Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CSU Alba Iulia găzduiește al doilea meci al seriei cu CSBT Alexandria

Andreea Vlase

Andreea Vlase
10.04.2018

CSBT Alexandria poate încheia seria cu CSU Alba Iulia dacă se impune în deplasare. Teleormănencele au obținut un succes clar în primul meci din turul doi de play-off, în care luptă pentru locurile 5-8.

În 6 aprilie a fost 98-64 pentru CSBT Alexandria, pe propriul teren.  Dacă Mădălin Piperea a avut la dispoziție același lot cu care a început campionatul, cu toate cele 5 straniere, CSU Alba Iulia a mers în Teleorman cu o singură stranieră, Arsenic. Manuel Rodriguez nu mai poate conta nici pe January și Fleming, plecate după primul tur de play-off.

A fost al treilea meci între cele două echipe în acest sezon. În prima fază a campionatului victoriile au fost împărțite, cu fiecare câștigând acasă. CSBT Alexandria s-a impus cu 88-48 în prima etapă, iar la retur a fost 79-63 pentru CSU Alba Iulia. Dar la alb-albastre s-au schimbat multe din luna decembrie și au terminat sezonul cu un lot „rarefiat”.

Pentru a pune capăt disputei pentru calificarea în duelul pentru locul 5, CSBT Alexandria are nevoie de un succes pe un teren unde nu a mai câștigat de mai bine de trei ani. Ultima victorie a teleormănencelor la sala Universității s-a înregistrat în ianuarie 2015, 73-71. De atunci au mai fost 5 partide câștigate de CSU. CSBT are doar două victorii pe terenul alb-albastrelor. Pe lângă cea din 2015 a mai fost una la primul duel, în 2008. Începând cu sezonul 2008-2009 au fost 22 de partide între cele două formații. CSU Alba Iulia conduce cu 15-7 la confruntările anterioare.

Câștigătoarea acestei serii va juca pentru locul 5 cu învingătoarea dintre SCM Timișoara și FCC ICIM Arad. Timișorencele conduc cu 1-0 după ce s-au impus în deplasare. Învinsele vor juca pentru locul 7.

Meciul dintre CSU Alba Iulia și CSBT Alexandria se joacă miercuri, de la ora 12. Partida este programată, din nou, la o oră destul de inaccesibilă pentru o zi lucrătoare. Vor arbitra Marius Epure, Cosmin Prișcă și Laszlo Bojte, supervizați de Ioan Valerian.

*foto: ziarulunirea.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate