Stiri Liga I Masculin

Liga 1: CSM 2 Oradea a câștigat restanța cu Ralph Brașov

Liga 1: CSM 2 Oradea a câștigat restanța cu Ralph Brașov

CSM CSU 2 Oradea a dispus cu 83-67 de ACS Ralph Brașov, într-un joc restant din prima etapă a Ligii 1 la baschet masculin, disputat sâmbătă (20.11).

Brașovenii au condus o singură dată pe parcursul sfertului inaugural (3-2), de unde echipa secundă a Oradiei a prins un run de 17-2 pentru a se desprinde la peste 10 puncte în față. Primele 10 minute au fost adjudecate clar de orădeni, scor 26-10.

Cu cel mult 18 puncte au condus vizitatorii în sfertul al doilea (31-13), de unde Ralph Brașov a revenit la două posesii în spate (37-32), momentele bune continuând până la pauza mare, unde s-a intrat cu 41-36 în favoarea Oradiei.

Stochici și Chiriac au egalat situația, 41-41, ulterior formația de sub Tâmpa preluând conducerea la 43-42. Oradea a oprit cu un parțial de 10-0 seria pozitivă a gazdelor și Creț și-a transformat ambele aruncări libere la 52-43. Vescan și Ignă au ajutat echipa antrenată de Ivan Gemaljevic să se ducă la +13, sfertul trei terminându-se cu 60-49.

Decisivul a pornit cu 10-0 în favoarea orădenilor, pentru 70-49, de unde avantajul a urcat până la 80-53. Brașovul a tăiat din diferență până la încheierea partidei, care s-a terminat cu 83-67 pentru CSM 2 Oradea.

Bihorenii au 2-0 bilanț și vor juca duminică (21.10) la București, cu Eagles, în etapa a 3-a. Ralph Brașov bifează al doilea eșec și joacă din nou mâine, de la ora 15.00, pe teren propriu cu CSU Știința București.

Ovidiu Stochici (22 de puncte) și Bogdan Creț (20 de puncte, 3/5 de la distanță) au fost principalii marcatori ai partidei din Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”.

 

*foto: Facebook Oradea Next Generation

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!