Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CSM Satu Mare, victorie la peste 100 de puncte diferență în deschiderea etapei a 6-a

CSM Satu Mare, victorie la peste 100 de puncte diferență în deschiderea etapei a 6-a

CSM Satu Mare a deschis etapa a 6-a din Liga Națională de Baschet Feminin cu un succes categoric marți, 2 noiembrie, în fața lui Triumf Botoșani, scor 136-34. Sătmărencele sunt la a șasea victorie în campionat și conduc clasamentul.

Satu Mare a trimis pe parchet primul 5 format din Taylor, Dzombeta, Biszak, Ardelean și Kostowicz, iar Triumf Botoșani a replicat cu Karasevich, Ciotir, Niță, Hurmuz respectiv Afanasieva.

Ardelencele au pornit cu un parțial de 8-0, primele puncte pentru Triumf fiind semnate de Karasevich de la linia de fault. Kostowicz și Dzombeta au urcat scorul la 14-3 în favoarea gazdelor la jumătatea sfertului inaugural, ulterior Afanasieva a comis un turnover din care Dzombeta a închis faza cu un lay-up. CSM Satu Mare s-a desprins la +20, scor 24-3, în timp ce Botoșaniul a înscris în premieră din acțiune prin Karasevich la mai bine de 7 minute de la startul disputei. Gazdele și-au adjudecat parțialul cu 37-7, ultima reușită aparținându-i Martei Fodor.

Ciotir a punctat de la distanță în debutul sfertului al doilea (41-10), moment în urma căruia Satu Mare a reușit un run de 22-3 și coșul lui Vuckovic a urcat scorul la 63-13. Vicecampioana României și-a continuat prestația foarte bună în atac pe parcursul primei reprize și a intrat la cabine cu 69-15. Sătmărencele au avut 66% din acțiune și și-au ținut adversarele la doar 20% reușite pe atac în 20 de minute.

Asemenea precedentelor două sferturi, revenirea pe parchet a sătmărencelor a venit cu o perioadă câștigată cu 16-2, multe reușite venind pe tranziție (85-19). Ciotir a adus primul coș din acțiune pentru moldovence, la 92-21, dar CSM Satu Mare a atins suta de puncte marcate înaintea ultimului sfert, care avea să înceapă de la 100-24.

Fetele pregătite de Miguel Lopez au marcat 9 puncte la rând în sfertul patru (109-24), de unde a urmat un nou run de 13-4, lay-up-ul lui Biszak fiind cel care a mărit ecartul la 122-28. Gazdele s-au apropiat la +100 între, Sierra Moore trecându-și în cont noi puncte la 130-32. S-a terminat 136-34 în favoarea primei clasate din LNBF, rezultat în urma căruia Sparkle Taylor și colegele sale și-au asigurat a șasea victorie.

CSM Satu Mare se deplasează la Arad runda viitoare pentru derby-ul cu FCC Baschet UAV, după disputarea meciurilor echipei naționale în preliminariile FIBA Women's EuroBasket 2023, în timp ce Triumf Botoșani va primi vizita Academiei Phoenix CSU Simona Halep Constanța.

Fiecare jucătoare din tabăra ardelencelor a punctat, lista marcatoarelor fiind condusă de Sierra Moore (26 de puncte, 11 recuperări), urmată de Katarina Vuckovic (22 de puncte) și Marta Fodor (16 puncte). Pentru Triumf Botoșani cea mai bună jucătoare a fost Alena Karasevich (16 puncte, 5 recuperări).

 

*foto: arhivă Facebook Federația Română de Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!