Minute | 40:00 |
Puncte | 20 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 33 |
La conferinţa de presă săptămânală organizată de BC Mureş preşedintele clubului, Cornel Lungu a spus printre altele:
„Felicit echipa pentru victoria de la Cluj, în ciuda faptului că a fost obţinută după câteva peripeţii. Totuşi, aşa cum am discutat cu echipa tehnică, trebuie trase învăţământele din ultimele cinci minute din timpul regulamentar, atunci când am cedat mult prea uşor 19 puncte avantaj. Mulţumesc şi suporterilor prezenţi la meci pentru ajutor şi sper să le avem în spate şi la meciul cu Oradea, un meci care este deosebit de important pentru noi, şi dorim să-l câştigăm.
Se spune că nu e bine să pui multă presiune pe echipă, dar acum că ne-am îndeplinit matematic obiectivul iniţial, nu vrem să nem oprim, şi ar fi extrem de important să învingem Oradea. Apoi vom mai vedea.”
Răspunzând la întrebarea ziariştilor, Lungu a precizat:
„Ştiu de petiţia lansată de suporteri, care cer menţinerea antrenorului Srecko Sekulovic, şi doresc să le transmit, că asta este şi prima noastră opţiune. Pot să spunc că în topul listei este Sekulovic, urmeză zece locuri libere, şi abia atunci urmează alţii. În acest moment am convenit însă să ne concentrăm pe campionat, şi vom discuta detaliile după.”
CSM Târgu Jiu câștigă turneul final de promovare în Liga Națională de Basch...
Giannis Damalis, după revenirea lui CSM Târgu Jiu în prima ligă: „Este mome...
CSM Târgu Jiu câștigă turneul final de promovare în Liga Națională de Basch...
Giannis Damalis, după revenirea lui CSM Târgu Jiu în prima ligă: „Este mome...
8 comentarii la aceasta stire:
!
cu 12 ani în urmă (07.03.2013) RaspundeBine bah nea cornele, stai jos , nota 2 !!!
Alb_Albastru
cu 12 ani în urmă (08.03.2013) RaspundeAcum ce nu îți place ?
@Zorca, Alb_Albastru
cu 12 ani în urmă (08.03.2013) RaspundeV-am sters comentariile!
Zorca, ai primit avertisment!
@Lacala0707
cu 12 ani în urmă (08.03.2013) RaspundeNe plac adevaratii oameni de baschet ai Muresului si sunt destui:Sekulovic,Bruno,Cuic,Peciukas,Barro,etc,nu maimutoiul asta!
Acum ce a zis rău ?
cu 12 ani în urmă (08.03.2013) RaspundeDe ce a luat 2 ?
Acum serios căți ani aveți ? Dacă scrieți ceva măcar să aibă ceva logic. Numai să scrieți ceva și să atacați nu are rost.
Că a zis după meciul cu Craiova că crainicul nu are voie să vorbească în timpul meciului? Eu zic că bine a făcut. Dacă este regulament să fie respectat și în Ardeal și în Banat și ăn Oltenia.
@Lacala0707
cu 12 ani în urmă (08.03.2013) RaspundeNe-a facut pe toti tigani!.....nu e om de baschet!....cum poate el sa-l judece pe Sekulovic,ca doar e seful lui!...Lungu ii face evaluarea lui Sekulovic!...incredibil!
Cu crainicul ne-a facut un bine,dar nu s-a oprit acolo!
A jignit tot publicul din Craiova prezent la sala!...nu se face asa!...ca strigam gooooooooooooool!...ca suntem tigani!...ca l-am scuipat cu seminte!...si multe altele!....personajul asta n-are ce cauta in baschet ,sa se duca la fotbal,acolo toaca aia seminte!...
sincer laca,e mincinos!...atat!...de echipa Muresului personal am numai cuvinte de lauda!
Lacala0707
cu 12 ani în urmă (08.03.2013) RaspundeTe-a lamurit vladut ce am cu nea cornel
?
cu 12 ani în urmă (08.03.2013) RaspundeDaca mesajul meu a fost sters si (culmea) eu avertizat, astept cenzurarea si celorlaltor mesaje, inclusiv a primei postari care a pornit totul si avertizarea lui Alb_albastru si Vladut. Eu nu-mi permit sa fac pe nimeni maimutoi.
@Costin: te rog sa fii echidistant pina la capat. Stiu ca esti corect inca de pe vremea cind colaboram la halfcourt.info.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!