„A fost un moment săptămâna trecută, când Trevor a recuperat mingea, a marcat un coș pe contraatac și apoi a bătut palma cu niște copii, după ce a primit un and-one. Cred că fiecare persoană din public e implicată în acest mod, nu știu cum să îl numesc, poate spiritul rechinilor.”

Această fază ne-a fost povestită de Daniel Nelson, noul antrenor al Lagunei Sharks, grupare ce a promovat în prima ligă, în vara acestui an. Tehnicianul în vârstă de 38 de ani este originar din Irlanda însă, de-a lungul carierei sale, a antrenat în mai multe țări, atât din Europa, cât și din Oceania.

În stagiunea 2021-2022, Nelson s-a aflat pe banca tehnică a Omoniei Nicosia, o grupare din Cipru, dar, în această vară, antrenorul și-a dorit o altă provocare. Andy Stewart, un mentor de-ai lui, îi spunea mereu: „Daniel, când te uiți la variantele tale, alege-o pe cea care te va provoca cel mai mult și care te va ajuta să devii mai bun”. Nelson a ascultat sfatul lui Andy și a semnat în România, într-o ligă despre care spune că se află la un nivel foarte înalt.

La Laguna Sharks, antrenorul care a mai lucrat în trecut la formații precum Perth Wildcats, MHP Riesen Ludwigsburg sau Parma Perm a întâlnit oameni muncitori, dornici să se dezvolte zi de zi și să construiască o organizație puternică.

Laguna chiar are oameni care încearcă să se îmbunătățească în fiecare săptămână, fie că e vorba de sala de forță, de organizarea unui meci sau de alte aspecte. E un mediu plăcut. Vrem să ne afirmăm în prima divizie, să înțelegem mai bine cum putem să avem stabilitate și să fim competitivi. De-a lungul celor cinci meciuri jucate, au fost momente în care am demonstrat că putem să evoluăm în această ligă. Evident, când ai mulți jucători noi sau baschetbaliști tineri, ia ceva timp pentru a construi. Obiectivul nostru principal este să devenim mai buni în fiecare zi.

Daniel este încântat de oportunitatea de a lucra în România și spune că este o onoare și un privilegiu să muncească alături de tineri și să fie implicat în povestea lor. Experiența de la Laguna îi amintește de oamenii care l-au ajutat în adolescență și care au contribuit la dezvoltarea lui ca baschetbalist.

În urmă cu două decenii, baschetul era mai popular în Irlanda, țară ce avea un jucător în NBA, pe Pat Burke, și un sportiv în Euroligă, pe Donnie McGrath. Nelson a început să joace baschet și a petrecut mai mulți ani la Templeogue Dublin, club de la care s-a mutat de-abia la 16-17 ani. A urmat o experiență nereușită în Spania, iar tânărul Daniel s-a întors în Irlanda, unde, văzând că Templeogue, fosta sa echipă, are nevoie de antrenori, a decis să înceapă să antreneze.

Am simțit că trebuie să dau ceva înapoi la Templeogue pentru că acolo au fost antrenori care m-au învățat cum să joc, cum să fiu disciplinat și cum să îi respect pe cei din jurul meu. Lucrul potrivit pentru mine era să încep să antrenez. Nu a fost planul meu. Abia doi ani după acel moment a început să îmi placă și, după încă doi ani, mi-am dat seama că aveam nevoie de asta. Așa a început povestea mea.

Treptat, Daniel Nelson s-a îndrăgostit de baschet, a devenit din ce în ce mai pasionat și a început să fie din ce în ce mai implicat în acest domeniu. Pe lângă echipele de juniori ale clubului Templeogue, Nelson a început să antreneze anumite loturi naționale de juniori și să contribuie în diverse feluri la dezvoltarea baschetului irlandez. În același timp, odată cu declinul economiei irlandeze, așa-numitul tigru celtic, federațiile sportive au avut parte de tot mai puține finanțe și baschetul a regresat.

Nelson a rămas fidel acestui sport și a ales să plece în străinătate, unde avea mai mari șanse de a fi antrenor full-time. „Aceasta este meseria și pasiunea mea. Sau mai degrabă aș spune că e dragostea mea. Mereu spun că pasiunea e temporară, dar dragostea e eternă. Baschetul e dragostea mea și aveam nevoie să fiu implicat full-time”, ne-a mărturisit tehnicianul Lagunei.

