Mvp-ul etapei
Gabriela Irimia (Munteanu)
Gabriela Irimia (Munteanu)
Minute 25:19
Puncte 19
Pase decisive 3
Recuperari 6
Eficienta 25
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Ancuța Stoenescu: „Un pic mai concentrate pe final, cred că reușeam o victorie frumoasă”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
04.04.2019

CSM Târgoviște a pierdut cu 61-65 în deplasare cu FCC ICIM Arad primul meci al primului tur de play-off din LNBF. Dâmbovițencele au avut un avans maxim de 10 puncte în startul reprizei secunde și au condus la 7 puncte și în ultimul sfert, dar au marcat doar 2 puncte în ultimele cinci minute și gazdele au revenit în față. Ancuța Stoenescu, a jucat cel mai mult la oaspete și a spus după meci:

„Din păcate am pierdut în ultimul minut, să zic așa. Vineri o să trebuiască să fim mai concentrate până la final. Probabil că meciul disputat în deplasare pentru noi, cumva, și-a spus cuvântul. Având în vedere că ele joacă acasă, pe final publicul arădean le-a încurajat și cred că asta, cumva, le-a dat aripi. Nu cred că s-a văzut diferența (n.r. de experiență a tinerelor de la oaspete) pe teren aici, cel puțin în meciul de astăzi. Jucătoarele noastre tinere și-au făcut treaba. Un pic mai concentrate pe final, cred că reușeam o victorie frumoasă”, a declarat Ancuța Stoenescu la finalul partidei de miercuri seara. Dâmbovițencele au ajuns la 7 înfrângeri la rând în campionat. „Suntem sportive, suntem obișnuite, cumva trebuie să revenim și suntem pregătite de fiecare meci”.

Ancuța Stoenescu a jucat 35:24 minute pentru CSM Târgoviște în primul meci din play-off. Fundașul a încheiat partida cu 7 puncte (2/6 din semicerc, 1/7 de afară), 8 recuperări (1 ofensivă/7 defensive), 3 pase decisive, 3 mingi pierdute și 2 intercepții, cu +7 eficiență.

Experimentata jucătoare este cea mai bună marcatoare a dâmbovițencelor în acest sezon, cu o medie de 14,3 puncte în 23 de meciuri. Mai are medii de 5 recuperări, 3,4 pase decisive, 3,3 mingi pierdute, 1,3 intercepții și 11 eficiență în 36:16 minute.

Meciul doi dintre FCC ICIM și CSM Târgoviște va avea loc tot la Arad vineri, de la ora 18:00. După aceea seria se va muta pe terenul formației clasate pe locul 5 la finalul sezonului regulat. Meciul trei va fi în 12 aprilie la Târgoviște.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!