Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CSM Alexandria va debuta în Liga Națională cu un lot foarte tânăr

Andreea Vlase

Andreea Vlase
11.09.2018

Clubul Sportiv Municipal Alexandria a fost înființat în luna iunie a acestui an, având și secție de baschet feminin. Noua formație din Teleorman se va baza pe jucătoare născute în 2002 și 2003, singura excepție fiind Mihaela Mihai. Echipa îl va avea ca antrenor principal pe Mădălin Piperea, cel care a pregătit CSBT Alexandria în cele 12 sezoane cât a evoluat în primul eșalon.

După ce în sezonul trecut a avut multe probleme financiare, terminând la final pe locul 6, CSBT Alexandria nu își continuă cele 12 sezoane consecutive în primul eșalon. Fosta prim-divizionară a promovat în 2006, a fost o prezență constantă în play-off, ajungând și în primele patru din campionat și a jucat finala cupei, în 2009.  

Baschetul feminin din Alexandria pornește la un nou drum, alături de Clubul Sportiv Municipal. CSM-ul a fost afiliat provizoriu la Federația Română de Baschet. Antrenorul echipei feminine a noului club va fi Mădălin Piperea, care îi va avea în staff pe Călin Voicu și Costina Piperea. Singura jucătoare cu experiență care continuă alături de noua echipă este Mihaela Mihai.

Fundașul de 28 de ani din Alexandria a jucat pentru CSBT în mare parte din carieră. În perioada 2012-2014 a evoluat pentru CS Nova Vita, după care a revenit la CSBT pentru următoarele patru sezoane. Aceasta are peste 200 de partide în primul eșalon. În ultima stagiune a intrat în 26 de meciuri din campionat, cu medii de 17:16 minute, 3.7 puncte, 2.2 recuperări și 1.5 pase decisive.

Alături de aceasta vor fi sportivele care au dominat Campionatul Național U16 din acest an, la CSS Alexandria: Paloma Cucu, Tania Fiereșteanu, Cătălina Crăciunescu, Crina Mărgărit, Andreea Mazilu,  Andreea Horlea, Daria Botorogeanu, Alexandra Biet, Bianca Jianu, Alexandra Raicu, Alexandra Florea, Luiza Radu și Diana Ciocoiu. Majoritatea au jucat și pentru CSBT Alexandria 2 în Liga 1, iar 7 dintre acestea au primit minute și în Liga Națională sezonul trecut.

Ioana Bota și Raluca Lungu se alătură grupării din Teleorman. Ioana Bota a fost cea mai bună marcatoare și cea mai bună recuperatoare a turneului final U16 din acest an, la care a jucat pentru LAPI Dej. Raluca Lungu merge la Alexandria de la CSS Craiova.

Tinerele baschetbaliste au disputat la finalul săptămânii trecute un turneu amical U18, pe teren propriu, Cupa CSS-CSM Alexandria, pe care au și câștigat-o. Acestea vor evolua atât în LNBF și Cupa României, cât și în CN U18. În competiția junioarelor, CSS Alexandria este în grupă cu alte 7 formații, fiind programate turnee. Primul turneu va fi în 6-7 octombrie, cu trei meciuri pentru teleormănence.

În 6 octombrie este programată și prima etapă din Liga Națională, unde CSM Alexandria va evolua în grupa valorică B în prima fază. Teleormănencele vor debuta în deplasare, la CSM Târgu Mureș. Din grupa B mai fac parte: Phoenix Constanța, CSU Oradea, Rapid București, Agronomia București și ACS KSE Târgu Secuiesc. CSM Alexandria va disputa în 26 și 29 septembrie primul tur al Cupei României, cu CS Agronomia București.

*foto: facebook Costina Piperea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii