Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Biljana Pesovic continuă pentru al șaselea sezon consecutiv la Olimpia Brașov

Biljana Pesovic continuă pentru al șaselea sezon consecutiv la Olimpia Brașov

Biljana Pesovic va evolua și în stagiunea 2020-2021 pentru Olimpia CSU Brașov și va intra astfel în al șaselea sezon consecutiv alături de această echipă. Baschetbalista a ajuns la gruparea de sub Tâmpa în anul 2015, după trei sezoane petrecute la Danzio Timișoara.

Jucătoarea sârbă în vârstă de 37 de ani menține un nivel înalt de joc în fiecare an iar în sezonul 2019-2020 a înregistrat medii statistice de 16.8 puncte, 5.6 recuperări, 4.9 pase decisive și 2.9 intercepții în 19 partide din Liga Națională de Baschet Feminin.

Pesovic a fost lidera echipei sale la capitolul puncte marcate, pase decisive, intercepții, eficiență și minute petrecute pe parchet în campionatul încheiat în luna martie. Ea a jucat 32 de minute pe meci și a fost una dintre cele două jucătoare, alături de Ecaterina Armanu, care a început fiecare confruntare ca titulară.

Înaltă de 1.80 metri, sportiva a ajuns în semifinalele LNBF de fiecare dată de când evoluează pentru formația brașoveană, atunci când play-off-ul s-a disputat, între 2016 și 2019, iar în sezonul întrerupt de pandemie urma să se dueleze cu CSM Târgoviște în sferturile de finală.

Biljana a mai jucat în campionatele din Serbia, Rusia și Cipru înainte de a ajune în România. Aceasta a fost o prezență constantă de-a lungul timpului în naționala țării sale de 3 la 3.

*Foto: Dan Potor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!