Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Cristian Achim: „Vreau să felicit arbitrajul și sper că apreciați că spun asta când am pierdut meciul”

Cristian Achim: „Vreau să felicit arbitrajul și sper că apreciați că spun asta când am pierdut meciul”

CSM CSU Oradea a ratat ocazia de a egala seria din finala Ligii Naționale de Baschet Masculin, după meciul secund al seriei, disputat la Cluj-Napoca. Echipa antrenată de Cristian Achim a cedat cu scorul de 74-69, după ce în prima repriză a condusă în două rânduri la nouă puncte.

Antrenorul bihorenilor a avut o părere de rău după acest eșec al echipei sale, mai ales după ce echipa a avut multe șanse pe final, pe care le-a irosit cu ușurință:

„Îmi pare foarte rău. Mi se pare că am ratat o oportunitate foarte mare. Am ratat la aruncări deschise...inimaginabil de multe. Am avut câteva mingi pierdute pe final, mingi clare ale noastre, în situații profitabile, pe care le-am scăpat afară. Din păcate pentru noi, am avut un start de sfert trei foarte prost. Cred că am dat patru puncte în șase minute. Defensiv nu am fost rău. Intensitate, nivelul de luptă au fost acolo. Acest lucru este clar. Ofensiv am avut multe oportunități. Din păcate nu le-am materializat. Îmi pare foarte rău, dar asta este. Seria se mută la Oradea. Să vedem ce se va întâmpla acolo. Noi ne dorim să ne luptăm. Am avut șanse și aici. Am avut două aruncări deschise, dar mingile se mai și ratează. Mai avem două meciuri la Oradea și vedem ce se va întâmpla acolo. Vreau să felicit arbitrajul, pentru că realmente nu a înclinat balanța spre nicio echipă și sper că apreciați că spun asta când am pierdut meciul.”

Cristian Achim a vorbit și despre însemnătate numărului mare de suporteri la meciurile de Cluj-Napoca și speră ca pe teren propriu să aibă parte de suport asemănător:

„Foarte îmbucurâtor. Eu am spus-o mereu. Puterea sportului este data de oamenii de lângă el. Sportul nu are sens cu tribune goale, indiferent de sport. Acolo există emoția și acolo simți că faci ceva care este în regulă, când fanii sunt aproape de tine. Într-adevăr sala aici aproape plină, o sală foarte mare. Sper ca și la noi să fie sala plină. Atunci avem în spate ceva. Lucru care contează pentru ambele echipe.”

Întrebat despre lupta la recuperare și despre cum au reușit să încline balanța în favoarea lor în meciul secund, Achim a spus:

„Probabil că am fost mai concentrați pe acest aspect. Eu spun mere, mai ales în confruntările cu ei, cine controlează recuperările are șanse foarte mari să câștige meciul. Sigur, dacă procentajele sunt disproporționate nu este cazul, dar la procentaje asemănătoare, cine controlează recuperările are o șansă în plus. Clujul este o echipă extrem de atletică și valoaroasă, iar dacă le dai și acest atu, al mai multor mingi, șansele scad dramatic. Este evident.”

13 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca CJ Stefan :

    Arbitraj? Serios!
    Ciulin și Grigoraș au reușit din nou să iasă în evidență.

    cu 2 săptămâni în urmă (14.05.2024) Raspunde
  • .Alex :

    Arbitraj
    „Vreau să felicit arbitrajul și sper că apreciați că spun asta când am pierdut meciul”
    7.6 Fie antrenorului principal sau primului antrenor asistent, dar numai unuia dintre ei la orice moment
    dat, îi este permis stea ridicat în picioare în timpul jocului. Ei se pot adresa verbal jucătorilor, cu
    condiţia să rămână in zona băncii echipei lor. Primul antrenor asistent nu va comunica cu arbitri.

