea cu care a venit reacția de natură tactică au condamnat echipa în EuroChallenge. Competiție în care valoarea individuală nu poate compensa carențele din jocul colectiv elaborat.

În campionat CSU Asesoft Ploiești domină printr-un joc axat pe o apărare extrem de agresivă în special după pick and roll, cea mai utilizată schemă de joc pentru absolut orice echipă de baschet. De asemenea, rotația lungă favorizează jocul fragmentat. Astfel a câștigat campioana destule meciuri, cele mai evidente exemple fiind partidele de la Cluj și Pitești. De asemenea, pe faza ofensivă trupa lui Arnautovic respiră prin Burlacu și poziția 5. Indiferent că vorbim despre Tica ori Stănescu, alb-albaștrii par să aibă în permanență cel puțin un jucător foarte productiv sub coș. Iar atunci când pozițiile 4 și 5 sunt atât de dominante în baschetul românesc e aproape decisiv.

Până la despărțirea de Hargrove, acesta a fost varianta de echilibru în ceea ce privește productivitatea între pozițiile mici și cele mari. După despărțirea de american au ieșit la rampă mai mulți jucători. Aceștia au fost responsabilizați și au devenit mai prezenți pe faza ofensivă. Nu știm substraturile despărțirii, însă din punct de vedere baschetbalistic după dispariția din peisaj a lui Hargrove am văzut practic câte mingi consuma americanul.

În mod deosebit, la capitolul finalizare, trebuie remarcat Ivars Timermanis. Acesta a demonstrat măsura potențialului său la aruncări, cu precădere cele de la mare distanță. Similar lunetiștilor de pe poziția 3, balticul este letal din zero grade. Nu pentru distanța mai mică, pur și simplu e o chestiune de simț. E ceva nativ. Inexplicabil în cuvinte. Similar oricărui shooter.

Exceptând aportul constant al celor trei mari (Burlacu, Tica, Stănescu), trebuie notat faptul că mai mereu s-au găsit variante de a menține Asesoftul competitiv, cel puțin în campionat. Inclusiv Nyakundi, jucător despre care ni se spune că nu a confirmat, dar la cât a jucat consider că a demonstrat potențial. Desigur e genul de jucător care prin poziția pe care joacă nu se potrivește stilului de joc al Ploieștiului. Însă ar fi interesant să-l urmărim într-o altă echipă din România. Să vedem dacă ni se va oferi ocazia.

Pe de altă parte, Vlahovic nu s-a mai apropiat de prestațiile din returul și playoff-ul sezonului precedent. Mandic nu a confirmat așteptările și el a devenit istorie spre încheierea turului. Însă, chiar și el a făcut parte din acea rotație care a permis Asesoftului să aibă variante, să aibă o rotație adâncă. Așadar, destule lucruri care n-au funcționat așa cum trebuie sau cum și-ar fi dorit cei de la club.

Pentru a câștiga nu-ți ajung 2-3 jucători. Chiar dacă îi cheamă Burlacu, Stănescu sau Tica. Ai nevoie de multe lucruri și după cum s-a demonstrat inclusiv la nivel mult mai ridicat decât în România, învingătorii știu un lucru: să câștige. Cam asta știe să facă Burlacu, în continuare cel mai bun jucător din România în opinia subsemnatului. Cam asta știe să facă CSU Asesoft Ploiești. Echipă care nu a strălucit, dar a avut cea mai lungă rotație. Și a știut ce să facă cu ea.

Ținând cont de faptul că va începe returul de pe locul al 2-lea sau al 4-lea în pofida faptului că a terminat prima jumătate a sezonului regulat cu patru străini, e limpede că CSU Asesoft Ploiești rămâne forța numărul 1 a baschetului românesc. A demonstrat-o de-a lungul timpului, e posibil să nu aibă un sezon perfect de la un capăt la celălalt, însă știe când trebuie să ajungă la cel mai înalt nivel. Aceasta este CSU Asesoft Ploiești.