Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CSBT Alexandria continuă parcursul perfect pe propriul teren după 75-49 cu FCC ICIM Arad

Andreea Vlase

Andreea Vlase
25.11.2017

CSBT Alexandria s-a impus cu 75-49 acasă cu FCC ICIM Arad, pe sferturi: 18-12, 31-9, 13-16, 13-12. În debutul partidei au condus oaspetele cu un avans de 6 puncte, dar au avut multe minute fără coș marcat. Gazdele au preluat conducerea în a doua jumătate a primului sfert, au reușit două run-uri de 11 puncte și s-au distanțat până la un maxim de 31 de puncte, după pauza mare.

Mădălin Piperea le-a trimis în 5-ul de start pe Voicu, Bartee, Podar, Amukamara și Vrancic. Pentru FCC ICIM Arad nou-venitele Poole și Coker au intrat de la început, alături de Hadzovic, Mercea și Ciotir. Poole a deschis scorul, iar Vrancic înscria de după semicerc pentru 3-2. Gazdele au comis multe greșeli în debutul partidei, având 5 mingi pierdute în prima jumătate a sfertului. Arădencele au marcat 7 puncte în urma acestor greșeli și s-au distanțat la 3-9 după tripla lui Hadzovic. CSBT Alexandria a punctat doar de după linia de 6,75 în primele cinci minute, iar Amukamara și Vrancic au egalat la 9.

Poole a scuturat și ea plasa de la distanță, pentru 9-12 când mai erau 4:51 minute până la prima pauză. Arădencele nu au mai găsit drumul spre coș în acest interval, au ratat mult de la distanță și au început să piardă mingi. Gazdele au preluat conducerea după liberele transformate de Amukamara și Bartee, iar scorul la capătul primului sfert a fost 18-12.

Amukamara a dus run-ul gazdelor la 11 în debutul sfertului secund. Poole marca primul coș al oaspetelor după mai bine de cinci minute, dar au urmat alte patru minute fără reușite în atac pentru arădence. CSBT Alexandria a reușit alte 11 puncte la rând și s-a desprins la 31-14 în minutul 14. Problemele din atacul ICIM-ului au continuat, iar teleormănencele s-au distanțat la 30 de puncte în ultimul minut al sfertului secund. Scorul la jumătatea partidei a fost 49-21. Jucătoarele lui Mădălin Piperea au avut procentaje foarte bune la aruncările din acțiune, reușind 18 din cele 26 de șuturi încercate, cu 11/15 la cele de două puncte și 7/11 de la distanță. Arădencele au marcat doar 8 coșuri din acțiune, din 33 de încercări (6/24 din semicerc și 2/9 de la distanță). 24-11 era scorul la recuperări.

În sfertul trei s-a ajuns la diferența maximă de 31 de puncte, 54-23. Oaspetele și-au trecut în cont a treia perioadă de joc pentru trei puncte (13-16), iar teleormănencele au mai pus un punct la ecartul final în ultimul sfert. Au intrat și jucătoarele cu mai puține minute la ambele echipe. S-a încheiat 75-49 și CSBT Alexandria a ajuns la 5 victorii pe teren propriu în acest sezon (4 în campionat și una în cupă). FCC ICIM Arad nu își găsește ritmul și este la a 6-a înfrângere în Liga Națională.

Promise Amukamara a fost coșghetera partidei cu 23 de puncte (3x3) la care a adăugat 4 recuperări și 3 pase decisive. Carla Bartee a încheiat partida în double-double cu 16 puncte și 12 recuperări. Pentru CSBT Alexandria au mai marcat: Vrancic 11 puncte, Cooper 8, Grbic 6, Mihai 5, Voicu 4 puncte (6 recuperări, 7 pase decisive) și Podar 2 puncte.

Porsche Poole a fost cea mai bună marcatoare de la FCC ICIM Arad cu 9 puncte, la care a adăugat 6 recuperări. Patru jucătoare au înscris câte 8 puncte pentru formația arădeană: Coker (plus 9 recuperări), Mercea, Nagy și Wingate. Hadzovic a încheiat partida cu 6 puncte, iar Ciotir cu 2.

*foto: facebook Csbt Alexandria

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!