    Daca arbitrajul "nu a înclinat balanța spre nicio echipă" atunci de ce nu se respecta regulamentul in cazul lui Markovic?

    cu 1 săptămână în urmă (15.05.2024)
    • U BT Cluj-Napoca Stefan Cj:

      Markovic
      Când un grup de suporteri au încercat să le atragă atenția, Grigoraș fără nici o reacție iar Ciulin a început să râdă.

      cu 1 săptămână în urmă (15.05.2024)
    Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ahile89 - :

    Păi cum
    Ciulin râdea în fața suporterilor iar stimabilul secund mai nu intră în teren. Al nostru ia de la Grigoraș avertisment și repede tehnic pe când celălalt nici o treabă:)
    Nu mai plâng ăștia pe site-ul țsm de arbitraj. Ba se felicită de cât de frumos a fost.

    cu 1 săptămână în urmă (15.05.2024)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      tehnic
      Tehnic a luat Silvasan pentru proteste - ca sa fim corecti, dar avertisment a luat Cuic (parca) pentru ca se ridica... Culmea ca acelasi Ciulin i-a permis si lui Jegobescu sa stea mai mult in picioare in primul tur de Play-off.

      cu 1 săptămână în urmă (15.05.2024)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea sup.OR.ter :

    Observatie la arbitraj
    Desi au castigat partida observ ca doar fanii clujeni sunt nemultumiti de arbitraj,care dupa parerea mea de simplu suporter a fost un arbitraj bun.
    Bun dar nu perfect.
    Foarte interesant ca dupa primul meci,unde Faur si Stoica au fluierat doar intr-un singur sens,nimeni dar absolut nimeni din fanii clujeni nu a observat si nici nu a comentat acest aspect.
    Haideti sa fim totusi obiectivi,chiar daca pasiunile sunt la cote inalte.

    cu 1 săptămână în urmă (15.05.2024) Raspunde
  • 'mpepo :

    Comentariu
    Doar că " arbitrajul într-un singur sens" o fi decis diferența de 30 de puncte? Întreb și eu.

    cu 1 săptămână în urmă (15.05.2024) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ahile89 - :

    Da
    Când nu vezi chestia evidentă meci de meci a secundului ca tot în aer e atunci ce să mai zici.
    Arbitrajul a fost OK în meci. Singura chestie deranjantă a fost asta cu secundul. Nu cred ca vreo decizie a influențat rezultatul. Deși la multe faze am sărit de pe scaune:)).

    cu 1 săptămână în urmă (15.05.2024)
    • CSM CSU Oradea b4:

      Arbitraje
      În general discuțiile astea despre arbitraje sunt fără sens. Mai mult sau mai puțin, echipele de pe primele jocuri sunt ușor ajutate de arbitrii.

      Însă de-a lungul anilor banca noastră a fost una dintre cele mai cuminți din campionat. Da, Markovic se mai ridică, dar nu e ceva grav și în general o face pentru a transmite câte ceva jucătorilor. Iar Achim e un antrenor cuminte în relația cu arbitrii.

      În schimb, am văzut bănci foarte agresive de-a lungul timpului. Unele sancționate, altele nu. De cele mai multe ori tolerate de arbitrii. Clujul a avut o perioadă în care protesta vehement la fiecare decizie, toată lumea era în picioare, Silvă era cu spume la gură. Parcă în ultima vreme s-au mai cumințit.

      Dar ca și agresivitate Oradea nu e nici măcar în top 5. Iar aici cred că e un minus, deoarece un pic de răutate, care să se transmită și în jocul echipei, lipsește.

      Per total, arbitrajul a fost ok sezonul ăsta. În trecut, în jocurile directe cu Clujul, pot spune că arbitrajul a ciupit atât cât era nevoie pentru echipa băncii. Cum probabil am fost și noi ajutați în vremurile bune.

