Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Dan Ionescu: "Unii au venit la sală şi s-au crezut specialişti. E ca şi cum aş sta în garaj şi apoi aş spune că sunt o maşină"

Ciprian Petcuț

Ciprian Petcuț
05.04.2014

BCM Danzio Timișoara a încheiat sezonul 2013-2014 al Ligii Naționale de baschet feminin pe locul al 8-lea. Bănățencele au pierdut cele două dispute din primul tur al play-off-ului în fața campioanei României, ICIM Arad.

Antrenorul timișorencelor, Dan Ionescu a concluzionat acest final de sezon și a vorbit despre viitorul echipei de pe Bega.

”Ne alăturăm azi echipelor timișorene care-și termină sezonul, deși noi am avut două jocuri în plus, de play-off. Nu pot să spun că acest punct final vine ca o izbăvire a faptului că am reușit să încheiem acest sezon cu multe chinuri, mă refer la buget, accidentări și convergența ideilor. Pot să fiu mulțumit de aceste fete pentru că au lucrat până la capăt în aceste condiții și sunt foarte mulțumit că am avut ocazia să lucrez cu ele. Știu că ar merita mai multe felicitări, chiar și din partea unora care le-au criticat, în opinia mea trebuiau să fie chiar pupate și încurajate pentru tot ceea ce au făcut, de unele personaje care dacă pur și simplu pentru că doar au venit la sală au crezut că sunt specialiști. E ca și cum aș spune că dacă eu merg să stau într-un garaj sunt o mașină”, a declarat Dan Ionescu pentru sport9.ro

“Despre viitor nu pot să spun prea multe, pentru că noi nu avem privilegiul să avem un buget stabil sau îndestulător, nu știu ce va fi în continuare. Cert e că față de anul trecut, avem o jumătate din anul trecut de la CJT. Vedem ce va fi de la primărie și de asemenea dacă reușim să aducem sponsori. Urmează o analiză, vedem ce putem face în continuare. Lotul nostru s-a diluat continuu”, a încheiat acesta

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!