Minute | 40:00 |
Puncte | 20 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 33 |
![]() |
Sala Sporturilor Mediaș |
![]() |
9-8 | Fișa meciului | 13-4 |
Confruntarea aduce faţă în faţă două echipe cu rezultate diferite în acest sezon competiţional. Dacă formaţia antrenată de Marcel Ţenter poate fi considerată “dezamăgirea sezonului” după mai multe contra-performanţe, elevii lui Srecko Sekulovic au reuşit prestaţii bune în campionat. În clasament cele două combatante sunt despărţite de 4 puncte, Gazul aflându-se pe locul 8 (26 de puncte), în timp ce mureşenii se află pe poziţia secundă (30 de puncte). Medieşenii au stat mai bine în celelalte competiţii în care echipa a fost angrenată, calificanduse in FinalFour-ul CR, performanţă nereuşită de omologii târg-mureşeni, şi in faza a doua a EuroChallenge.
În toamnă, mureşenii reuşeau sa oprească seria de 6 înfrângerii consecutive în faţa Mediaşului, învingând pe teren propriu scor 79-64. Evoluţia bună a lui Mladenovic în tur (20 puncte, 11 recuperări – 29 eficienţă) nu a fost suficientă, fiind contracarată de jocul fâcut de străinii Mureşului. Ciric (23p), Cuic (15p, 11r, 8pd) Balaban, Ceskovic şi Peciukas au marcat toate punctele gazdelor.
Dacă oaspeţii de sâmbătă vin dupa 2 victorii foarte importante, în faţa Ploieştiului şi Timişoarei, gazdele au pierdut ultimele 2 meciuri disputate. Ultimul meci în campionat a consemnat pentru medieşenii înfrângerea ruşinoasă de la Constanţa, unde Gazul pierdea cu ocupanta penultimului loc, Farul. Miercuri, aceştia au fost surclasaţi din nou, de data aceasta de Pinar Karsyiaka, turcii dovedindu-se cu mult peste valoarea Mediaşului.
Arbitrii delegaţi să conducă confruntarea sunt Marius Ciulin, Alin Faur şi Sorin Drugău. Observator va fi Romi Stănciulescu.
7 comentarii la aceasta stire:
Informație inexactă
cu 12 ani în urmă (18.01.2013) RaspundeBC Mureș nu și-a întrerupt seria de 6 înfrângeri cu Mediaș ci venise după o victorie la Brazi. De altfel nu cred că Mediaș este dezamăgirea sezonului (nici chiar în campionat), și nu aș vrea să fiu în locul echipei care îi va întâlni în prima rundă a playoff-ului pentru că cred că vor elimina orice echipă cu care se vor întâlni în sferturi.
ps
cu 12 ani în urmă (18.01.2013) RaspundeSper să nu fim noi acea echipă:)
luat de val
cu 12 ani în urmă (18.01.2013) RaspundeCred ca pe autorul articolului l-a cam luat valul si il sfatuiesc sa citeasca declaratiile realiste si pertinente ale staff-ului BC Mures cu privire la meciul de la Medias. Personal consider ca Mediasul va face TOT CE II VA STA IN PUTINTA SA CASTIGE MECIUL. Din pacate aici trebuie sa includ si
luat de val
cu 12 ani în urmă (18.01.2013) Raspunde.....REFUZUL RUSINOS al organizatorilor care, la solicitarea clubului BC MURES, au refuzat sa instaleze tribunele mobile folosite la mecurile Euro Challenge, doar pentru a limita numarul de locuri, stiind foarte bine ca sunt foarte multi suporteri mureseni care doresc sa vina la meci. Cu toate aceste mizerii organizatorice sper sa fie un meci frumos si fie ca CEI MAI BUNI SA CASTIGE!
Completare
cu 12 ani în urmă (18.01.2013) RaspundeO altă statistică care merită să fie menționată este că BC Mureș nu a cîștigat NICIODATĂ la Mediaș care rămâne singurul fief de Divizia A unde Tigrii nu s-au impus încă.
@hubatheo
cu 12 ani în urmă (18.01.2013) Raspunde1. Ai înțeles greșit ceea ce a scris Cătălin Chirilă în avancronică. Mureșul a întrerupt serie de 6 înfrângeri consecutive în fața Mediașului nu o serie de 6 înfrângeri consecutive pe care le-ar fi suferit înaintea meciului cu Mediașul din tur.
2. Un astfel de articol va apărea mâine!
@Costin Marculescu
cu 12 ani în urmă (18.01.2013) RaspundeE misto sa visezi cu ochii deschisi dar vorba aia: mingea este rotunda si prin urmare se poate intampla orice! Inclusiv sa castige BC Mures :)
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!