Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Chrissy Givens va juca la ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe în sezonul 2019-2020

Andreea Vlase

Andreea Vlase
08.06.2019

Chrissy Givens va juca la ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe în sezonul 2019-2020

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a reușit transferul unei jucătoare importante pentru campionatul nostru. Chrissy Givens revine în Liga Națională de Baschet Feminin după patru ani. Sportiva care va împlini 34 de ani în iulie are în palmares 6 titluri în competiția internă, cinci la Târgoviște și unul la Arad. Givens a evoluat în ultimele trei sezoane la Perfumerias Avenida, cu care a câștigat două titluri în Spania și a participat în Euroligă.

Chrissy Givens se desparte de Perfumerias Avenida după trei sezoane în care și-a trecut în palmares două campionate, trei cupe și trei supercupe ale Spaniei. Alături de iberice a ajuns în sferturile de finală ale Euroligii în 2017. Perfumerias Avenida a decis să își întinerească lotul în această vară după ce a pierdut finala campionatului cu Spar CityLift Girona, 0-2. La fosta campioană a Spaniei nu mai continuă patru jucătoare trecute de 30 de ani, alături de Chrissy Givens fiind pe lista plecărilor Maria Asurmendi (33 de ani), Angel Robinson (32) și Ellin Eldebrink (31).

Givens a evoluat în 35 de partide pentru Perfumerias Avenida în competițiile interne din sezonul recent încheiat și a avut medii de 7,7 puncte, 3,4 recuperări, 2,3 pase decisive și 1,5 intercepții în 21:38 minute, cu 10,2 eficiență. În această ediție a Euroligii feminine a jucat în 14 partide, cu medii de 10,5 puncte, 3, recuperări, 1,5 assist-uri și 1,4 intercpeții în 28.7 minute, cu 9,6 eficiență medie. Echipa spaniolă a fost pe locul 5 în grupa B, cu 21 de puncte, ratând pentru un punct calificarea în faza eliminatorie. Perfumerias a continuat în sferturile EuroCup, unde a fost învinsă cu 13 puncte la total în dubla manșă cu viitoarea câștigătoare a trofeului, Nadezhda.

Sportiva de 33 de ani a jucat pentru naționala Macedoniei și în două meciuri din calificările pentru europeanul din această vară. A avut medii de 20 de puncte, 6,5 recuperări, 2,5 assist-uri și 17,5 eficiență în 40 de minute pe partidă, dar echipa sa nu s-a calificat la turneul final.

Experimentata jucătoare polivalentă revine în România unde a mai evoluat pentru alte două echipe și a câștigat titlul în toate cele șase sezoane. A debutat în Divizia A alături de MCM Târgoviște, pentru care a jucat în sezoanele 2008-2009 și 2009-2010, după o primă stagiune (2007-2008) în Europa la Botasspor Adana, în Turcia. După prima perioadă petrecută la Târgoviște a evoluat un sezon în Belarus, la BK Minsk.

A urmat revenirea la Târgoviște în stagiunea 2011-2012, când a câștigat titlul cu dâmbovițencele, după o scurtă perioadă în care a fost împrumutată la BC ICIM Arad. în 2013 își trecea în palmares titlul alături de BC ICIM Arad. Sezonul 2013-2014 l-a început la Sony Athinaikos, în Grecia, iar în februarie se alătura celor de la CSM Târgoviște și contribuia la câștigarea unui nou campionat. Ultimul său sezon în LNBF a fost 2014-2015, la CSM Târgoviște, când formația dâmbovițeană câștiga ultimul său titlu de până acum.

Chrissy Givens are 181 de meciuri jucate în campionatul românesc, cu un total de peste 3000 de puncte. Are medii de 17,6 puncte, 7,9 recuperări și 3,4 pase decisive, cu aproximativ 30:48 minute pe partidă și 23,7 eficiență. Are și 23 de meciuri în Cupa României, cu medii de 14,1 puncte, 7,1 recuperări și 2,9 pase decisive în 31:13 minute, cu 18,5 eficiență. A câștigat de trei ori competiția eliminatorie.

Până acum de la ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a plecat în această vară Angelika Slamova, care va juca în Polonia, la Arka Gdynia.

*foto: Cosmin Iftode

4 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Greench :

    Bravo
    Bravo !
    Un transfer inspirat.

    cu 4 ani în urmă (09.06.2019) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe 7vezer :

    SEPSI SIC CAMPIOANA
    Fara dar si poate este un transfer bun,in raport cu componenta echipei din campionatul precedent,dar nu este de ajuns.Jumatatea echipei trebuie schimbata,daca vrem sa avem un campionat mai linistit ca cel precedent.Atentie la varsta,la inaltime si la palmaresul personal...

    cu 4 ani în urmă (10.06.2019)
    • CSM CSU Oradea Oldtimer:

      Tihi
      dixit. Ugye?

      cu 4 ani în urmă (10.06.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe 7vezer:

      SEPSI SIC CAMPIOANA
      UGY!Noi vom arata si in noul campionat o alta fata,si vom castiga atat campionatul cat si cupa Romaneiei! in fiecare an am facut schimbari radicale si am obtinut ce am vrut:cupa si campionatul!Am avut si vom avea o echipa redutabila condusa de cel mai bun antrenor din Romania, deci nu putem ceda si rata nici de aceasta data locul nostru detinut de ani de zile.Sintem si vom fi cele mai bune! SUCCES SEPSI SIC !

      cu 4 ani în urmă (12.06.2019)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!