Minute | 40:00 |
Puncte | 20 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 33 |
Murărescu (antrenor), Răducanu (manager) si Olariu (secund) îşi pun mari speranţe în promovare
BC Timba e gata să facă pasul cel mare spre Divizia A. Urşii au plecat spre Bucureşti acolo unde vor disputa în weekend meciurile de la turneul final de promovare. Steaua, Farul şi Galaţiul vor ieşi în calea timişorenilor spre prima ligă.
În primul rând mă aştept să jucăm foarte bine şi dacă o vom face mă aştept şi să promovăm pentru că am muncit un an pentru asta. A fost un an foarte dificil şi pentru mine. Am slăbit vreo 15 kilograme. Cred că merităm şi putem să promovăm, dar trebuie să muncim foarte mult pentru asta. Cred că balanţa e echilibrată şi nu pot să dau o favorită. Şansele sunt sensibil egale şi cred că forma de moment va face diferenţa. Depinde şi de cum începem, dar şi de meciul doi. La fel, putem să ne calificăm abia în ultima zi. Sunt multe variante de luat în calcul. Programul nu e neapărat ce îmi doream, dar trebuie să încercăm să promovăm după primele două zile. Jucătorii sunt motivaţi, îşi doresc enorm să facă istorie. Ar fi o realizare mare şi pentru oraş, să avem două echipe. Cred că suntem pregătiţi. (Bogdan Murărescu - antrenor)
Sunt meciuri grele, adversari egali ca valoare. Cine va fi în formă maximă va promova. Jucăm în prima zi cu o echipă pe care nu o cunoaştem, ăsta e singurul dezavantaj. Mă bucur că meciurile sunt transmise. Băieţii sunt încrezători şi ambiţioşi. Cred că putem spune că Steaua e favorită. E un nume, joacă în Bucureşti şi are jucători cu experienţă, dar echipele sunt foarte apropiate ca valoare. Noi avem o echipă omogenă, rapidă şi dacă intră şi mingea în coş nu cred că putem să pierdem promovarea. (Sebastian Răducanu - manager)
Galben-negri nici nu concep să rateze din nou promovarea după ce în sezonul trecut au fost la 2 minute de liga întâi.
Anul trecut ne-am încurcat puţin. Nu ne-am concentrat pe fiecare meci în parte, ci pe ce fac adversarii sau pe ce îmi zicea unul şi altul. (Sebastian Răducanu - manager)
Urşii vor juca vineri cu Steaua, sâmbătă cu CSU Galaţi şi duminică în compania Farului Constanţa. Primele două clasate promovează în Divizia A de baschet masculin.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!