Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Avancronică. Cupa României, feminin: CSM Satu Mare - CSM Târgovişte

Valentin Bâlă

Valentin Bâlă
23.09.2011

CUPA ROMÂNIEI, FEMININ, SFERTURI DE FINALĂ
CSM SATU MARE
CSM TÂRGOVIŞTE


Sala Sporturilor
LPS Satu Mare

Ora 18.00
Arbitri: A. Csender - B. Podar

Meciul retur:
28.09.2011

24.09.2011, Tur Alte detalii
Caseta meci Alte meciuri

Chiar dacă se întâlnesc în sferturile de finală ale Cupei României la feminin, echipele CSM Satu Mare şi CSM Târgivişte ar putea, oricând, să evolueze în ultimul act al acestei competiţii. Din păcate, conform tragerii la sorţi, una din cele două formaţii va părăsi întrecerea înainte de Final Four, acolo unde se va califica învingătoarea dublei manşe.

Considerată, de departe, drept cea mai disputată întâlnire din această fază a întrecerii, partida tur dintre echipele CSM Satu Mare şi CSM Târgovişte va avea loc, sâmbătă, în Sala Sporturilor grupării ardelene. Primul angajament al meciului este programat la ora 18.00.

Faţă în faţă se află două echipe experimentate, care au în componenţă jucătoare de valoare. Lotul ardelencelor este unul închegat, însă nici formaţia vizitatoare nu duce lipsă de individualităţi. Cei doi tehnicieni, Dan Fleşeriu, de la gazde, şi Florin Nini, de la oaspeţi, sunt antrenori care au în spate întâlniri dificile atât la nivel naţional cât şi internaţional, astfel că disputa se anunţă deosebit de interesantă atât pe teren cât şi la nivelul băncilor tehnice.

Dacă ar fi să punem pe primul plan statistica, atunci CSM Târgovişte porneşte cu prima şansă, lucru confirmat de cele zece meciuri directe câştigate, din tot atâtea disputate, în faţa grupării ardelene. Cea mai mare diferenţă de scor consemnată între cele două grupări a fost înregistrată pe 27 martie 2010, când echipa din Cetatea Chindiei a învins pe CSM Satu Mare cu 103-56.

Derby înainte de Final Four

Întâlnirea de sâmbătă, de la Satu Mare, nu va fi una deloc uşoară pentru nicio formaţie. Mai mult, calificarea se va decide, cu siguranţă, abia după încheierea partidei de la Târgovişte, deoarece ambele echipe au loturi solide şi omogene. Am putea spune că amfitrionii au uşor avantaj deoarece jucătoarele pregătite de Dan Fleşeriu sunt la al doilea sezon împreună, în timp ce fetele pregătite de Florin Nini au un timp mult mai scurt de când se pregătesc în această componenţă.

Florina Diaconu şi Amra Mehmedic sunt două jucătoare care pot decide oricând un meci, faţă în faţă fiind coşgheterul primei ligi, Diaconu, şi una dintre cele mai spectaculoase sportive de pe poziţia 1, Mehmedic. Annemarie Parău şi Claudia Pop vor avea un duel dificil cu Chrissy Givens şi cu Cristina Ciocan, în timp ce, în spaţiul de trei secunde, Andrea Walker şi Starretta Love Allen ar putea avea un uşor avantaj în faţa adversarelor lor, Bety Kalanga şi Olena Zherzerunova.

După primele două jocuri din optimile de finală ale Cupei României, statistica este de partea gazdelor meciului de sâmbătă, însă nu trebuie uitat faptul că CSM Târgovişte a avut un adversar mai dificil, CSU Alba Iulia, decât cel al formaţiei ardelene, SCM Universitatea Craiova. Foarte importante vor fi punctele venite de pe bancă, gruparea din Cetatea Chindiei având, până acum, o medie de 20 de puncte, pe când amfitrioanele au realizat un total de 24 de puncte.

foto: portalsm (arhiva)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!