Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Călin Voicu: „Barbu a primit contractul, însă ea nu știe pe unde l-a pus”

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
22.03.2011

După ce sportiva Bianca Barbu a relatat cum a fost pusă pe liber de către clubul BC Teleorman, menționând mai multe aspecte negative petrecute la Alexandria, totalbaschet.ro a acordat dreptul la replică clubului din județul Teleorman, care prin intermediul directorului tehnic, Călin Voicu a negat toate acuzațiile venite din partea jucătoarei.

~Călin Vociu a negat faptul că sportiva Bianca Barbu nu ar fi primit contractul din partea clubului~

Contractul i-a fost oferit, dar nu își mai aduce aminte. Bianca a venit la mine și mi-a spus că nu are contractul, iar eu i-am explicat că a avut un contract pe un an de zile, pe sezonul 2009/2010, și în cadrul acelui contract l-am rectificat pentru ca apoi să i-l înmânez. Nu își mai aduce aminte unde l-a pus, ce a făcut cu el, e treaba ei.

~Directorul tehnic a ținut să sublinieze că în doi ani de când se ocupă de echipă, nu a tăiat din salariul niciunei jucătoare~

La Alexandria contractul are o anexă și un regulament de ordine interioară, ca la orice contract. În cadrul anexei era făcută o precizare conform căreia fiecare jucătoare trebuie să facă anumite lucruri în teren și la fiecare jucătoare i s-a dat un „minimum minimorum”. De exemplu la Bianca Barbu, trebuie să ai o medie de 7 puncte pe meci, 4 asisturi și trei recuperări. Acestea sunt cerințele antrenorului. Așa că am hotărât că ar fi corect să dăm salariile în funcție de randamentul pe care îl dă fiecare, până la momentul acesta. Eu mă ocup de această echipă, am funcție de director tehnic de doi ani și doresc să vă spun că în acești doi ani nu s-a tăiat salariul nimănui. Puteți să contactați jucătoarele care sunt acum la echipă sau care au fost sezonul trecut.

~Referitor la acuzele referitoare la situația din trecut a Alinei Chivu, Călin Voicu s-a arătat puțin deranjat~

De ce nu o sunați pe Alina Chivu să o întrebați ? Daca Bianca nu a declarat că i s-a tăiat vreodată din salariu, de unde știe ea ca i-a fost tăiat din salariul Alinei Chivu? Dar ce treaba are Alina Chivu dacă noi discutăm despre Bianca Barbu? Eu nu am tăiat nicio dată din salarii.

~Acesta a recunoscut că Biancăi Barbu i-a fost propusă o diminuare a salariului, pentru a evolua în continuare în culorile Alexandriei și sezonul următor~

Da este adevarat, nu vi se pare normal? De exemplu daca dumneavoastra sunteți director de firma și aveți un angajat care nu dă randament, anul viitor îl țineți cu același salariu ? Mie mi se pare logic și normal să diminuăm salariul cuiva care nu dă un randament bun.

Deci dacă eu am o jucătoare la club și o plătesc, să zicem, cu 1000 de euro, iar clubului nu dă randament eu îi spun sezonul viitor că dacă mai vrei să rămâi la Alexandria eu sunt interesat de serviciile tale dar nu la nivel de 1000 de euro, ci la nivel de 500 de euro. Bine, nu câștiga ea 1000 de euro dar am dat așa o sumă rotundă. Dorești să rămâi aici, foarte bine, nu dorești și așa nu ne-ai dat satisfacție, tragem linie și la revedere.

~Voicu a lămurit și situația referitoare la grila de formare a unei jucătoare~

Eu clubul BC Alexandria, nu pot să cer nici un ban pe Bianca Barbu. Ea a jucat cu dublă legitimare de la CSȘ Alexandria. Iar eu nu pot să cer nici un ban pe ea, acest lucru am incercat să-i explic și ei, o puteți întreba. A, că dorește dezlegare, asta trebuie rezolvat cu clubul CSȘ Alexandria. Iar CSȘ Alexandria are obligația de a cere oricărei echipe, din divizia A, o grilă de formare pe care o stabilește Federația nu clubul.

Indiferent daca ea s-a format la alta echipa?

Ia uitați-va în ultimii trei anu unde a activat ca și junioară ?

Dar a activat prima oară la CET Govora.

Atunci se împarte, oricum eu nu am nicio treabă eu nu aparțin de CSȘ Alexandria.

Însă CET Govora nu mai există.

 Pai, nu e vina mea. Haideți să facem o diferență, CSȘ, unde era ea legitimată și-a dat acordul să joace cu dublă legitimație la Divizia A. Eu BCT Teleorman nu am nicio obligație financiară de la nici un club.

Și încă o chestie, dacă m-ați întrebat de acest caz. Daca tot ați luat legătura cu ea, de ce nu ați întrebat-o în sezonul 2009/2010, când a fost accidentată, echipa de Divizia A din Alexandria a ținut-o pe Barbu, un an de zile, cu un salariu întreg fără nicio diminuare, ea fiind accidentată tot sezonul. Și accidentarea nu a suferit-o într-o activitate a clubului.

Da, dar s-a accidentat la lotul national care a fost condus de catre Madalin Piperea, el a convocat-o.

El a convocat-o dar s-a accidentat la lot, asta a fost o coincidență să-i fie antrenorul de la club și la lot.

Și ea când a plecat de la mine de la echipă când antrenorul a considerat că nu mai vrea să beneficieze de serviciile ei, motivând că randamentul este slab și tot trăgând așa de ea, jumătate de sezon și dându-i încredere, la final i-a zis du-te și găseșteți altă echipă eu nu mai sunt dispus să lucrez cu tine. Ea a plecat cu salariu platit la zi! Asta este toată povestea.

 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!