Marcel Țenter, antrenorul principal al lui Gaz Metan Mediaș, a explicat succesul repurtat asupra lui Pinar Karsiyaka, în FIBA EuroChallenge:
"Am reușit să impunem ritmul de joc în primele 20 minute de joc. Am avut puncte ușoare și am înscris peste 40 de puncte în prima repriză împotriva unei echipe de calitate pe faza defensivă. Cred că prima repriză a contat foarte mult. În partea a doua am avut intensitate și am reușit să-l apărăm cu atenție la Dixon. Această victorie este un eveniment important pentru noi."
Bulgarul Ivan Lilov a afirmat următoarele:
"Nu găsesc o explocație pentru acest meci, pentru modul în care mă simt după o asemenea victorie. Am jucat foarte tare, am executat ceea ce antrenorul a cerut și cred că a fost unul dintre cele mai bune meciuri pentru joi."
Meciul s-a încheiat cu scorul de 77-69 în favoarea lui Gaz Metan.
Foto: Răzvan Păsărică (rpressport.ro)
Declarații preluate de pe fibaeurope.com
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!