Mvp-ul etapei
Alexandra Chițanu
Alexandra Chițanu
Minute 29:51
Puncte 31
Pase decisive 2
Recuperari 5
Eficienta 24
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Brankica Hadzovic, din nou coșghetera celor de la FCC ICIM Arad

Andreea Vlase

Andreea Vlase
24.03.2019

FCC ICIM Arad a câștigat cu 75-48 în ultima etapă din faza a doua a sezonului regulat a LNBF, acasă cu Phoenix Știința Constanța. Cu acest succes arădencele au urcat pe 4 și vor avea avantajul terenului propriu în primul tur de play-off. Brankica Hadzovic a fost din nou cea mai bună marcatoare de la FCC ICIM Arad, iar Destiny Williams a bifat un nou double-double.

Brankica Hadzovic a fost coșghetera partidei cu 21 de puncte în 33:24 minute. Căpitanul arădencelor a încheiat partida cu 6 reușite din semicerc din 13 încercări (46%), 2/5 de la distanță (40%) și 3/3 la aruncările de un punct. A mai avut 3 recuperări (1 ofensivă/2 defensive), 4 pase decisive, o greșeală personală, 4 faulturi scoase, o minge pierdută și 3 intercepții, pentru +20 indice al eficienței. Cu sârboaica în teren gazdele au avut cel mai mare plus pe tabelă, +34.

Fundașul de 38 de ani a jucat în 21 de meciuri în această ediție a Ligii Naționale și este lidera formației arădene la puncte și pase decisive. Are medii de 17,3 puncte, 4,9 recuperări, 5,1 assist-uri, 3,6 mingi pierdute și 1,2 intercepții în 34:42 minute, cu 13,5 eficiență medie.

Destiny Williams a fost cea mai eficientă jucătoare de pe teren (+22), reușind al 8-lea double-double în campionat din tot atâtea partide. Americanca a jucat 29:35 minute cu Phoenix Știința și a contribuit cu 12 puncte, 14 recuperări (7/7), 4 assist-uri, o intercepție și 2 capace. A mai avut 2 greșeli personale, 4 faulturi scoase și 5 mingi pierdute. A înscris de 6 ori din semicerc din 9 încercări (67%) și a ratat toate cele trei libere pe care le-a avut. Pivotul are medii de 17,1 puncte, 14,3 recuperări, 1,9 pase decisive, 3,1 mingi pierdute și 1,3 itercepții în 31:33 minute, cu 26 eficiență.

Adela Mercea a fost a treia jucătoare de la gazde în double-digits la meciul de sâmbătă. Fundașul a jucat 21:26 minute în care a înscris 11 puncte, cu 2/5 la șuturile din semicerc (40%), 2/3 de afară (67%) și 1/1 de la linia de fault. A mai avut 4 recuperări defensive, 3 pase decisive, 3 greșeli personale, 4 faulturi scoase și o intercepție, cu +15 indice al eficienței. Și-a egalat recordul stagional de puncte și și l-a îmbunătățit pe cel al eficienței. Mercea a intrat în 21 de meciuri din această ediție a LNBF și are medii de 2,5 puncte, 1,3 recuperări și 2 eficiență în 10:29 minute.

FCC ICIM Arad a prins in extremis locul 4 la finalul fazei a doua a sezonului regulat, profitând de seria de înfrângeri a celor de la CSM Târgoviște. Cele două echipe au terminat la egalitate și arădencele au avantajul rezultatelor directe, astfel că vor avea avantajul terenului propriu în primul tur de play-off. FCC ICIM Arad va găzdui în 6 și 8 aprilie primele două meciuri ale sfertului de finală cu CSM Târgoviște.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!