Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CSU Alba-Iulia va primi replica celor de la Danzio Timișoara în etapa a IV-a a LNBF

Eduard Popa

Eduard Popa
16.10.2015

alba_iulia_timisoara

CSU Alba-Iulia va primi pe teren propriu BCM Danzio Timișoara, într-unul dintre duelurile interesante ale etapei a patra din Liga Națională de Baschet Feminin (LNBF).

Partida se anunță a fi interesantă din prisma pozițiilor vecine în clasament ale celor două echipe. Danzio se află pe locul patru, cu două victorii (75-71 cu U BT Cluj și 97-64 cu CSM Satu-Mare) și o înfrângere (80-50 pe terenul lui ICIM Arad). De asemenea, CSU Alba-Iulia se află pe locul 5 în clasamentul LNBF și are până în acest moment două victorii cu CST BC Alexandria (88-57) și Phoenix Galați (70-65) și o înfrângere pe terenul lui Sepsi SIC, scor 70-36.

Cele două echipe s-au mai întâlnit până acum de 16 ori, CSU având avantajul meciurilor directe, cu 11-5. De altfel alb-iuliencele au înregistrat până acum cinci victorii consecutive, ultimul duel câștigat de Danzio înregistrându-se pe 7 noiembrie 2012, scor 76-58.

Cele mai bune jucătoare ale lui CSU Alba-Iulia în acest debut de sezon sunt Sonia Ursu și Jelena Antic. Românca a strâns până acum 10,3 puncte pe meci și este cea mai bună recuperatoare (8,7 recuperări) și cea mai bună pasatoare (3,3 assist-uri) de la alb-iulience, strângând în același timp cel mai bun indicator al eficienței +14. Tot +14 la eficiență are și Antic, care a strâns și medii foarte apropiate de-ale lui Ursu: 10,3 puncte, 7 recuperări și 3,3 pase decisive. 

De partea cealaltă Briana Wilson este cea care iese în evidență din punct de vedere statistic. Americanca a strâns până acum 15,3 puncte și 7,3 recuperări cu un procentaj din acțiune de 61%. Grație acestor statistici, Wilson este timișoreanca cu cel mai bun indice al eficienței, +14,7.

Partida dintre CSU Alba-Iulia și BCM Danzio Timișoara se va juca sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, în Sala Universității „1 Decembrie 1918”. 

Sursa foto: facebook CSU Alba-Iulia

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!