Mvp-ul etapei
Jordan Swopshire
Jordan Swopshire
Minute 36:53
Puncte 29
Pase decisive 1
Recuperari 12
Eficienta 27
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Masculin

TF Liga 1 - CSU 2 Sibiu se impune în confruntarea cu CSU Știința București

TF Liga 1 - CSU 2 Sibiu se impune în confruntarea cu CSU Știința București

BC CSU 2 Sibiu a câștigat în cea de-a doua zi (04.06) a turneului de promovare în LNBM, scor 82-72 în confruntarea cu CSU Știința București. Cele două formații stau cu o victorie și un eșec până acum la turneul de la Târgu Mureș.

Primul 5 în care a început CSU 2 Sibiu a fost format din Vlad Georgescu, Sebastian Costeiu, Bogdan Bădițașcu, Victor Georgescu și Daniel Banciu, iar Știința a evoluat la start cu Matei Dorneanu, Alin Olaru, Andrei Petică, Mihnea Andrei și Andrei Oinaru. Bucureștenii au avut trei accidentări la nivelul lotului.

Duelul a început sub semnul echilibrului, mai întâi Știința fiind la conducere, apoi Sibiul a întors cu cinci puncte la rând și Banciu făcea 5-2. Bucureștenii au putut egala situația, dar echipa secundă a Sibiului a prins un run de 7-0 și erau trei posesii între la 12-5, moment urmat de o perioadă excelentă a formației galben-negre, care a întors situația și prelua conducerea la 14-13 cu tripla lui Oprea. Sfertul inaugural s-a încheiat cu un punct în plus pentru Știința, 16-15.

„Vulturii” au debutat mai bine în sfertul doi și Apostol își ducea echipa la 21-18, ulterior formându-se un avantaj de două posesii pentru Sibiu (28-22). Oprea și Petică au redus din handicap în tabăra bucureșteană, cu and-one-ul celui din urmă scorul strângându-se la 32-30. Sibiul a pus patru puncte la rând pe tabelă și Costeiu făcea 36-30, finalul reprizei aducând două coșuri din acțiune pentru Știința și diferența era minimă, 36-35.

Știința București a întors din nou și conducea cu 40-38 prin floater-ul lui Olaru, de unde Sibiul a replicat cu un run de 7-0 și trecea în față, Costeiu punând ulterior trei posesii în plus pentru echipa sa, 50-42. Bucureștenii au venit la două puncte în spate cu liberele lui Oprea, 56-54, sfertul trei terminându-se însă doar cu reușite pentru sibieni și era 64-54.

Sibienii au mers la +12 în față în primele minute ale sfertului patru, 70-58, iar aproape de jumătatea sfertului decisiv se ajungea la 74-61 cu lay-up-ul lui Costeiu. Același jucător avea să facă +14 în favoarea lui CSU 2 Sibiu, ulterior Banciu scuturând plasa de la distanță pentru 79-63. Echipa secundă a Sibiului a trecut într-un final cu 82-72 și are bilanț asemănător cu Știința București la turneul de promovare, o victorie și un eșec.

În cadrul ultimei zile a turneului de promovare, CSU 2 Sibiu o să joace cu Laguna București (05.06, ora 17.00), iar CSU Știința București cu CSM Târgu Mureș (05.06, ora 19.30).

Sebastian Costeiu a fost la un pas de double-double, cu 23 de puncte și 9 recuperări pentru învingători, urmat de Daniel Banciu (19 puncte, 10 recuperări) și Victor Georgescu (14 puncte). Andrei Petică s-a remarcat cu 26 de puncte și 6 recuperări de la Știința, în double figures fiind și David Oprea (12 puncte), respectiv David Neacșu (10 puncte).

*foto: Facebook CSM Târgu Mureș - Marosvásárhelyi VSK

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!