Minute | 40:00 |
Puncte | 20 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 33 |
Concordia Chiajna este una dintre echipele ce și-au dorit în acest sezon promovarea în Liga Națională (Divizia A ), dar au ratat participarea la Turneul de Calificarea. Echipa din Ilfov a terminat sezonul regulat al campionatului pe locul 3 în Seria 2 și nu a putut participa nici măcar la Turneul semifinal.
În urma ratării obiectivului propus, conducerea tehnică a echipei a decis să renunțe la o parte din jucători. Astfel, George Aniculesei, Andrei Zarojanu, Dragoș Brînză, Gabriel Muscalu, Vasile Gîlcă și Mihai Denis au fost dați afară de la echipă.
Surse apropiate clubului ilfovean afirmă că jucătorii, în special Dragoș Brînză, au fost suspectați că nu și-ar fi apărat corect șansele în partida cu BC Farul Constanța, de la turneul 2 din Faza de calificare, partidă pe care constănțenii au câștigat-o cu 65 – 44.
Virgil Căpușan, antrenorul principal al echipei, a negat că și-ar fi acuzat jucătorii de non-combat, dar spune că a fost supărat pe ei că nu au evoluat la potențialul lor maxim.
Eu nu am acuzat pe nimeni de nimic. Am fost foarte supărat pentru că o parte dintre ei (jucători, n.r.) nu au evoluat la adevărata lor valoare. Nu se poate să ai pretenții de promovare în Divizia A și să dai doar 44 de puncte într-un meci.
Nu îmi explic cum au putut marca doar 44 de puncte, dar culmea este că o parte dintre ei m-au acuzat pe mine. Ei nu știu cu ce se mănâncă (baschetul, n.r.) și mă acuză pe mine. Este foarte urât, în condițiile în care eu nu i-am acuzat de nimic, ci doar am spus că nu s-au concentrat cum trebuie într-un meci decisiv, pe care dacă l-am fi câștigat am fi fost pe primul loc, a precizat Căpușan într-o declarație acordată exclusiv site-ului nostru.
Referitor la planurile de viitor, tehnicinaul spune că vrea să aducă la echipă, alături de o serie de tineri jucători, unii mai experimentați și doi baschetbaliști străini.
Pentru sezonul următor am păstrat în lot jucători mai tineri, de perspectivă. Vreau să caut și niște jucători mai în vârstă care să formeze o echipă bună cu cei tineri și s-ar putea să aducem și doi jucători străini. Cu această echipă, care va fi una de perspectivă, vrem să atacăm promovare.
8 comentarii la aceasta stire:
blatist
cu 13 ani în urmă (14.06.2012) RaspundeDa de branza am auzit si eu ca e blatist, mare grija la el.
?
cu 13 ani în urmă (14.06.2012) RaspundeEu cred ca blatul a fost intre Costel si Virgiliu, cum sa te pui rau cu nasul?
scapa cine poate
cu 13 ani în urmă (14.06.2012) RaspundeModul in care s-a reactionat nu este decat modalitatea prin care Virgil Capusan, asistat intr o oarecare masura si de Nicu Vasiliu, presedintele clubului, se scuza in fata conducerii clubului, pentru a fi sigur ca va face parte din organigrama pentru sezonul viitor. In fata nu a fost acuzat decat Dragos Brinza ca ar fi facut "blat", afirmand de mai multe ori ca va fi dat afara dupa acel meci, dar noua celorlalti nu ne-a spus niciodata asa ceva. Totusi faptul ca si noi am fost inclusi in aceeasi tura de de..."Demiteri", nu arata decat ca si noi am fost considerati a fi facut parte la acelasi "complot".
N-are rost sa detaliem modul in care s-au facut antrenmentele la echipa, modul in care se fac deplasarile, modul in care s-a facut tactica echipei, schemele dupa care se jucau meciurile, scheme care fuost facute/aduse IN TOTALITATE de cei 4 jucatori care au fost in trecut si la Granitul, despre faptul ca ain afara de pregatirea fizica, Virigil Capusan n-a venit cu nimic la antrenamente (si alea oricum exercitii copiate de la preparatorul fizic al echipei de fotbal). Sigur, pot sa povestesc despre orice, dar oare pe cine va crede lumea?
clasic Capusan
cu 13 ani în urmă (14.06.2012) Raspundece a facut pe la Otopeni o sa faca si la Chiajna ! pana se prind si astia ce fel de om este...
penibil
cu 13 ani în urmă (15.06.2012) RaspundeAvand in vedere ca Denis Mihai si Gabriel Muscalu au jucat 2 minute pe final in partida cu Farul Constanta, eu consider ca au fost principalii vinovati ai infrangerii pentru ca evident daca isi aparau corect sansele in acele 2 minute diferenta nu ar mai fi fost de 21 de puncte! Ce se intampla cu baschetul in Romania este PENIBIL!
cenzurati non-valoarea!!!
cu 13 ani în urmă (15.06.2012) Raspundecred ca a sosit vremea in care "elefantii cu nume" sa nu mai fie folositi decat pentru a deschide drumul in locuri fara traditie in baschet (ex. Chiajna, Otopeni), pentru cei care au intradevar valoare, doresc sa se implice, au o strategie si vor performanta indiferent de nivelul lotului, divizia in care evolueaza sau cuantumul remuneratiei...cred ca a trecut prea mult timp in care "elefantii cu nume", exemple de talent si devotament in obtinerea de performante ca jucatori, au promovat amatorismul tacut sau tipat pe unde au avut ocazia, ca asa zisi antrenori(vezi Chiajna, Constanta, Otopeni, Steaua), respectiv pe unde si-au facut loc cu numele (de aici si termenul de "elefanti cu nume")
Doar o observatie
cu 13 ani în urmă (15.06.2012) RaspundeRecunosc ca nu ma asteptam sa apara aceste comentarii de la voi.
action and reaction
cu 13 ani în urmă (15.06.2012) RaspundeNici noi (eu personal) nu ma asteptam sa fiu dat afara in modul asta dupa tot ce am facut sezonul asta, but hey, action and reaction. Riecare suntem raspunzatori pentru deciziile pe care le luam. Si vom fi
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!