      Din păcate nu suntem la nivelul la care să punem probleme reale Clujului ca să fie nevoie de un arbitraj ostil. Și nu avem de unde să știm dacă Clujul ar beneficia de el.

      cu 1 săptămână în urmă (16.05.2024)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      wow
      "se mai ridica"??? Pai aproape tot meciul statea in picioare, uneori chiar a depasit zona antrenorului. Inteleg ca la voi nu se stie care e antrenorul, dar regulile sunt reguli. Si regula spune f clar, doar unul din cei doi poate sa stea in picioare (antrenorul principal SAU primul secund) - doar daca nu s-a schimbat regulamentul, sau daca "unii" beneficieaza de ceva scutiri . Si nu se poate spune ca arbitrii nu au "sesizat" abaterea.
      Sa vii sa spui ca "nu e in tot 5 al gravitatii"- stabilit de cine si dupa ce criterii, si de aia poate sa nu respecte regula ... Ori e regula ori nu.
      A, dar stai, ca regula exista, Cuic a fost atentionat / amenintat cu tehnic daca se mai ridica...
      Nu stiu sincer de ce i s-a permis sa stea in picioare, sa ajute Oradea sau sa ne sfideze pe noi. Tind sa inclin spre a doua varianta, dar asta nu scuza nici faptul ca a stat in picioare nici faptul ca vii aici sa "justifici" abaterea cu un top 5

      cu 1 săptămână în urmă (16.05.2024)
    • West Petrom Arad jordan 23:

      Arbitraj
      Observ ca am întrat în zona "de ce ai basca sau de ce n-ai basca"! Când Achim cerea arbitraj corect era acuzat ca vrea alibi, când lauda arbitrajul iar nu e ok ca nu a menționat comportamentul lui Markovic.
      Daca într-un meci singurul reproș e ca nu a atenționat secundul sa nu stea în picioare atunci eu vreau astfel de arbitraje tot sezonul.
      Referitor la Cuic , e o mica diferenta: Cuic nu se ridica sa dea sfaturi jucătorilor, el se ridica sa protesteze. Din acest motiv el a luat avertisment iar Silvasan tehnic : pt proteste nu pt ridicat în picioare

      cu 1 săptămână în urmă (16.05.2024)
    • CSM CSU Oradea b4:

      Arbitraj
      Jordan 23, corecte și pertinente observațiile tale.

      Cât privește Grigoraș și Ciulin, dacă ai fi urmărit parcursul nostru din sezonul regulat și top 10 ai fi observat că cei doi nu ne-au arbitrat niciodată. Sau poate Grigoraș o dată sau de două ori.

      Grigoraș și Ciulin sunt arbitrii pe care conducerea noastră a încercat să îi evite de câte ori a fost posibil.

      Ce-i drept, în ultima vreme, când am fost arbitrați de Ciulin am avut parte de un arbitraj decent. Nu același lucru îl pot spune despre Grigoraș.

      cu 1 săptămână în urmă (18.05.2024)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca CJ Stefan :

    Arbitraj
    Am ceva ani de când merg la sală (anii 80). Am văzut multe. Într o vreme făceam clasamente cu care din arbitri sunt mai împotriva noastră. Ciulin si Grigoras schimbau locurile (1 și 2) în funcție de câte meciuri ne arbitrau. 🙂 Un nume imi scapă acum, dar vin din spate și arbitri tineri în frunte cu Alexandra Stan. Stau in tribuna din BT Arena in rândul 7. Suficient ca să pot vedea lucruri. Am observat cum se uită arbitrii unul la altul când se fluieră. In meciul 2 a fost un moment când unul fluieră cea și unul hois. Banca noastră tehnică, a scris cineva pe aici, a luat tehnic pentru proteste. Da au protestat pentru că au văzut ceva neregulat. Și noi în tribunele mai aproape de teren vedem lucrurile care se întâmplă motiv pentru care și noi sărim de pe scaune. Pentru orădeni. Grigoraș și Ciulin ne sunt cei mai mari dușmani. Și asta au demonstrat de a lungul timpului. Nu numai la meciul de marți.

    cu 1 săptămână în urmă (17.05.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!