Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Cătălin Tănase va antrena naţionala feminină a Siriei

Valentin Bâlă

Valentin Bâlă
19.07.2011

Fostul antrenor al echipei MCM Târgovişte, Cătălin Tănase, a devenit selecţionerul primei reprezentative a Siriei. Tehnicianul se va ocupa, în paralel, şi de naţionalele sub 20 şi sub 22 de ani ale acestei ţări, atât la masculin cât şi la feminin, oferta arabilor fiind una "de nerefuzat", după cum a declarat chiar Tănase.

Potrivit ediţiei online a cotidianului Jurnal de Dâmboviţa, Cătălin Tănase se va afla pe banca tehnică a selecţionatei Siriei până în luna decembrie, însă contractul său ar putea fi prelungit, în funcţie de rezultatele obţinute de tehnicianul român, care a fost impresionat de condiţiile de lucru pe care le-a văzut la noile sale echipe.

Tănase a declarat, pentru sursa citată: „În afara mea, la loturile echipelor naționale din Siria mai sunt trei antrenori sârbi. Am mers acolo, am văzut condițiile de lucru și vă asigur că sunt impresionante. Oamenii m-au primit excelent și mi-au oferit un contract imposibil de refuzat”.

Cătălin Tănase a fost tehnicianul care a adus formaţiei din Târgovişte ultimul event, de numele tehnicianului din Cetatea Chindiei legându-se şi cea mai importantă participare a unei echipe de club din ţara noastră în EuroCup Women, atunci când MCM a fost la un pas de semifinalele celei de-a doua competiţii de pe Bătrânul Continent, după Euroligă.

1 comentariu la aceasta stire:
  • Bogdan Oana :

    ...
    Sa dea Dumnezeu sa ajungi mult mai sus Cata, departe de Romania ...si bafta printre arabi!

    cu 12 ani în urmă (19.07.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!