Mvp-ul etapei
Cristian Cotoară
Cristian Cotoară
Minute 40:00
Puncte 20
Pase decisive 1
Recuperari 14
Eficienta 33
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Masculin

CSU Asesoft Ploiești va evolua în EuroCup și în sezonul 2014/15

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
26.06.2014

Campioana României, CSU Asesoft Ploiești, va reprezenta baschetul românesc în EuroCup pentru al doilea sezon la rând. Echipa prahoveană a fost invitată să participe din nou în cea de-a doua competiție europeană intercluburi ca valoare, după ce în sezonul 2013/14 a lăsat o impresie plăcută în ciuda faptului că nu a reușit să iasă din prima fază a grupelor. Faptul că Asesoft a reușit să-și apere coroana a fost probabil un fapt extrem de important care a dus la primirea acestui wild card.

În sezonul trecut, CSU Asesoft Ploiești a avut o grupă complicată din care au mai făcut parte Khimki Moscova, Pinar Karsiyaka, Hapoel Ierusalim, Lukoil Academic Sofia și Igokea Aleksandrovac.

În această grupă, prahovenii au reușit să obțină 3 victorii și au suferit 7 înfrângeri. Primul succes a fost și cel mai de răsunet. CSU Asesoft Ploiești a câștigat primul meci al ei în EuroCup în fața lui Khimki Moscova, chiar în Rusia. Ploieștenii au mai învins de două ori pe bosniacii de la Igokea, record cu care nu au reușit să depășească prima fază a grupelor.

Din sezonul 2014/15, formatul de joc din EuroCup va suferi câteva modificări. Numărul echipelor participante va fi redus de la 48 la 36. Se vor forma astfel 6 grupe a câte 6 echipe, jucându-se 10 meciuri. Echipele vor fi divizate în două conferințe pentru a se economisi timpul și costurile echipelor participante. Cele mai bune 4 echipe din grupă vor avansa în EuroCup Last 32, unde vor veni și cele 8 echipe din Euroligă eliminate după sezonul regulat. Se vor forma din nou grupe, de câte patru de această dată. Primele două vor merge în optimi de unde se va juca după sistemul tur-retur până în finală și inclusiv. Câștigătoare EuroCup va primi din nou biletele pentru Euroligă.

CSU Asesoft Ploieşti este echipa care a reuşit cea mai bună performanţă europeană a unei echipe româneşti, prin cucerire FIBA Europe Challenge în anul 2005.

România va fi reprezentată și EuroChallenge de patru echipe: CSM Oradea, BC Mureș, U BT Cluj-Napoca și Energia Rovinari.

foto: Răzvan Păsărică

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!