Mvp-ul etapei
Cristian Cotoară
Cristian Cotoară
Minute 40:00
Puncte 20
Pase decisive 1
Recuperari 14
Eficienta 33
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Masculin

Steaua CSM EximBank rămâne în viață în seria cu BC Mureș

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
11.05.2016

Steaua CSM EximBank rămâne în cursa pentru finala Ligii Naționale de Baschet Masculin după ce a câștigat în „junglă” meciul cu numărul 3 din seria semifinală cu BC Mureș.

Mureșul a început în forță meciul trei și după un minut avea 4-0, după coșurile lui Fraseniuc și Martinic. Steaua nu s-a regăsit nici în următorul minut și avea deja trei mingi pierdute la activ. Titus Nicoară a spart gheața pentru steliști abia după 3 minute de joc, iar scorul devenea 6-2.  Meciul s-a animat după jumătate actului, iar Pani Barac cu 5 puncte marcate la rând aducea Steaua la un singur punct în spatele gazdelor, 10-9. Jocul a devenit un concurs de aruncări de la 3 puncte, fiecare echipă reușind să marcheze câte 2 triple în atacuri succesive. Seria s-a oprit când Gajovic a fost faultat  și trimis la linia de libere, de unde cu 2 din 2 au dus scorul la 19-15. Până la finalul sfertului doar Steaua a mai punctat printr-un dunk al lui Bill Amis.

Startul sfertului secund a consemnat probleme la timer-ul de atac și astfel startul perioadei secunde de joc a întârzâiat. Pustahvar a marcat primul coș al sfertului de la mare distanță.  Replica a venit imediat de la Bill Amis. Pustahvar a marcat din nou de 3 puncte, dar Troupe a replicat cu un four-point-play prin care o ducea pe Steaua în față, 26-25. Recitalul ofensiv a continuat cu o triplă a lui Gajovic.  La jumătatea actului gazdele de la BC Mureș era în avantaj, 30-26. Diferența în favoarea echipei mureșene a rămas mereu în marja de două posesii. Steaua a egalat când mai era puțin peste un minut rămas de joc din prima repriză. Titus i-a dus pe steliști pentru a doua oară în avantaj în acest meci, ca Mohammed să egaleze la 38 până la pauză.

Repriza secundă a început cu câte o abatere de pași de fiecare parte. Laszlo Lazar a deschis balul în secvența secundă cu un three-point-play. Troupe a egalat după un coș de 3 puncte. Cele două echipe au continuat să  facă o mulțime de greșeli, la fel ca și în startul partidei. Levi Szijarto a marcat tot de la distanță și Steaua era în față, 46-49. Oaspeții și-a sedimentat avantajul grație lui Simas Galdikas, care ducea diferența la 5 puncte în favoarea bucureștenilor. Fraseniuc a răspuns cu un coș după pătrundere. BC Mureș a revenit în avantaj, 55-54, după tripla lui Mohammed. Finalul de sfert a aparținut Stelei, iar cele două coșuri de 3 puncte marcate de Troupe au făcut diferența și scorul era 63-57 pentru oaspeți.

Tot Troupe a marcat primele două puncte ale actului decisiv, de la linia de libere. Szijarto cu un coș de la distanță a pus cea mai mare diferență în favoarea Stelei, 68-57. Mureșul a rămas în joc după 5 puncte marcate la rând, care îl forțau pe Claudiu Fometescu să ceară time-out. Cooper cu un tip in a oprit seria gazdelor.  Steaua și-a refăcut avantajul format din două cifre după coșul lui Amis și era rândul lui Szaszgaspar Barnabas să ceară time-out. Gajovic a înscris rapid un coș de 3 puncte. Pustahvar a înjumătățit avantajul Stelei cu un coș din 3 secunde. Steaua nu s-a regăsit, iar Gajovic transforma două libere pentru 69-72. Înaintea ultimului minut Steaua avea 4 puncte  avantaj. Gajovic a ratat aruncare de 3 puncte, iar Amis transforma două libere la celălalt panou. Martinic a forțat o aruncare de la mare distanță, iar soarta jocului era decisă. Steaua CSM EximBank a învins în „junglă” pe BC Mureș cu scorul de 82-75.

Porter Troupe a fost omul meciului cu 16 puncte, 6 pase decisive și 3 recuperări .Bill Amis a contribuit cu 12 puncte, 6 recuperări și o pasă decisivă, iar Titus Nicoară, Pani Barac și Simas Galdikas au marcat fiecare câte 10 puncte.

Goran Gajovic a fost principalul artizan al gazdelor cu 17 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive. Goran Martinic a adăugat 14 puncte, 4 pase decisive și 3 recuperări, iar Aliaksandr Pustahvar a terminat cu 10 puncte, 3 pase decisive și o recuperare.

foto: Csaba Toth

10 comentarii la aceasta stire:
  • BC Mureș Târgu Mureș mariuscalin :

    antrenor
    Nu s-a gandit nimeni ca ajungand in finala ne-ar trebui un antrenor cu experienta de finala? Barni si George sunt admirabili si cred ca vor avea cariere de succes, dar nu cred ca trebuie fortati sa-si inceapa/sfarsesca carierele in semifinale/finala.

    cu 9 ani în urmă (11.05.2016) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș mickeymouse :

    valoare
    Steaua este o echipa mai valoroasa si nu m-as mire daca vor egala situatia. BC Mures poate castiga doar cu un efort colectiv mai mare si o prestatie mai buna din partea lui Mohammed si Barro.

    cu 9 ani în urmă (11.05.2016) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    oare de ce?
    Oare de ce nu vad comentarille la articolul despre U?

    cu 9 ani în urmă (11.05.2016)
    • U BT Cluj-Napoca zol21:

      cj
      Se vad de pe telefon ...

      cu 9 ani în urmă (11.05.2016)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    cj
    ai dreptate...multumesc!

    cu 9 ani în urmă (11.05.2016) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș oldboy :

    meci frumos
    Meci frumos, spectaculos si aprig disputat. Felicitari stelistilor, au castgat pe merit, au fost mai buni in meciul 3. Barni si Trif au suficienta experienta sa conduca echipa. Mi se pare ridicol ca la prima infrangere sa fie blamati. Din punctul meu de vedere am pierdut datorita procentului mai slab de aruncari din actiune si nu datorita faptului ca startegia sau tactica abordata a fost gresita.In sfertul 3 Steaua a marcat iar noi am ratat atacurile permitand un run care s-a dovedit decisiv. Atat.

    cu 9 ani în urmă (12.05.2016) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș oldboy :

    @mickeymouse
    Ambele echipe au valori apropiate si de aceea acesta confruntare este atat de spectaculoasa si deschisa oricarui rezultat. Este normal ca diferenta intr-un meci sa fie data de prestatile mai bunsau mai slabe ale unor jucatori (indiferent de echipa)

    cu 9 ani în urmă (12.05.2016) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe xdm73 :

    Castigam
    vineri si jucam finala !

    cu 9 ani în urmă (12.05.2016) Raspunde
  • CSM CSU Oradea 3punkte :

    O sã vinã vineri victoria
    Vineri prind muresenii victoria de picior.

    cu 9 ani în urmă (12.05.2016) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș mariuscalin :

    Barni si George
    Imi pare rau daca am lasat sa se inteleaga ca-i blamez pe antrenori. Sunt extrem de mandru si bucuros ca echipa are antrenori localnici si mi-as dori sa avem si o strategie mai agresiva de includere a unor jucatori localnici in echipa. Sunt doar ingrijorat ca este foarte multa presiune pusa pe ei.

    cu 9 ani în urmă (12.05.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!