Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CS Vâlcea le administrează celor de la CSO Voluntari primul eșec în LNBM după o pauză de trei luni

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
11.01.2025

CS Vâlcea le administrează celor de la CSO Voluntari primul eșec în LNBM după o pauză de trei luni

Disputa dintre CS Vâlcea și CSO Voluntari din debutul returului Ligii Naționale s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Oltenii s-au revanșat pentru înfrângerea din tur, iar prin succesul cu scorul de 92-85, au ajuns la un bilanț de 11-4. Ei se apropie astfel de Voluntari (13-3), care a suferit primul eșec după trei luni în campionat.

CS Vâlcea 1924: Ty Sabin, Kadre Gray, Cornelius Hudson, Eral Penn, Rareș Uță

CSO Voluntari: Mike Caffey, Donovan Ivory, Justin Edler-Davis, Lee Skinner, Alex Olah

Uță și Penn au avut un start dominant în căciulă, reușind șase puncte rapide. Edler-Davis le-a ținut piept cu un coș de trei. Oltenii au continuat seria reușitelor și conduceau cu 8-5 devreme în meci. Caffey și Ivory au înscris în trei posesii consecutive din interior, iar o triplă a lui Olah ducea run-ul la 10-0 și diferența de pe tabelă în double-digits. Vâlcenii au reușit să răstoarne raportul de forțe datorită contribuțiilor jucătorilor străini din linia de start. Vîrnă a contribuit și el la finalul bun de sfert, cu cinci puncte marcate, iar scorul după 10 minute era 32-19.

Justice și Ivory au tăiat cinci puncte din deficit în startul sfertului secund, înainte de replica lui Hudson, care a marcat pe pătrundere. Uță și Sabin au păstrat un avantaj de două cifre pe tabelă. Olah și Edler-Davis au redus ecartul la două posesii ulterior, prin coșuri consecutive din spatele arcului de cerc. Rotaru a răspuns cu aceeași măsură, semnând și el două astfel de coșuri. Barnes i-a urmat exemplul, iar Vâlcea avea să intre la cabine cu un avantaj de 11 puncte: 51-40.

Partea secundă a debutat cu câte două reușite la inel ale lui Uță și Sullivan. Edler-Davis a readus diferența în single-digits, înainte ca Hudson să transforme un stop-șut de la semi-distanță. Ecartul de la pauza mare a fost refăcut chiar la jumătatea sfertului trei, când tabela indica 61-50, în urma liberelor transformate de către Hudson. În cele din urmă, cu 10 minute înainte de final, elevii lui Arturo Alvarez conduceau cu 69-57.

Sullivan și Ivory marcau patru puncte în mai puțin de un minut pentru a reaprinde suspansul în acest duel. După un timeout, Sabin și Ivory s-au duelat în coșuri din interior, înainte ca tripla lui Penn să liniștească apele în rândul „Lupilori Negri”. Sullivan și Edler-Davis și-au ținut echipa în joc prin mai multe reușite dificile. Vîrnă a readus diferența în double-digits, printr-un coș cu fault pe pătrundere. Inspirația lui Edler-Davis și Justice făcea ca ilfovenii să spere la o revenire pe final, când s-au apropiat la o singură posesie. Oltenii au supraviețuit și s-au impus cu 92-85.

Cornelius Hudson a fost aproape de triple-double, după ce a strâns 17 puncte, 12 recuperări și 8 pase decisive. Kadre Gray a fost principalul marcator pentru Vâlcea, cu 21 puncte și 8 pase decisive. Radu Vîrnă a adus 12 puncte de pe bancă. Justin Edler-Davis a înregistrat 23 de puncte pentru Voluntari, iar Lewis Sullivan a adus 16 puncte și 9 recuperări de pe bancă.

*Foto: Facebook/CS Vâlcea 1924

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!