Stiri Liga I Masculin

Ainars Bagatskis: „Sunt convins că vor da totul pentru a-și lua revanșa”

Ainars Bagatskis: „Sunt convins că vor da totul pentru a-și lua revanșa”

CSO Voluntari se pregătește pentru debutul în semifinalele Ligii Naționale de Baschet Masculin, programat astăzi, 17 mai, la Oradea. Deținătoarea Cupei României va înfrunta CSM Oradea într-o serie de tipul „cel mai bun din cinci meciuri”.

Ainars Bagatskis, antrenorul formației ilfovene, a apreciat jocul fizic și calitativ al vicecampioanei României. Totuși, rămâne încrezător în șansele echipei sale, amintind că Voluntari a reușit să învingă Oradea chiar în deplasare, în finala Cupei.

„Nu sunt prea multe de spus despre Oradea, este clar că ei vor să câștige campionatul și joacă la un nivel foarte ridicat. Sunt o echipă extrem de fizică și talentată. Pentru noi, cel mai important lucru este să supraviețuim în aceste meciuri, cu speranța că ei nu vor putea menține același nivel. I-am învins în finala Cupei, sunt mulți ani în Oradea în care nu au reușit să câștige trofeul de campioană.”

Bagatskis a subliniat și importanța unui joc defensiv solid și își dorește ca echipa sa să nu piardă ușor posesia, adăugând că este esențial ca jucătorii să rămână concentrați și să se bucure de provocarea semifinalei.

Sunt convins că vor da totul pentru a-și lua revanșa. Cel mai important în această serie este ca fiecare dintre noi să rămână implicat și să joace agresiv. Echipele talentate precum Oradea reacționează doar la un joc fizic intens. De aceea, trebuie să ne apărăm foarte bine, să fim atenți la detalii și să nu pierdem ușor mingea. Vom încerca să practicăm un baschet solid, dar și să ne bucurăm de aceste meciuri”, a spus antrenorul pentru paginile oficiale de socializare ale echipei.

Partida dintre CSM Oradea și CSO Voluntari este programată pentru sâmbătă, 17 mai, de la ora 19:00 și va putea fi urmărită în direct pe Prima Sport 3, Digi Sport 3 și FRB TV.

*Foto: Facebook/CSO Voluntari

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!