Mvp-ul etapei
Gabriela Irimia (Munteanu)
Gabriela Irimia (Munteanu)
Minute 25:19
Puncte 19
Pase decisive 3
Recuperari 6
Eficienta 25
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CSM Satu Mare câștigă clar cu CSU Rookies Oradea și revine pe primul loc în grupa Vest

CSM Satu Mare câștigă clar cu CSU Rookies Oradea și revine pe primul loc în grupa Vest

CSM Satu Mare a obținut o victorie categorică acasă cu ultima clasată, CSU Rookies Oradea, în etapa a 7-a din grupa Vest a LNBF și a revenit pe prima poziție în clasament. Vicecampioana a câștigat cu 87-32, pe sferturi: 17-6, 25-12, 19-10, 26-4. Sătmărencele au jucat cu orădencele între două partide din Liga Europei Centrale.

CSM Satu Mare a început meciul doar cu jucătoare autohtone pe teren, având o singură stranieră în lotul pentru acest meci. În formula de start au intrat Carla Popescu, Andrea Olah (Orosz), Adina Stoiedin, Alina Podar și Andreea Huțanu. CSU Rookies Oradea, cu câteva accidentări, le-a avut în primul 5 pe Melania Kokovay, Teodora Saric, Cătălina Goncze, Ivana Vujovic și Ruxandra Chiș.

Stoiedin a deschis scorul de la linia de fault, iar Podar (cu un 2+1) și Olah (cu prima triplă), au făcut 8-0. Chiș marca primul coș al oaspetelor din spatele semicercului, în minutul 4. A urmat un run de 9 puncte al sătmărencelor, iar la prima pauză scorul era 17-6. Alb-roșiile au continuat să se distanțeze și ecartul a trecut prima dată de 20 de puncte în minutul 12. La jumătatea partidei tabela arăta 42-18.

La fel ca și în precedentele sferturi, orădencele au avut nevoie de câteva minute să înscrie primele puncte și gazdele și-au mărit ecartul. La ultima pauză scorul era 61-28. Vicecampioana a avut 4 reușite de afară în debutul sfertului patru. Oaspetele au înscris doar patru puncte în această perioadă de joc, iar sătmărencele au încheiat-o cu un run de 11 puncte și scorul final a fost 87-32.

Alina Podar a fost coșghetera meciului cu 20 de puncte (3x3). Pentru CSM Satu Mare au mai înscris: Gladkova 16 puncte (5 recuperări), Olah (Orosz) 16 puncte, Stoiedin 10 puncte (9 recuperări), Croitoru 9 puncte, Ferenczi 5, Huțanu 4, Popescu 4 puncte (8 turnovers), Szmutku 2 și Kadar 1 punct. CSM Satu Mare a marcat 40 de puncte după greșelile adverse, față de 9. 37-26 a fost scorul la recuperări și 35-7 la puncte după contraatac.

Ruxandra Chiș a fost cea mai bună marcatoare a oaspetelor cu 11 puncte (6 recuperări, 9 turnovers). Pentru CSU Rookies Oradea au mai înscris: Saric 10 puncte (5 recuperări), Veres 4 puncte, Kokovay 3 puncte (5 recuperări, 5 turnovers), Farago 2 puncte și Judeu 2.

Cu această victorie sătmărencele revin pe prima poziție în grupa Vest cu 13 puncte și un bilanț de 6 succese și o înfrângere. Pentru alb-roșii urmează miercuri, 11 decembrie, un meci acasă în Liga Europei Centrale cu liderul grupei B, Zabiny Brno. În etapa a 8-a din campionat, vicecampioana va juca pe terenul celei de-a doua clasate, ACS KSE Târgu Secuiesc, în 14 decembrie. CSU Rookies Oradea, care a ajuns la 8 înfrângeri și este pe ultima poziție, joacă marți, 17 decembrie, la Arad.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!