Nelson a plecat în Australia, unde l-a întâlnit pe Andrew Vlahov, component al naționalei Australiei. Acesta era implicat într-un proiect de dezvoltare a naționalei Indoneziei, iar Nelson s-a oferit voluntar în cadrul acestui proiect. Acolo l-a întâlnit pe Rob Beveridge, antrenorul lui Perth Wildcats, care i-a oferit un post în cadrul echipei care, și la acea vreme, era una dintre cele mai bune din liga australiană. Nelson a acceptat imediat și, timp de trei ani și opt luni, a avut parte de educație din partea unor persoane precum Rob Beveridge, Trevor Gleeson, Andrej Lemanis, Mick Downer, Adam Tatalovich, Luc Longley sau Shawn Dennis.

A trebuit să mă ajustez la un alt tip de baschet și să renunț la ego-ul meu. În Irlanda avusesem mult succes, însă a trebuit să îmi schimb mentalitatea și să îmi propun să învăț de la oamenii din Australia. Știau mai mult decât mine, conduceau echipe la nivel înalt așa că a trebuit să ascult, să învăț, să absorb totul și să o iau de la zero.

Mentalitatea lui Nelson a dat roade, iar acesta are doar cuvinte de laudă pentru modul în care a fost tratat la Perth Wildcats, echipă alături de care a cucerit titlul național în 2014. De asemenea, Daniel a profitat de rivalitatea dintre Perth Wildcats și New Zealand Breakers și l-a întrebat pe Lemanis, antrenorul naționalei Australiei, dacă poate să îl ajute la selecționata Boomers. Lemanis a acceptat, iar Nelson a lucrat timp de trei veri pentru naționala Australiei, participând la turnee prin Europa și fiind desemnat să facă scouting video, în special pe naționala Lituaniei. De asemenea, s-a dezvoltat pe partea de business și management a sportului, acumulând experiență în cadrul unei formații feminine: Cockburn Cougars.

Rob Beveridge este unul din antrenorii de top pe care i-am întâlnit. E o persoană extraordinară, un tip care stabilește foarte bine rolurile și se asigură că fiecare om se simte confortabil. Mai era acolo un tip, Mick Downer, coordonatorul echipei video, care m-a implicat în toate activitățile, chiar dacă ar fi putut să nu facă asta. O minte extraordinară pentru baschet. De asemenea, am lucrat cu Adam Tatalovich, fostul coordonator video al Chicago Bulls și New Orleans Hornets, cum se numea la acea vreme. El m-a învățat cum să fac scouting. A fost o experiență extraordinară.

În Australia, Daniel Nelson a trăit pe propria lui piele una dintre expresiile lui favorite, care îi aparține lui Louis Pasteur: Soarta favorizează mințile pregătite. După aproape patru ani pe un alt continent, acesta a decis că e momentul să revină în Europa. „În mintea mea, ca fan al baschetului, Europa e Mecca, e locul în care îmi doresc să fiu. Iubesc baschetul european mai mult decât orice.”

Andrew Vlahov a fost coleg de cameră la Stanford University cu John Patrick, celebrul antrenor al lui Ludwigsburg, și astfel a ajuns Nelson la fosta adversară a lui U-BT Cluj-Napoca din sferturile de finală ale Basketball Champions League. Daniel a fost secundul primei formații și antrenorul principal al echipei a doua a nemților, o situație care îi place foarte mult pentru că poate, în același timp, să învețe de la un antrenor mai experimentat, dar și să exerseze într-o competiție cu mai puțină presiune. Nelson îl respectă foarte mult pe Patrick, despre care spune că este un geniu cu o minte incredibilă pentru baschet și extrem de disciplinat.

E greu să spun tot ce am învățat într-un an petrecut alături de el. E uimitoare abilitatea lui de a-și convinge jucătorii să adopte acel sistem defensiv. Mereu spunea: Scrie totul, fii procedural, nu lăsa lucrurile la voia sorții. Avea o abilitate deosebită de a-și motiva baschetbaliștii să joace la acel nivel în apărare și chiar și sistemul defensiv în sine era remarcabil. La fundația sistemului stăteau exercițiile de agilitate și apărare pe care le folosea. Reușea să își transpună în realitate imaginația și să creeze un sistem, o structură. Ca antrenor tânăr, uitându-mă la el, am văzut că niciodată nu se panica. Era mereu la fel, indiferent dacă pierdea sau câștiga.

Daniel Nelson nu este la fel de concentrat pe defensivă, precum John Patrick, deoarece, în viziunea lui, „o apărare bună începe cu o ofensivă bună și un atac solid trebuie să înceapă cu o defensivă solidă, recuperările reprezentând liantul care leagă cele două părți ale jocului”. Cu toate acestea, își dorește ca elevii săi de la Laguna să arate pasiune, energie, spirit de luptă și să controleze ritmul jocului în defensivă.

