U BT Cluj-Napoca a înregistrat primul succes în sezonul competițional 2024/2025. Campioana României s-a impus clar în etapa a treia a Ligii Naționale de Baschet Masculin pe terenul lui CSO Voluntari, scor 102-87.
Trupa lui Mihai Silvășan a fost dezlănțuită încă din start, când aruncările de la distanță și-au găsit foarte precis ținta, total contrar precedentelor partide. Oaspeții au trecut în controlul partidei încă după primul act, pe care l-au câștigat cu 30-21. Sfertul secund a fost la fel de bun pentru vizitatori, care până la pauză și-au dublat avantajul, 56-38. La reluarea jocului CSO Voluntari a dat semne de revenire și a reușit să reducă hnadicapul la unul format dintr-o singură cifră. Campioana a apăsat din nou pe accelerație și la finalul sfertului trei conducea cu 16 puncte, 77-61. Ultimul sfert a fost câștigat tot de gazde, dar doar la un singur punct. Victoria lui U BT Cluj nu a fost pusă nicio secundă sub semnul întrebării, scorul final fiind de 102-87.
Zavier Simpson a fost omul meciului cu 24 de puncte, 5 pase decisive și 4 recuperări. Zach Hankins și-a trecut în cont 16 puncte și 6 recuperări. Adam Mokoka a venit de pe bancă cu 13 puncte, 6 pase decisive și 2 recuperări. În double-digits au mai terminat Măciucă – 12 puncte, Hervey – 12 și Richard – 10.
Mike Caffey a fost cel mai bun jucător al gazdelor cu 24 de puncte, 6 recuperări și 6 pase decisive. Lewis Sullivan a contribuit cu 21 de puncte și 3 recuperări.
După acest rezultat, U BT Cluj-Napoca are o victorie și o înfrângere în clasamentul Ligii Naționale, în timp ce CSO Voluntari se situează la victorii și o înfrângere.
foto: u-bt.ro
5 comentarii la aceasta stire:
Cred ca
cu 7 luni în urmă (05.10.2024) RaspundeDaca e sa aleg un om care a fost de departe cel mai bun de la noi in toate meciurile de pana acum, acela e intradevar Simpson. Cred ca va fi si mai bun pe viitor si pe masura ce se acomodeaza la baschetul din Europa. Baiatul asta daca avea si aruncari mai bune de la 3 si semidistanta nu era in momentul asta la noi, dar chiar si asa eu is foarte multumit de el. Singurul transfer ce pare a fi peste ce am avut inainte (practic vorbind, ca teoretic toti erau mai buni :)) ). In rest, mi se pare un meci bun pentru increderea lor, sper sa-si revina Hervey.. cred ca are probleme de incredere..
Hai sa vedem
cu 7 luni în urmă (05.10.2024)ce mai urmeaza, dar o victorie cu Voluntariul poate fi un bun inceput, de fapt, un bun restart, dupa startul complet ratat. Poate ca baietii din sezonul asta merita sa mai avem rabdare cu ei, in definitiv, nu s-a pierdut inca nimic (ma refer la razboaie, nu la batalii). Forza U BT!
la nivel inalt
cu 7 luni în urmă (05.10.2024)conteaza mult si elementul mental, noi (UBT) ne-am blocat dupa infrangerea cu slovenii, pe care o puteam castiga daca eram mai inspirati. Baschetul nu se uita, ci se ......antreneaza!!! In meciul cu Voluntari au intrat aruncarile de x3, dar in Eurocup e totusi altceva, valoarea adversarilor iti reduce increderea si atunci trebuie sa intre in joc autodeterminarea, spiritul de echipa, nebunia de moment, suportul salii, increderea in coechipieri si.....multa incredere in antrenor. Anul trecut au existat aproape toate aceste elemente, daca le-am fi avut pe toate jucam finala. Acum....vom vedea, probabil sezonul acesta va fi unul mai subtire, dar nu e o tragedie. Caracterele, nu-i asa, se vad in astfel de momente! MereU nUmai U.
@varu silvois
cu 7 luni în urmă (05.10.2024) RaspundeSa jucam finala ar fi insemnat sa batem pe paris de 2 ori in 3 meciuri, iar dacă am fi reușit acest lucru in finala ne-am fi distrat cu Bourg și am fi câștigat Eurocup. Aseară in loc de deplasarea cu Voluntari am fi jucat acasa cu Steaua Rosie.
Pacat
pasi mici
cu 7 luni în urmă (05.10.2024) RaspundeCu pași mici începem sa legam câte ceva. Aruncările de 3 au intrat azi, dar ce pare ca e îngrijorător e faptul ca sub panou nu prea contam. Iarăși, Mejers pare complet ieșit din forma sau lipsit de concentrare, total in contrast fata de cum a terminat anul trecut.
Poate vedem totuși o prima victorie la Hamburg în Europa, acolo îmi pun speranțele.
În rest, multa munca și noi, suporterii, sa fim realiști ca e foarte posibil ca performanta de anul trecut sa fi fost ceva extraordinar și greu de egalat.
Minuni au mai existat, poate vedem una și miercuri:)
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!