Minute | 40:00 |
Puncte | 20 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 33 |
Până în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că avem de-a face cu un campionat cu multe răsturnări de situație, în care multe echipe sunt capabile de surprize, atât pozitive, cât și negative: formații calificate pentru playoff joacă meciuri foarte strânse în fața unor adversari considerați mai slabi, așa cum liderul a trecut foarte greu de Giurgiu și Timba, iar Gaz Metan de Sibiu. În schimb, echipele „mici” sunt capabile de surprize, așa cum a fost și victoria recentă a Farului împotriva piteștenilor.
Se poate afirma deci, că niciun meci nu poate fi considerat ca și câștigat dinainte. Putem vorbi despre echipe mai bine sau mai slab cotate, victorii mai mult sau mai puțin verosimile, dar nicio victorie nu este garantată până ce meciul nu este jucat.
În acest campionat, în care (aproape?) toate echipele ar putea câștiga în fața oricărui adversar în anumite condiții, BC Mureș a devenit prima echipă care a și reușit să se impună, cel puțin o dată, în fața tuturor celorlalte echipe din ligă. Posibilitatea există, desigur, ca formația antrenată de Sekulovic să nu rămână și singura care reușește această performanță în sezonul regulat. Mai jos, am enumerat echipele aflate pe primele poziții din clasament, împreună cu adversarii pe care nu au reușit (sau nu au reușit încă) să îi învingă în sezonul curent.
CSM Oradea a pierdut și în tur, și în retur în fața lui BC Timișoara, deci liderul nu mai poate obține victorii cu toate echipele în sezonul regulat.
BC Mureș - deocamdată singura echipă care și-a bătut, cel puțin o dată, toți adversarii: în tur „tigrii” au pierdut cu Timișoara, CSM București, Rovinari și Oradea, dar în tur au câștigat împotriva tuturor celor patru, chiar dacă au pierdut cu alte echipe (Gaz Metan, Giurgiu - una din acele surprize - și Craiova).
CSU Ploiești - a pierdut chiar în fața mureșenilor cu ambele ocazii, și acasă, și în deplasare.
SCM U Craiova - formația cu o evoluție spectaculoasă în acest sezon a fost învinsă în tur de cinci echipe: Giurgiu, BC Mureș, CSM București, CSU Ploiești și CSM Oradea (în ordine cronologică). Craiovenii s-au revanșat în retur împotriva primelor trei, urmând să joace în etapele rămase cu ultimele două.
Gaz Metan Mediaș a fost înfrântă în tur de BC Mureș, Oradea, Pitești, Sibiu, Ploiești, Craiova și BC Timișoara. În retur, medieșenii s-au întâlnit cu primele patru deja, și au și câștigat, cu ultimele trei urmând să joace în etapele rămase.
U Mobitelco Cluj a fost învinsă și acasă, și în deplasare de trei echipe deja: BC Mureș, Gaz Metan Mediaș și CSM București. În tur, clujenii au mai pierdut cu Craiova și Oradea, formații pe care le vor întâlni în etapele următoare.
BC Timișoara a pierdut în fața clujenilor de ambele ori. Ei au câștigat cu toate celelalte echipe cel puțin o dată. O curiozitate: în ultimele 10 etape, timișorenii și-au câștigat toate meciurile de acasă și au pierdut toate meciurile în delpasare.
CSM București a fost învinsă de Gaz Metan Mediaș și de Energia Rovinari și în tur, și în retur. Echipa din capitală a pierdut și cu Oradea și cu Pitești în tur. Cu aceștia, ei vor avea șansa revanșei în ultimele etape.
Celelalte echipe au mai puțin de 15 victorii, deci este matematic imposibil să fi câștigat în fața tuturor celorlalte echipe.
Energia Rovinari a fost învinsă de Gaz Metan Mediaș de două ori în sezon, iar Sibiu și Pitești de câte 3, respectiv 4 echipe. Formațiile de pe locurile 12-16 au mai puțin de 10 victorii, deci nici dacă și-ar câștiga toate meciurile în etapele rămase din sezonul regulat, nu ar mai putea ajunge la 15 victorii.
Din lista de mai sus observăm că două echipe mai au șanse de a reuși victorii împotriva tuturor înainte de playoff. În afară de BC Mureș, cele două formații care nu au pierdut încă de două ori în fața niciunei echipe sunt SCM U Craiova și Gaz Metan Mediaș. Pentru a bifa câștiguri cu toate formațiile din campionat, Craiovenii ar trebui să câștige la Ploiești, și acasă, cu Oradea, iar medieșenii tot la Ploiești, și două meciuri acasă, ci BC Timișoara și SCM U Craiova.
Desigur, la sfârșitul sezonului regulat contează doar numărul total de victorii (și coșaverajul). Totuși, este interesant de observat și acest aspect: dacă o echipă reușește victorii împotriva multor echipe, acest lucru ar putea însemna că echipa respectivă este una care se descurcă împotriva mai multor stiluri de joc, are soluții pentru diferite abordări ale jocului, deci este o echipă mai periculoasă. Pe de altă parte, câte-o victorie se poate naște și din noroc, într-o zi bună, când adversarul are o zi cu probleme. Probabil din acest motiv, faptul că cineva a învins toate celelalte echipe cel puțin o dată, este irelevant în economia campionatului, dar rămâne o curiozitate și un aspect interesant.
În momentul de față, BC Mureș este pe locul al doilea în clasament, după liderul Oradea, și la egalitate de puncte cu CSU Ploiești și SCM U Craiova. Dintre primele patru clasate, mureșenii sunt singurii care vor avea adversari din a doua jumătate a clasamentului în toate cele patru etape rămase din sezonul regulat. Este probabil, așadar, că ei se vor menține pe unul din locurile de top, având chiar și o mică șansă de a termina în poziția de lider. Oradea și Ploiești însă vor lupta și ei pentru această poziție, așa că nici după 26 de etape jucate din 30, nu putem specula decât vag, și cu multe necunoscute, cu privire la ordinea primelor 4, - sau chiar 5 - clasate înainte de playoff.
Foto: Porkoláb Zsolt
CSM Târgu Jiu câștigă turneul final de promovare în Liga Națională de Basch...
CSM Târgu Jiu câștigă turneul final de promovare în Liga Națională de Basch...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!