De asemenea, la baza filozofiei tehnicianului irlandez se află următoarea expresie: Everybody together (tr. Toți împreună). Nelson este de părere că această atitudine trebuie să se vadă atât pe teren, unde jucătorii nu au altă opțiune decât să evolueze împreună, dar și în afara terenului.

Toți cei implicați muncesc pentru atingerea unui obiectiv. Asta se întâmplă în sport. Nu vorbim doar de obiectivele de pe teren, ci de scopul clubului de a oferi un exemplu pentru copii și de a-i inspira să joace baschet cu intensitate și integritate. Asta înseamnă unitatea pentru mine.

După un sezon la Ludwigsburg, Daniel Nelson a petrecut vara din nou alături de naționala Lituaniei și apoi a plecat în Las Vegas, la NBA Summer League. Acolo a întâlnit o veche cunoștință, pe Nikolajs Mazurs, antrenor pe care îl cunoscuse la Campionatul Mondial din 2010, din Istanbul, Turcia, unde fusese reprezentantul antrenorilor U35 din Irlanda. Mazurs urma să semneze cu Dinamo Moscova și i-a propus lui Nelson să i se alăture dar, în cele din urmă, înțelegerea a picat. Daniel a avut parte de câteva luni de incertitudine și, în final, a semnat în Germania, în liga a treia. În 2017, a ajuns în Anglia, la Leeds Force, unde a avut parte de o experiență neplăcută. Gruparea din BBL avea probleme financiare, iar Nelson a fost nevoit să presteze cu toate că situația era dificilă. Cu toate acestea, tehnicianul Lagunei spune că perioada respectivă a contribuit la formarea caracterului său.

A urmat o nouă perioadă de incertitudine, iar Nelson mărturisește că a crezut, după plecarea din Anglia, că nu va mai antrena niciodată. I-a sărit, însă, în ajutor Nikolajs Mazurs, care preluase banca tehnică a lui Parma Perm, în liga VTB. Nelson a devenit secundul lui Mazurs și antrenorul principal al echipei secunde.

Să fiu sincer, în calitate de antrenor irlandez, într-o meserie în care majoritatea colegilor mei provin din țările ex-iugoslave sau din Statele Unite, să antrenez în Rusia a fost o nebunie. Nu credeam că se poate întâmpla. A fost nevoie de multă muncă și de relații construite în ani pentru a ajunge acolo. A fost o experiență excelentă.

Venind dintr-o cultură în care există o atitudine negativă la adresa Rusiei, Nelson a fost uimit să întâlnească acolo oameni normali, foarte deschiși, foarte iubitori și se consideră norocos că a locuit și muncit în Rusia. Evident, Daniel nu este de acord cu războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei, menționând că e o situație oribilă, însă atrage atenția că și acolo sunt oameni foarte buni.

După plecarea din Rusia, Nelson a mai antrenat în Germania, Noua Zeelandă și Cipru, ajungând, în cele din urmă, în România. Iubește în continuare baschetul, îi apreciază pe Dusan Ivkovic, John Wooden, Zeljko Obradovic, Rob Beveridge și Erik Spoelstra și spune că îi place să se uite la echipele lui Andrea Trinchieri, la Efesul lui Ergin Ataman și la jocul spectaculos al lui Mike James, care îi amintește de Allen Iverson, deși au stiluri diferite.

Daniel nu mai este la fel de îngrijorat ca în trecut, când în perioada de pauză se întreba mereu unde va antrena în următorul sezon, și își propune să devină mai bun zi de zi și să poată să îndeplinească obiectivele care îi sunt impuse. Îi place partea strategică, tactică a meseriei, dar și faptul că sportul e un domeniu orientat spre oameni.

Îmi doresc să fiu mai bun zi de zi, să îi ajut pe jucători să crească și să contribui la dezvoltarea echipei. Iubesc asta. E o meserie dar e mai mult decât atât: e o plăcere, o pasiune. E o onoare să fac asta și un privilegiu. Îmi place progresia logică și structurată, dezvoltarea și creșterea din cadrul sportului. Îmi plac aspectele tactice și aici nu mă refer doar la Xs and Os sau la ce fel de apărare și atac să folosesc. Mă refer la care este cea mai bună strategie de a dezvolta un jucător, care este cea mai bună metodă de a crește o echipă. Îmi plac tacticizarea, dezvoltarea abilităților, identificarea talentelor și construcția echipei. E o meserie ce îți aduce multă satisfacție. La ultimul meci am avut un membru al echipei care a jucat pentru prima oară la nivel de seniori. A făcut o intercepție în fața unui jucător experimentat și a marcat la celălalt panou. Ce e mai minunat decât asta – să contribui într-un fel la visurile și speranțele unui om?

*foto: Facebook - Baschet Club Laguna Sharks, nzherald.co.nz, championsleague.basketball