Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Cum arată clasamentul LNBF la începutul anului 2026

Cum arată clasamentul LNBF la începutul anului 2026

Liga Națională de Baschet Feminin a aliniat la start, în stagiunea 2025/26, nouă echipe, cu una mai mult decât în ultimele două ediții, dintre care nu mai puțin de opt vor merge în play-off. La începutul anului 2026 se regăsesc două echipe care au suferit până în acest moment al campionatului o singură înfrângere, în timp ce tot atâtea cluburi au câte două eșecuri. De asemenea, lupta pentru ultimul loc din faza eliminatorie se anunță extrem de disputată.

FCC Baschet Arad are, la începutul anului 2026, cel mai bun bilanț din campionatul României la baschet feminin, înregistrând 8 victorii și o înfrângere. Clubul care a încheiat în ediția precedentă pe podium a fost învins în actualul sezon doar de CSM Târgoviște, cu scorul de 72-63, în deplasare.

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, campioana en-titre a României, are același număr de înfrângeri ca Arad, însă a disputat cu un meci mai puțin decât aceasta. Gruparea din Banat este, de asemenea, singura care a reușit să câștige în fața lui Sepsi, impunându-se cu 73-59, în fața propriilor suporteri.

Rapid București completează podiumul cu un bilanț de 7 victorii și 2 înfrângeri, cele două rezultate negative venind împotriva primelor două clasate. Tot atâtea eșecuri are și CSM Târgoviște, campioana sezonului regulat din ediția precedentă, care mai adaugă și 6 succese, înclinându-se fără drept de apel contra echipei din Capitală, respectiv Sepsi SIC.

Cluj-Napoca și-a ridicat semnificativ nivelul față de sezonul precedent și se poate lăuda cu al cincilea cel mai bun bilanț din campionatul României. Clubul alb-negru înregistrează o linie de 7 victorii și 4 înfrângeri, pierzând în fața celor patru echipe menționate anterior, la diferențe semnificative.

Lupta pentru ultimele trei poziții de play-off se dă între Sportul București (3-8), Agronomia București (2-7), Politehnica Timișoara (1-8) și, nu în ultimul rând, CSU Brașov (0-8). Toate aceste patru echipe se bazează în mare parte pe junioare și exclusiv pe baschetbaliste autohtone.

Iată cum arată clasamentul complet:

  1. FCC Baschet Arad (8-1)
  2. Sepsi SIC Sfântu Gheorghe (7-1)
  3. Rapid București (7-2)
  4. CSM Târgoviște (6-2)
  5. Cluj-Napoca (7-4)
  6. Sportul București (3-8)
  7. Agronomia București (2-7)
  8. Politehnica Timișoara (1-8)
  9. CSU Brașov (0-9)

Totodată, Lauryn Taylor (Cluj-Napoca) este cea mai bună marcatoare din LNBF, izbutind aproape 21 de puncte pe meci. Ea este urmată de Taisheka Porchia de la FCC Baschet Arad, care se remarcă cu o medie de 20,3 puncte. Podiumul este completat, la distanță, de Miroslava Mistinova (Rapid București), cu 17,3 puncte pe meci.

Sezonul regulat al Ligii Naționale de Baschet Masculin cuprinde 18 etape și se desfășoară pe sistem tur-retur, în perioada 4 octombrie 2025 - 14 februarie 2026. Cele mai bune opt echipe se califică în faza eliminatorie (play-off), unde sferturile de finală, semifinala, cât și finala mică se vor desfășura după sistemul cel mai bun din trei, în timp ce finala mare se va disputa în sistem best-of-five.

Nu în ultimul rând, FCC Baschet Arad, Rapid București, CSM Târgoviște și Sepsi SIC Sfântu Gheorghe sunt cele patru echipe care s-au calificat la Final Four-ul Cupei României la Baschet Feminin. Numai nouă echipe s-au înscris în cupa națională din actuala stagiune, respectiv toate cele care evoluează în LNBF.

*Foto: Facebook/Sepsi SIC

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!