Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Confruntare şoc în prima etapă

Mihai Lițiu

Mihai Lițiu
26.09.2014

LNBF Etapa 1
Sambata, 27 septembrie  ora 19:30
Sala Sporturilor Târgoviște 
0-0 Fișa meciului 0-0


Sorţii au decis ca noul campionat să înceapă cu o confruntare care l-a încheiat pe cel precedent. Lângă Turnul Chindiei se întâlnesc campioana en-titre şi deţinătoarea Cupei României. Ambele echipe au câte o revanşă de luat: gazdele au ratat accederea în faza următoare a Cupei României după ce au fost învinse surprinzător la 26 de puncte diferenţă de ACS Sepsi Sic la Sfântu Gheorghe iar arădencele vor să răzbune finala pierdută în campionatul trecut precum şi eşecul usturător din Supercupă (97 - 67 în favoarea dâmboviţencelor).

Relaţiile dintre cele două cluburi nu sunt cele mai cordiale existând pe parcursul timpului şicanări între oficialii rivalelor ce şi-au împărţit 19 din ultimele 20 de titluri naţionale. Ultimul prilej de înţepături l-a reprezentat chiar eliminarea surpriză a dâmboviţencelor din Cupa României, eveniment ce a dus la o declaraţie uşor ironică a preşedintelui arădean, Marcel Urban, declaraţie taxată imediat de managerul gazdelor, Marius Dobă. Cu toate acestea o serie de jucătoare au evoluat pentru ambele combatante: Ancuţa Stoenescu, Chrissy Givens, Monique Coker şi Porchia Green - actualmente legitimate la Târgovişte au activat pe parcursul timpului şi la clubul arădean, iar de partea cealaltă Monika Brosovszky-Boriga, Ildiko Nagy precum şi soţia preşedintelui echipei de pe Mureş, Bianca Urban (ex-Dragus) au evoluat pentru Târgovişte.

Din tabăra arădeană vor absenta: Katherine Plouffe (reţinută în lotul Canadei pentru Campionatul Mondial din Turcia) şi Andra Manea (în recuperare după operaţia de apendicită), iar Chassidy Fussel este incertă (accidentare la gleznă în returul primului act din Cupa României).

Disputa programată sâmbătă seara de la ora 19:30 în Sala Sporturilor din Târgovişte va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Andrada Csender şi Mircea Şerban supervizaţi de comisarul Mircea Martis.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!