Stiri Liga I Masculin

Care este echipa ideală în runda a patra a Ligii 1

Care este echipa ideală în runda a patra a Ligii 1

Etapa a patra în Liga 1 la baschet masculin s-a încheiat luni, 7 noiembrie, meciurile aducând mai multe prestații foarte bune pentru jucători, în aceste dueluri doi jucători terminând cu peste 35 index la eficiență.

Remarcatul etapei a venit tocmai în primul meci, Armin Cane totalizând 35 de puncte, 7 recuperări, 6 pase decisive și 3 intercepții pentru 40 index al eficienței și +21 la +/-, cifre cu care a devenit MVP-ul rundei cu numărul patru.

Americanul a încheiat cu 15/23 din acțiune, majoritatea fiind aruncări de două puncte, pe lângă acestea având și 3/5 la linia liberelor. Cane a reușit cel mai bun meci al său la Corona Brașov până acum, dar nu și cel mai bun din carieră în Liga 1, acolo unde anul trecut a reușit într-un meci un triple-double cu 47 de puncte, 12 recuperări și 10 assist-uri.

Mai departe, din echipa etapei în opinia site-ului nostru fac parte următorii:

Toma Lungoci (CS Universitatea Cluj-Napoca)

Cel mai bun meci din carieră în Liga 1 pentru Lungoci, care a ajutat-o pe U Cluj să obțină prima victorie stagională, fiind principalul marcator al echipei. El a terminat cu 29 de puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive și o intercepție, totul pentru 23 index al eficienției și +10 la +/- în 38 de minute pe parchet.

Cifrele din spatele arcului de cerc au fost foarte bune pentru Lungoci, 5/11, pe lângă care a avut 5/10 la două puncte și 4/8 la libere. Acesta a fost primul său joc cu 20+ puncte în Liga 1.

Lamar Hamrick (CS Vâlcea 1924)

Revenit după ce etapa trecută nu a evoluat, Hamrick a contribuit cu 29 de puncte și 4 assist-uri pentru CS Vâlcea 1924 într-o partidă aproape perfectă în privința aruncărilor. Acesta a încheiat cu 32 index al eficienței și +38 la +/- în 19 minute petrecute pe parchet, la cel din urmă capitol fiind liderul absolut al etapei.

Hamrick a avut 11/13 din acțiune, câte o ratare fiind de două puncte și de trei puncte, iar la libere n-a greșit deloc (4/4). Prestația sa vine după ce anterior a marcat 32 de puncte.

Alexandru Chirilă (CSU Ploiești)

CSU Ploiești a obținut prima victorie în campionat și una dintre piesele importante în jocul cu Stomart Iași a fost Alexandru Chirilă, cel care a adunat 24 de puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive pentru un index al eficienței de 25 de unități.

Peste 50% procentaj la nivelul aruncărilor a avut Chirilă, cu 9/16 per total din acțiune, iar la libere a stat cu 3/3. El și-a continuat cu această ocazie seria meciurilor în double figures în acest debut de sezon.

Iulian Corneanu (CSU Craiova)

Ultimul meci al etapei a adus și jucătorul cu al doilea cel mai ridicat index la eficiență, pe Iulian Corneanu. Acesta a contribut cu 28 de puncte, 9 recuperări, 3 intercepții și 2 capace la victoria lui CSU Craiova în disputa cu CNAV Eagles, la final având 37 index al eficienței și +17 la +/-.

Corneanu a încheiat cu 9/13 din acțiune, reușind să înscrie de 7 ori din spatele arcului de cerc și la libere a avut 3/4. Experimentatul jucător este la al 5-lea meci cu 20+ puncte marcate de când joacă la CSU Craiova, fiind pentru prima dată în această stagiune când atinge această bornă.

*foto: Dan Potor / sportsmedia.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!