Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Cronică. Cupa României, feminin: CSM Târgovişte - CS Universitatea "1 Decembrie" Alba Iulia 77-54

Valentin Bâlă

Valentin Bâlă
16.09.2011

CUPA ROMÂNIEI, FEMININ, OPTIMI DE FINALĂ
CSM TÂRGOVIŞTE C.S. UNIV. ALA IULIA
Sala Sporturilor
Târgovişte

77-54
(27-14, 15-3, 18-17, 17-20)

MVP:
Chrissy Givens

16.09.2011, 18.00 Avancronică Caseta meci Alte meciuri

După doi ani de absenţă de pe prima scenă la feminin, echipa CSM Târgovişte a readus zâmbetul fanilor sportului cu mingea la coş din Cetatea Chindiei. Într-o partidă din cadrul primei manşe a optimilor de finală din cadrul Cupei României, formaţia pregătită acum de Florin Nini a trecut de CS Universitatea "1 Decembrie" Alba Iulia cu scorul de 77-54, având prima şansă la calificarea în faza următoare a competiţiei.

Gazdele au început perfect şi au intrat în meci cu un ecart de nouă puncte, scor 10-1, după doar câteva minute de joc. Diferenţa a continuat să crească până la finalul primei perioade, amfitrioanele ajungând, după zece minute, să aibă 27-14. Florin Nini a mers pe o defensivă om la om, acelaşi lucru fiind propus în apărare şi de formaţia pregătită de Tomas Bilek.

Până la pauza mare, jucătoarele de la CSM Târgovişte au mai adus alte 12 puncte în plus la diferenţa de scor stabilită după sfertul de debut. Chiar dacă au încercat şi o defensivă "în zonă", oaspetele nu au putut să stopeze atacurile gazdelor, care s-au apărat aproape perfect, reuşind un parţial de 15-3 în intervalul de timp cuprins între minutele 11 şi 20.

La jumătatea întâlnirii, Olena Zherzherunova a marcat 23 de puncte pentru gruparea din Cetatea Chindiei, în timp ce o altă baschetbalistă din tabăra gazdelor, Chrissy Givens, a înscris zece puncte. Fetele pregătite de Flori Nini au ratat foarte mult din spatele semicercului, în primele două sferturi, astfel că majoritatea punctelor au venit din zona inelului sau de la semidistanţă.

După 25 de minute din meci, gazdele au condus la un ecart de 28 de puncte pe tabelă, cu scorul de 50-22, asigurându-şi, practic, un avans liniştitor înaintea meciului retur, de la Alba Iulia, de la începutul săptămânii viitoare. Diferenţa dintre cele două formaţii s-a menţinut constantă până spre finalul celui de-al treilea sfert, atunci când CSM Târgovişte a avut 60-34.

În ultimele minute, gazdele au mai redus din ritm şi jucătoarele din Alba Iulia au profitat de acest lucru. Diferenţa a stat peste 20 de puncte până spre final, astfel că amfitrioanele nu par să-şi facă griji în meciul retur, de la Alba Iulia. Gruparea din Cetatea Chindiei s-a impus cu scorul de 77-54.

Învingătoarea dublei manşe dintre CSM Târgovişte şi CS Universitatea "1 Decembrie" va întâlni, în faza următoare, cea a sferturilor de finală, câştigătoarea dintre CSM Satu Mare şi CSM Universitatea Craiova. Returul optimilor de finală este programat pe 20 septembrie.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!