BC SCM Timișoara începe faza Top 6 din LNBM cu un meci foarte captivant în compania celor de la CSM CSU Oradea. Învingătoarea din această confruntare va ocupa locul 3 la finele primei etape din faza secundă a sezonului regulat.
Tudor Costescu, tehnicianul de pe banca bănățenilor, a prefațat în câteva cuvinte cele 10 meciuri care urmează cu ocazia fazei Top 6 din Liga Națională de Baschet Masculin, sezonul 2017-2018.
„Abordăm Top 6 cu intenția de a ne păstra clasarea în prima parte a ierarhiei, astfel încât să avem avantajul terenului propriu când va începe faza eliminatorie. Toate meciurile vor fi dificile, indiferent dacă evoluăm în deplasare sau acasă, pentru că adversarele sunt de valoare și se joacă într-un ritm intens. Avem potențial pentru o clasare bună, sper doar ca toți jucători să fie sănătoși, să poată evolua la capacitate cât mai mare”, a punctat antrenorul Timișoarei pentru site-ul oficial al clubului.
BC Timișoara și CSM CSU Oradea s-au întâlnit de 2 ori în acest sezon, în turul și returul primei faze a sezonului regulat, ambele confruntări fiind câștigate de trupa lui Costescu.
Meciul de azi va fi găzduit de Sala „Constantin Jude” din Timișoara cu începere de la ora 18:00, fiind transmis în direct de DigiSport 4.
*Foto: Răzvan Păsărică @sportpictures.eu
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!