Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Cupa României Inedit, feminin: Echipa din Craiova nu va avea suporteri la Satu Mare

Valentin Bâlă

Valentin Bâlă
24.03.2011

Organizatorii turneului final al Cupei României Inedit, întrecere care va avea loc vineri și sâmbătă, la Satu Mare, au precizat, joi, pentru totalbaschet.ro, că echipa SCM CSS Universitatea Craiova nu a anunțat că din partea acestei formații vor veni suporteri la sală, în cele două zile ale competiției.

Echipa ICIM Universitatea ”Vasile Goldiș” Arad va fi susținută, potrivit oficialilor turneului, de 35 de suporteri, iar formația LMK Sepsi Sfântu Gheorghe va avea în tribune apropximativ 50 de fani, după cum au anunțat organizatorii pentru totalbaschet.ro.

Fanii echipei gazdă vor umple, cu siguranță, sala, atât la partida echipei CSM Satu Mare din semifinală, cât și la cea din faza finală, acolo unde formația pregătită de Dan Fleșeriu se va lupta pentru medalii, indiferent că vorbim de primele două locuri sau de treapta a treia a podiumului.

Oficialii Final Four-lui Cupei României Inedit au declarat, pentru totalbaschet.ro, că organizarea acestei competiții va fi una de nivel european și că toate detaliile legate de turneu au fost puse la punct așa cum trebuie.

sursa foto: sepsibc.com

2 comentarii la aceasta stire:
  • cipri_23 :

    Galerie ICIM
    Galeria ICIM-ului va fi cu 13 persoana nu cu 35 cum a-ti scris.

    cu 13 ani în urmă (24.03.2011) Raspunde
  • Bala Valentin :

    @ cipri_23
    Aceastea au fost datele oferite de organizatori. Poate clubul din Arad a cerut, intr-adevar, 35 de locuri pentru suporteri, insa numai 13 au putut face deplasarea. Este posibil si acest lucru.

    cu 13 ani în urmă (24.03.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!