Minute | 40:00 |
Puncte | 20 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 33 |
CSU Asesoft Ploiești a început cu stângul faza Last 32 a EuroCup. Campioana România a pierdut clar pe teren propriu în fața lui Lokomotiv Kuban Krasnodar. Fosta câștigătoare a EuroCup în anul 2013 nu a dat nicio șansă formației conduse de Vladimir Arnautovic și a tranșat meciul după ce dominat pe tot parcursul celor 40 de minute ale partidei.
Startul de partidă a fost unul echilibrat iar în primele 3 minute fiecare echipă a marcat, ajungându-se la scorul de 6-6. Anthony Randolph a dus formația vizitatoare la două posesii după două coșuri marcate din apropiere. Răspunsul pentru Asesoft a venit de la Dee Brown care a marcat o triplă. Pentru ruși Delaney cu un coș de la 2 puncte și Kurbanov cu un coș de la 3 puncte au mărit ecartul. Lee și Mohammed nu au permis o desprindere prematură și înainte cu 3 minute de finalul primului sfert au dus scorul la 13-15. Până la finalul sfertului inaugural, rușii nu au mai permis gazdelor să găsească drumul spre coș, pentru a se impune în primele 10 minute cu scorul de 20-13. Actul secund a început bine pentru prahoveni, cu un coș marcat rapid de Jarvis Hayes. Voronov și Kurbanov au dus-o pe Lokomotiv pentru prima dată la o diferenţă de 10 puncte, 25-15. Rușii au stat la +10 până pe finalul sfertului doi. Chiar dacă în partea a doua a sfertului au mai echilibrat jocul, ploieștenii nu au putut surmonta diferența de 10 puncte. Derrick Brown a fost cel care a stabilit scorul pauzei după un lay-up, 32-42.
După pauză, CSU Asesoft Ploiești a reușit să țină ritmul cu Lokomotiv doar în primele 3 minute ale sfertului trei. Rușii, prin americanii Randolph, Hendrix și Delaney s-au detașat la 15 puncte și deja primele semne ale victorie rușilor începeau să apară. Cu Lee și Hayes, impunători sub panou, Asesoft a redus diferența la sub 10 puncte, scor 45-54. Din păcate, pentru echipa noastră, sfertul a fost închis magistral de același Derrick Brown care a dus scorul la 51-62 în favoarea lui Lokomotiv. Ultimul sfert a fost un galop de sănătate pentru elevii lui Bazarevich. Rușii au arătat încă o dată de ce au cea mai bună defensivă din EuroCup și au permis campioanei României să le marcheze doar 8 puncte în ultimele 10 minute ale sfertului. Derrick Brown și compania au replicat cu 23 de puncte în actul de final pentru a se impune la final cu scorul de 85-59.
Așadar, CSU Asesoft Ploiești suferă o corecție la debutul în faza Last 32 a EuroCup, în fața unei favorite la câștigarea trofeului, cum este Lokomotiv Kuban Krasnodar.
Cel mai bun jucător al Asesoftului a fost Gerald Lee care a terminat cu 13 puncte, 6 recuperări și o pasă decisivă. Marius Runkauskas a reușit la rândul său 12 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive în timp ce Jarvis Hayes a contribuit cu 11 puncte și 5 recuperări.
Derrick Brown a fost principalul artizan al partidei cu 19 puncte, 9 recuperări și 2 pase decisive. Malcolm Delaney a terminat cu 14 puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive iar Nikita Kurbanov a înregistrat 11 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive.
foto: Răzvan Păsărică (fotoreporter Total Baschet)
2 comentarii la aceasta stire:
...
cu 10 ani în urmă (07.01.2015) RaspundeDaca nici acum nu se umple sala e dezamagitor.
antrenor meserias
cu 10 ani în urmă (07.01.2015) Raspundeia zi bre dado , acum ce s-a mai intamplat de ne-au batut "rusii" de ne-au ascultat cu urechea daca mai suflam ?
echipa imobila in actiunile de atac , parca nici nu mai jucasera anterior meciuri impreuna ...
scheme lipsa si automat lipsa aruncari de 3 puncte , pase gresite sau balbaieli de curtea scolii , iar in aparare varza ( era sa zic a la cluj ) amestecata cu cateva sclipiri ale celor care stiu sa se apere ( flowers si runkauskas ).
cu alte cuvinte , meciul a fost pregatit in cele mai "mici" detalii dar azi acele detalii au lipsit cu desavarsire.
iti dau un singur indiciu , ca sa intelegi de ce ne-au batut azi rusii asa de rau :
urmareste meciul inregistrat si vezi ce se intampla de fiecare data cand primea mingea runkauskas
asa-ti vei da seama ca astia stiau de ce-i marius in stare...iar d-ta nu i-ai surprins cu nimic , nimic , nimic ...
alt indiciu : urmareste cate capace si-a luat gerald lee cand incerca sa bage mingea in cos in stilu-i caracteristic ...
cate aruncari necontestate au avut rusii si cate elevii tai ?
ce sa-ti mai zic ?
nimic , nimic , nimic ...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!