Mvp-ul etapei
Cristian Cotoară
Cristian Cotoară
Minute 40:00
Puncte 20
Pase decisive 1
Recuperari 14
Eficienta 33
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Masculin

Ivanovic anihilat, Mitchell și Dundjerski decisivi în victoria Gazului

Costin Marinescu

Costin Marinescu
06.11.2012

Fiecare dintre echipe a reușit să anihileze câte un jucător, dar niciun dintre ei nu a putut nivela statisticile armelor ofensive  din tabăra cealaltă.

Francezii veneau la Mediaș avându-l pe Jeremy Leloup cel mai bun marcator al echipe în întrecerea internă și liderul marcatorilor în ultimul meci de campionat, cu Limonges. Țenter a știut acest lucru și a făcut meciul un chin pentru extrema lui Dijon.  Francezul a marcat doar 9 puncte în 30 de minute de joc, fiind eliminat pentru cumul de greșeli personale. Din păcate pentru Mediaș, 5 dintre punctele sale au venit, consecutiv, cu un minut înainte de finalul timpului regulamentar și au ajutat echipa franceză să se despindă la 79 – 74.

De partea cealaltă, Borg a văzut statisticile și, cu siguranță, jocul lui Ivan Ivanovici, MVP-ul etapei a 6-a a LNBM și a avut grijă ca el să nu mai repete isprăvile din meciul cu U Mobitelco. Extrema de forță a românilor a marcat doar 5 puncte (2/9 FG),  nu a avut spațiu de manevră sub panou, fiind vizibil incomodat de masivitatea pivoților adverși, și nici nu a fost în mână la aruncările de mare distanță.

Supriza francezilor a fost Andre Harris. Americanul de 27 ani a terminat meciul cu 32 puncte marcate, 12/17 aruncări din acțiune. Harris a fost de neoprit în prima repriză pe partea stângă a atacului francez, poziție de unde a marcat 5/5 din acțiune iar partea secundă l-a găsit de 3 ori vârf de contraatac. Mai mult, el a fost cel care l-a apărat pe Ivanovic, cifrele sârbului datorându-i-se în mare măsură.

Gazul a lovit în Dijon prin Deven Mitchell și Slobodan Dundjerski. Conducătorul de joc sârb a terminat meciul cu 22 puncte maracte, 5 pase decisive dar și 5 posesii pierdute și o prestație cu lacune în apărare, adversarul său direct, Terrance Campabell, marcând 20 de puncte . Un mare plus pentru sârb îl reprezintă însă sângele rece de care dă dovadă în momentele tensionate ale partidei. El a marcat 11/11 libere, 2 dintre ele pe finalul timpului regulemantar și 2 la finalul prelungirilor, și a înscris coșul care a trimit meciul în overtime.

Mitchell a avut însă o prestație căreia nu i se pot reproșa multe lucruri. A terminat la un pas de double double, cu 19 puncte și 9 recuperări. El a marcat 71.4% la aruncările de două puncte și 1/3 de la mare distanță.  Coșul de trei puncte a venit în prelungiri și prin el Gazul a egalat la 84. Tot el a fost și protagonistul fazei imediat următoare când a smuls o minge din mână lui Harris sub panoul nostru și l-a lansat perfect pe contraatac pe Titus Nicoară.

Un meci foarte bun a făcut și Michael St. John. Pivotul american, care a demostrat ce poate în returul cu Ural Ekateriburg, a terminat meciul cu 13 puncte, 5/5 la aruncările din acțiune, simțindu-se mult mai bine în teren decât a făcut-o titularul Mladenovic. Sârbul a fost vizibil incomodat de masivitatea pivoților francezi, în timp ce St. John s-a descurcat mult mai bine și datorită fizicului asemănător.

Titus Nicoară a marcat 11 puncte, dar a muncit mult pentru echipă. A recuperat 3 mingi sub panoul advers iar mare parte dintre cele 19 second chance points  ale echipei sale i se datorează.

Una peste alta, Mediașul a obținut o victorie muncită. A arătat un plus de valoare față de francezi și chiar dacă a fost la un pas să piardă meciul din cauza inconstanței în evoluție, a avut puterea psihică de a reveni de două ori cu cronomentrul îndreptându-se spre zero. O victorie utilă în clasament, dar și la moral, un plus de încredere pentru următoarele meciuri.

3 comentarii la aceasta stire:
  • Sean :

    AU gramatica!!!
    "şi-au facut DECÂT parțial temele"

    cu 12 ani în urmă (06.11.2012) Raspunde
  • Costin :

    Merci...
    ...Asta a fost rezultatul modificării de vreo 3 pentru a unui paragraf!

    cu 12 ani în urmă (06.11.2012) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca cristi_g :

    scor final?
    imi scapa mie sau nu e mentionat scorul final ?

    cu 12 ani în urmă (07.11.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!