Mvp-ul etapei
Cristian Cotoară
Cristian Cotoară
Minute 40:00
Puncte 20
Pase decisive 1
Recuperari 14
Eficienta 33
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Masculin

Mihai Silvășan: „Trebuie să rămânem uniți și să muncim în continuare”

Mihai Silvășan: „Trebuie să rămânem uniți și să muncim în continuare”

U-BT Cluj-Napoca a încasat miercuri, 11 ianuarie, a șaptea înfrângere în actuala ediție a EuroCup, fiind învinsă de JL Bourg cu scorul de 88 la 79. Francezii au condus tot meciul dar alb-negrii s-au ținut aproape și au încercat să revină, însă fără succes.

Iată ce a declarat Mihai Silvășan, la finalul confruntării cu JL Bourg:

A fost un meci pe care Bourg l-a câștigat pe merit. Îi felicit pentru asta. Îmi pare rău că nu am putut să le oferim suporterilor noștri extraordinari șansa de a se bucura și de a celebra o victorie. Le mulțumim că au venit într-un număr atât de mare să ne susțină. Ne-am dorit mult asta, am încercat dar, evident, în această seară nu am fost destul de buni pentru a câștiga. În aceste jocuri fiecare greșeală contează. Ei au știut cum să ne pedepsească în momentele importante, iar noi am făcut câteva greșeli tactice pe care nu trebuia să le facem. Am revenit la -2 puncte, le-am permis o recuperare ofensivă, nu am câștigat o minge de 50-50... Acesta a fost meciul, au mers la +10 puncte și nu am mai putut reveni. E o înfrângere dureroasă dar n-am jucat destul de bine pentru a câștiga, acesta este adevărul. Trebuie să rămânem uniți și să muncim în continuare, să încercăm să devenim mai buni la fiecare meci.

Întrebat despre cât de mult a contat absența lui Karel Guzman, tehnicianul clujenilor a spus următoarele:

Cu siguranță, a lipsit. Karel e, în acest sezon, unul dintre cei mai eficienți jucători ai noștri. Însă asta este situația. Într-un sezon cu atâtea meciuri se întâmplă și astfel de lucruri, să-ți lipsească jucători importanți, nu avem ce face, trebuie să găsim soluții și fără el.

După trei meciuri reușite în Liga Națională, Kasey Shepherd nu a evoluat la același nivel în EuroCup și a terminat cu 3 puncte, 4 pase decisive, 2 recuperări, 2 intercepții și 1/8 din acțiune.

„Da, așa este, a avut un meci prost”, a declarat Silvășan. „Voi discuta cu el să văd ce s-a întâmplat. Probabil că presiunea primului joc în EuroCup. Însă vorbim de o echipă întreagă, nu vorbim de un singur jucător. Când pierde, pierde U-Banca Transilvania, nu pierde Shepherd sau Karel sau oricare altul.”

La final, tehnicianul campioanei României a fost întrebat dacă defensiva a fost cea mai mare problemă a ardelenilor în duelul cu Bourg.

Pe final, da. Am primit trei coșuri de trei puncte în situații în care nu trebuia să ajutăm de la primul pas din colț. Sunt niște greșeli pe care nu trebuia să le facem în acele momente. Nu avem această regulă să ajutăm de la primul pas din colț. Trebuie să ne revizuim puțin concentrarea în astfel de momente și să luăm decizii mai bune cu toții cu siguranță. În prima repriză chiar am fost mulțumit de apărare, nu am luat extrem de multe puncte. Sunt mulțumit de felul în care ne-am luptat la recuperări, am avut 15 recuperări ofensive, dacă nu mă înșel. Însă baschetul este un sport complex și foarte multe detalii contează și pot face diferența.

În urma acestei înfrângeri, U-BT are un bilanț de 3-7 și se află pe locul 9 în grupa A. Pe alb-negri îi așteaptă confruntări cu Cedevita Olimpija Ljubljana, Umana Reyer Venezia și Lietkabelis în această lună.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

1 comentariu la aceasta stire:
  • boogie :

    tactica
    Este prima oara cand Silvasan spune "greseli tactice"(tactica o face antrenorul).Pana acuma doar altii greseau.

    cu 2 ani în urmă (12.01.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!