Stiri Liga I Masculin

Liga I: CSM Ploiești, victorie dificilă cu U-BT 2 Cluj-Napoca

Eduard Popa

Eduard Popa
06.11.2017

csm ploiesti u bt 2 cluj

CSM Ploiești a reușit a treia victorie în Liga Întâi. Băieții conduși de pe parchet și de pe banca tehnică de către Cătălin Burlacu au câștigat pe teren propriu duelul în fața celor de la U-BT 2 Cluj-Napoca, scor 74-72.

Cu Burlacu în prim-plan, ploieștenii au câștigat primul sfert cu 20-16. În al doilea sfert gazdele au avantaj și de 7 puncte (42-35), dar satelitul campioanei României a revenit și a intrat la pauză la o distanță de numai două puncte, scor 43-41. Sfertul al treilea a fost dominat de gazde, care au ajuns la ultima pauză cu un avantaj de 8 puncte, 59-51.

Avantajul s-a păstrat până cu trei minute înainte de finalul meciului, scor 68-60. Tinerii clujeni n-au renunţat și după două coșuri de trei consecutive şi încă două puncte ale lui Berculescu, au venit la un singur punct în spate – 69-68. Ploieștenii au marcat de două ori la rând și au pus 5 puncte (73-68), cu 28 de secunde rămase. Camil Berculescu a scos coș cu fault la Burlacu (73-70), a ratat libera, dar Abu Teir a adus Clujul pe recuperare ofensivă la un singur punct (73-72). Adi Tudor a câştigat cumva mingea şi a obţinut un fault antisportiv la Berca, reuşind să transforme doar una dintre aruncări, pentru 74-72, care avea și scorul final.

Cătălin Burlacu a înscris 21 de puncte pentru gazde, în timp ce Adi Tudor a reușit 16 pct. De partea cealaltă, Camil Berculescu și Andrei Mureșan au înscris câte 19 puncte.

Astfel, CSM Ploiești obține a treia victorie din tot atâtea partide. De partea cealaltă, U-BT 2 Cluj-Napoca ajunge la 2 victorii și o înfrângere.

În etapa a 4-a a Ligii I, CSM Ploieşti va evolua, la finalul săptămânii viitoare, în deplasare, pe terenul formaţiei Baschet Club CSU 2 Sibiu, în timp ce U-BT 2 va primi vizita celor de la CSO Voluntari.

*foto: csmploiesti.ro

1 comentariu la aceasta stire:
  • Thomasjer :

    France - A Dream Home
    Living in France is one thing desired by many individuals. If you want to live in France then you have to get French property. You can read the advertisement section of the newspapers which has the section of houses for sale in France. After making a suitable choice, you should research about the properties for sale in France. French property is now a days very much wanted also.

    If you want to live in France and spend your life there you should select a proper house. French property is not cheap and you need to make a major investment. You must also know about the properties for sale in France at various locations. The houses for sale in France come in different prices depending on the location

    cu 2 ani în urmă (03.12.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate